Hoinar pe doua roti

  Ce să zic! 2020 mi-a văzut avântul, m-a întors pe călcâie și m-a azvârlit cât colo cu tot cu planurile și gândurile mele de a face treabă, ca să mi le bag pe toate acolo unde nu bate soarele. Aproape că i-ar fi reușit dacă nu mă mobilizam serios, că doar nu era să las o pandemie să mă facă să las ca viața să treacă molcom pe lângă mine. Am lăsat să treacă zilele astea de după Revelion în ideea să se stabilizeze toți cei kilometri acumulați de-a lungul anului trecut ( ca atunci când se decantează particulele aflate în suspensie în lichid sau salata de boeuf de după sărbători ) și mi-am făcut calculele statistice, pentru ca subconștientul meu să mai aibă un punct pe lista sa de subiecte de interes asupra cărora să-și asvârle atenția. Asta înseamnă că mai am un subiect care să mă ajute să procrastinez..  Astfel, pentru anul ce-a trecut sunt minunata posesoare a unui număr de 6.526,2 kilometri, străbătuți prin țară sau pe lângă, de pe la toate sporturile pe care le-am practicat ...

Și poate că nu este chiar 1 Ianuarie. Sau 2. Dar 3 Ianuarie este o zi la fel de bună! Pe întâi eram prea cu capsa pusă după somnul puțin, mâncarea delicioasă și alcoolul îndestulător pentru a mă prezenta lumii în modul prietenos. Pe doi eram încă molcomă după întâi, dar tot am reușit să înfrâng lenea și să ies din casă pentru o tură scurtă cu bicicleta, cale de vreo 65 de kilometri, care au părut mai degrabă 600. Asta a fost exorcizarea! Pe trei este cu totul altă treabă! Am făcut ochi dis de dimineață, nu așa de greu ca-n ultima perioadă, m-am bulbucat toată de cum a sunat ceasul și m-am rostogolit spre plimbarea cu bicicleta la care mă gândeam cu poftă de când am intrat in 2021. Au ieșit 16 kilometri.. Da, a plouat tot drumul. De când am ieșit din bloc și până când am aterizat în fața scării. 🌈 Nu, nu mi-am luat echipamentul water/noroi proof pentru că am zis că n-are rost prin oraș. Pe principiul „ Ce se poate întâmpla? ”  Da, mi-am luat blugii, pentru că legenda spune...