Hoinar pe doua roti

Câteodată, tot ce poți să faci este să le pui pe toate la rând. Cu liniuță. Sâmbătă spre duminică s-a dat ora înainte. M-am trezit cu noaptea în cap, dormită insuficient. M-am surprins mergând ca orbetele prin casă, fără noimă, repetând aceleași acțiuni pentru că uitam ce voiam să fac în camera în care mă aflam, din secunda în care pășeam pragul.  Trezită târziu? Plecată și mai târziu. Nimeni pe străzi, lumină ioc.  Zic să iau metroul, ajung repede, nu mă agit așa de dimineață, am și timp să mă trezesc până la gară. Cobor în subteran, poarta de acces pentru gabarit depășit era închisă. Chinuie-te pe poarta clasică.  Intru în metrou, prima ușă. Mă așez cuminte într-o parte, să nu încurc traficul inexistent. Iese mecanicul din cabină, cu o figură gravă. Mă cântărește cu privirea și începe: „Domnișoară ( hehe! ), îmi pare rău să vă zic, dar trebuie să stați la prima ușa în sensul de mers. Că dacă eu plec cu trenul și nu vă văd că ați ieșit din vagon, fac altele mai grave” „Ok, nicio probl

2021? Întâi mi-a dat vreo două perechi de palme de m-a învârtit pe călcâie în jurul axei mele, apoi m-a luat și m-a pupat pe amândoi obrajii. Cam asta aș spune dacă ar trebui să rezum cum a fost anul trecut pentru mine. Pe toate planurile. Dar să le luam pe rând, căci suntem la retrospectiva mea minunata și sportivă. Da, m-am mobilizat mai tarziu. Mă pornesc mai greu, dar și când mă urnesc, nu mă mai ține nimic locului.  S-au stabilizat în sfârșit toți cei kilometri, s-au sincronizat toate aplicațiile, au disparut toate flagurile și restricțiile de pe Strava, au apărut kilograme în plus mulțumită cozonacilor de sărbători, pământul se revoluționează din nou în jurul Soarelui, așa că a venit timpul să-mi asvârl atenția asupra calculelor statistice pentru hrănirea isteriei subconștientului meu.  Uite-mă mândra posesoare a vreo 10,357.8 kilometri de activități desfășurate în locuri minunate. M-am bucurat de momente grozave pe două roți ( chiar și virtuale ), în alergare, în drumeții sau si