Salata cu urechi de lemn. Stai! Lemnul are urechi..?

Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. 

*

Initierea

Cum a fost prima mea intalnire cu mancare chinezeasca? O experienta delicioasa, un nor de arome, texturi din cele mai diverse – iar eu usor traumatizata de sosul extraordinar de picant si iute ca focul pe care avusesem norocul si inspiratia sa-l comand. Parca ma luase careva la incins cu fierul rosu, de abia puteam sa ma tin relativ cuminte pe scaun si sa nu incep sa fac o scena chiar acolo, in mijlocul casei, unde ma aflam, cu toti prietenii alaturi de care facusem comanda, aliniati frumos de-a dreapta si de-a stanga mea. Alesesem o portie delicioasa, ce parea rupta din povestile de adormit gurmanzii ca mine – o rata in sos chinezesc, cu urechi de lemn, ciuperci proaspete, usturoi, ardei iute si tot felul de condimente chinezesti. Mancarea era foarte aratoasa si nu m-au speriat nici usturoiul si nici ardeiul iute, obisnuita fiind cu asa-zisul ardei iute disponibil pe la alte restaurante, astfel incat am comandat portia fara nicio urma de regret sau de teama. Acea prima experienta m-a luat putin pe nepregatite, pentru ca nu ma asteptam ca mancarea pe care o comandasem sa fie din prima atat de picanta. Usor, usor, m-am obisnuit cu iuteala si stiu ca am savurat fiecare imbucatura, cu multa pofta. De atunci am comandat mai multe feluri de mancare chinezeasca, pana m-am statornicit as putea spune, la cea care-mi place mie in mod deosebit si anume – salata cu urechi de lemn.

Imagine preluata de pe wuxing.ro

Curcubeu in farfurie

Iar daca tot am ajuns aici, fac un mic ocol (imaginar evident) sa-ti expun motivul principal pentru care consum aceasta salata des. Foarte des! Si il elimin din prima pe cel evident si anume gustul! Mananc aceasta salata pentru culorile ei vibrante si buna dispozitie pe care mi-o transmite. Este una dintre cele mai colorate feluri de mancare, deloc picanta si cu o armonie de arome: usturoi, urechi de lemn, ardei gras, castraveti, ulei de susan, sare si nelipsitele condimente chinezesti. Ai rosu, galben, portocaliu de la ardeiul gras, ai un verde frumos si proaspat de la castravete, ai culoarea maronie – negricioasa de la urechile de lemn, toate amestecate intr-un curcubeu gatit special doar pentru tine. Si pentru ca sunt un om al culorilor, ce sa-mi doresc mai mult?

Tot povestind aici, uite ca sar dintr-una intr-alta. Stiu ca atunci cand am auzit prima data de ele, m-am amuzat teribil pe seama urechilor de lemn si chiar vizualizam o serie de copaci obraznici carora li s-au taiat urechile, in loc de varful nasului.

Dar ce e cu urechile astea de lemn si ce cauta ele in salata
Nu m-am rezumat la gustul bun al mancarii si am incercat sa aflu ceva mai multe despre urechile de lemn si mai ales despre cum au ajuns ele de pe copac in farfuria mea cu mancare, pentru ca vezi tu, asta este un subiect care ma fascineaza de ceva vreme. Imi place sa aflu cum au ajuns oamenii sa manance anumite ingrediente, cum au ajuns in timp sa le combine, sa incerce tot felul de metode de preparare, prin fierbere, prajire, uscare, pasare si alte asemenea, astfel incat sa ajunga la un rezultat atat de delicios cum este salata cu urechi de lemn. Ma intreb ce au facut semenii mei astfel incat sa poata sa constate ca acea ciuperca ce creste pe copac este comestibila? Teste in laborator sa vada ce compusi organici are si daca sunt toxici pentru organismul uman? Glumesc, vorbim totusi despre vremuri de mult apuse, pentru ca urechile de lemn au fost cultivate la scara mare in China inca din dinastia Tang (anii 618-907), iar ca specie (din ce am invatat de la atoatestiutorul Wikipedia), au fost pentru prima data mentionate in literatura de specialitate undeva prin 1753, iar in 1888 au primit numele stiintific pe care-l poarta si astazi, acela de „Auricularia auricula-judae”- sau „urechea lui Iuda”, daca va mai aduceti aminte latineasca din liceu. Sau poate ca au urmarit animalele sa vada daca le mananca...

Dar sa revenim la dilema mea, cum au ajuns oamenii sa manance urechi de lemn. Si in salata! Oare pur si simplu s-au trezit intr-o dimineata si si-au zis „eu cred ca o sa mananc o salata cu urechi de lemn azi!” si gata? Modalitatea in care au ajuns ei sa numeasca ciuperca respectiva – urechi de lemn, asta e lesne de inteles. Daca stai sa te gandesti putin si vizualizezi ciuperca – forma ei distinctiva este cea a unei urechi usor clapauge, iar daca luam in considerare si faptul ca acestea cresc atasate de lemnul de soc – nu e greu sa-ti dai seama de unde analogia chinezilor cu urechile de lemn, mai ales ca acestia sunt recunoscuti ca niste oameni cu o imaginatie puternica si debordanta.

Sanatos si gustos
Ce mi se pare chiar tare, iar WuXing Stie! pentru ca de pe blogul lui am aflat cu privire la urechile de lemn, este faptul ca aceasta ciuperca are numeroase beneficii pentru sanatate si consumul ei ajuta la stimularea emotiilor pozitive si reduce sentimentele negative precum teama, singuratatea sau nesiguranta. Prin urmare sa tot mananc farfuria mea cu salata, pentru ca pe langa aceste beneficii cu privire la emotiile si sentimentele subsemnatei, acest fel de mancare ofera si energie suficienta, buna de implicat in portia de miscare zilnica (296 de calorii, 10 grame de proteine, 75 grame de glucide la suta de grame, doar ciupercile de lemn), plus ca in farfuria in sine am parte de un impuls de vitamine, intrucat toate ingredientele salatei sunt bogate in calciu, fier, potasiu, zinc, numai elemente care contribuie la buna functionare a organismului.

O parte din intrebari imi raman fara raspuns si trebuie sa ma documentez ceva mai serios. Pana atunci ma scuzati. Am o salata care trage cu urechea la ce ti-am povestit eu aici si-mi face semne discrete cum ca-i gata sa o mananc.

Pofta mare!