Hoinar pe doua roti

Nu are rost sa spun mai multe sau sa comentez despre ceea ce se intampla acum in jur. Au spus-o altii prea bine inaintea mea, inca o spun si fiecare interpreteaza cum considera mai bine ceea ce transmit autoritatile. Tocmai a trecut prima saptamana de cand s-a declarat starea de urgenta in Romania. Cred ca este a doua stare de urgenta declarata in cursul vietii mele. Prima, daca nu ma insel, a fost pe vremea mineriadei daca imi aduc aminte corect. Poate ca o sa si caut informatia in negura istoriei, sa ma lamuresc. Doar ca fapt divers. Lucrurile s-au schimbat dramatic fata de ceea ce fiecare dintre noi considera normal cu nu mai mult de o luna in urma. Organizarea lucrurilor, starea de tensiune, stirile alarmiste, incertitudinea cu privire la zilele urmatoare - toate incep sa devina noul normal.  Oamenii incep sa reactioneze diferit, lucru care mi se pare intrucatva logic, pentru ca fiecare este diferit si face fata altfel stresului provocat de schimbare. Ceea ce este sig...

Colorați, cu gura până la urechi și plini de neastâmpăr - așa ne-am găsit duminica trecută, de 1 martie, vreo sută treizeci-patruzeci de cicliști, dornici de aventuri noi pe două roți. Ne-am înscris din nou la seriile de ture de primăvară, doar-doar ne-am motiva cu toții să începem dezmorțirea pentru noul an. Cum-necum ne-am gasit șase la start - eu, Claudiu, Cristina, Marian, Ionel și Cosmin. Pornitul e alene, dar adevărul este că dacă reușești să te pui în mișcare, restul e inerție și treaba merge de la sine. Și cum îți ziceam, am început molcom, cu un cincizeci de kilometri și un pic primprejurul capitalei. Ce să zic - mai mult am stat decăt să pedalez. Mergeam paisprezece kilometri- pauză. Un hihi, glume, povești, salutări celor de pe drum, întins de oase ( că sunt și înțepenite și ruginite așa ) și apoi pornește iară. Încă un opt kilometri - punct de control. Deci iar pauză. Cu suc, cu lălăială, căscat gura, salutări, cunoscuți, prieteni, încurcatul traficului în ...