Postări

Se afișează postări din septembrie, 2018

Povestea drumului pana in Grecia

Imagine
Păi hai să-ți spun așa pe scurt cam ce s-a întâmplat în cele vreo patru zile cât ne-a luat drumul să ajungem pe insulă, din fața blocului din București, până în Alexandroupolis, de unde trebuia să luam ferry-ul până în Samothraki. Am plecat duminică dimineața la șapte din casă, cu gândul să facem în ziua respectivă 300 de kilometri, până undeva în Bulgaria, la Yambol, unde ne rezervasem o cazare pe cinste pentru odihnirea oaselor obosite. Trebuia să plecăm la cinci.   Am coborât cu bicicletele din bloc ( pe scări, pentru că aveam aripile de ploaie pe spate și nu le puteam îndesa în lift ) și am mers 100 de metri. A început să plouă.   Ploaia a continuat să se țină scai după noi până mult după ce am ieșit din București. Cred că eram pe la Călugăreni când am observat că în sfârșit s-a oprit.  Am zis că era frig?  Am mers bine pe drum până în Giurgiu. Doar vreo duzină de chiftele în trafic, care au trecut razant pe lângă noi. Chestie comună.  Am luat o serie de gropi la râ

Go west!

Imagine
Dacă 1 septembrie pică într-o sâmbătă, este cald, iar soarele rotund și vesel e sus pe cer, atunci ziua respectivă sigur se petrece pe bicicletă, pe un traseu proaspăt spre zona de vest a Bucureștiului, areal mai puțin bătut de roțile noastre. Sau ale mele cel puțin. 😁 Am făcut adunarea ceva mai târzie, în jur de vreo nouă și jumătate sau chiar zece fără un sfert să fi fost ceasul când am început să ne strângem cu toții la Gara de Nord, unde era punctul de întâlnire. Ne-am găsit repede și nu a trecut mult timp până când ne-am pus în mișcare pe DN 7, înspre Tărtășești. Ne acompaniau buna dispoziție și un ușor și mai degrabă molcom vânticel din față. Clasic. Pot spune că evit să merg în zona asta a urbei noastre dintr-un singur motiv – la ieșirea din București îmi pare mult mai aglomerat și mai neprietenos DN7 față de orice altă șosea arhi-bătută de roți în turele noastre. Știu că nu e așa, dar asta e impresia pe care mi-o lasă, alături de un simțământ nu foarte plăcut, dar pe c

Bine te-am regasit Sighisoara!

Imagine
Cred ca întotdeauna mi-am dorit să călătoresc. Pe jos, cu mașina sau cu bicicleta, important este să mă aflu în mișcare, mereu în altă parte, să văd, să simt, să miros, să gust și să trăiesc momente și experiențe care par a fi câteodată rezervate doar celor norocoși. Și adevărul este că suntem niște norocoși. * Aproape că nu există weekend pe care noi să-l fi petrecut integral acasă. Măcar o ieșire la margine de București, dacă nu la munte, la vecinii bulgari sau, în ocaziile mai speciale și cu bugete dedicate, spre locuri mai exotice și mai îndepărtate. Luna august ne-a oferit ocazia să revedem locuri dragi prin care ne-au mai purtat picioarele și în anii trecuți, iar unul din aceste locuri a fost minunata cetate a Sighișoarei, un loc unde revin de fiecare dată cu plăcere și unde întotdeauna descopăr câte ceva nou și ascuns atenției mele de până atunci. Nu-ți voi descrie bunătățile degustate, drumul până acolo sau eternele monumente vizitate și răs-vizitate de turiști r