Hoinar pe doua roti

Nu știu dacă poți să fii claustrofob din pricina întunericului. Evit să merg noaptea iar dacă totuși ma prinde din urma pe traseu, sunt mereu alături de Claudiu. Dar tot îmi dă un sentiment incomod, de înghesuială, de parcă nu am suficient loc să respir și să mă mișc în tot întunericul ăla. Ziua fug de localități și abia aștept să dau iama în pădurile dese și câmpiile nesfârșite, în schimb noaptea treaba se sucește la o sută optzeci de grade. Caut cu înfrigurare orice strop de lumină și orice urmă de viață și civilizație. * Aproape imediat de cum s-a lăsat noaptea, au început problemele, în valuri, cât să demonteze mintea bucată cu bucată. Primul val a venit cu somnul, gonit repede de frigul nopții și de urcările presărate din loc în loc pe traseu. Al doilea val în schimb a fost puternic și lung până la final. Oboseala generalizată, alături de deshidratarea gravă au început să lovească crunt, rând pe rând. Și dacă tot am atins punctul asta, hai să-ți povestesc câte ceva f...

Nu te lua după zâmbetul de aici. M-am trezit cu capsa pusă. Contrar obiceiului, nu-mi trebuia nimic. Nu voiam nici să-mi beau ceaiul de dimineață, nu mă atrăgea nici micul dejun, îmi era somn și pur și simplu părea că în dimineața aia mă trezisem cu fața la cearceaf. Dormisem mai bine ca în alte dăți, vreo cinci ore rotunjite, iar somnul fusese destul de adânc, fără treziri, fără vise. Ca de obicei, un fel de leșin instant, imediat ce atingeam perna. Nu aveam o stare bună de spirit. Aș fi făcut ceva, dar parcă nu, parcă aș fi stat, dar parcă aș fi plecat în tură, nici așa, nici așa, în sfârsit! Un început de zi ciufut! Ne-am urnit totuși din casă cu întârziere, ajungând la Arcul de Triumf exact când toți erau pe picior de plecare și se făceau ultimele precizări din ședința tehnică. Erau aproape toți acolo, iar după zâmbete și salutul de rigoare, ne-am strecurat ușor printre ei să nu încurcăm mai mult decât trebuie momentul și ne-am dus la căsuța de ridicat taloanele de part...

Ziua de ieri a fost despre mine, despre ce îmi place să fac și despre familie. Vă mulțumesc tuturor pentru urările făcute. Ziua nu ar fi fost la fel fără fiecare în parte. Iar dacă tot am fost liberi și ne-am trezit târziu, am plecat puțin și cu bicicleta să vizităm locuri mai liniștite, să nu o lăsăm singură tocmai în această zi. Drumul nostru a plecat de la Cora Pantelimon, a traversat centura și a trecut succesiv prin Cernica, Tanganu, Fundeni, a luat o stânga spre Brănești, unde am luat un brunch delicios și întoarcere pe etern aglomeratul DN3 până înapoi în București. Traseul complet se găsește chiar  aici . Ușor, lejer și în mare parte ferit de trafic odios. Până data viitoare, vă urez și eu la rându-mi toate cele glorioase și să faceți cât mai mult din ceea ce vă place! 😍

A fost pentru prima dată când am făcut o incursiune serioasă prin județul Teleorman și sinceră să fiu, nu cred că am văzut asfalt mai bun, mai lin, mai proaspat și mai catifelat pentru roțile mândrei mele biciclete ca aici. Este ca și cum s-a răsturnat căruța cu asfalt frumos și nou la oamenii ăștia în ogradă. Cel puțin între localitățile pe care le-am traversat în epopeea noastră minunată. Că așa, interiorul localităților este puțin rupt din alte povești, de data asta mai de groază.. vezi Alexandria, vezi Roșiorii de Vede, vezi toate drumurile secundare din orașe, iar de comune mai bine nici nu amintesc. Dar între așezările principale cel puțin, este o plăcere să pedalezi. Ca să înțelegi ce porțiune ridic eu în slăvi, mai ceva ca pe sfintele moaște, află că este vorba de zona Alexandria - Roșiorii de Vede -  Măldăeni, pe DN6. Curcubeu, flori de salcam, bomboană de pe colivă - ăsta e! Bine, toate bune și frumoase, dar aici mai e o precizare foarte importantă de făcut. E ...

Așa sunt unele momente bine orânduite de-ți rămân mult și bine lipite de minte, de le rememorezi și le întorci pe toate părțile și le mai torci o dată în amintire în timp ce zâmbești pe sub mustață, pentru că știi foarte bine, la fel ca mine, că dacă s-ar ivi ocazia, ai mai face asta o dată fără să stai prea mult pe gânduri. Este o tură grea și nu te dărâmă lungimea traseului, cât faptul că trebuie să pedalezi atâta timp încontinuu, indiferent de vreme sau de-i noapte ori zi, trebuie să-ți adaptezi mersul la stilul de pedalat al celorlalți astfel încât toți să aibă șanse egale să termine încercarea și să se mândrească de grozăvia pe care au făcut-o. Este o poveste despre prietenie. * Regulile jocului sunt teribil de simple. Se pun laolaltă 5 mândri și mândre, cu cinci biciclete, alături de un traseu la alegere de peste 360 de kilometri și un timp fix de 24 de ore, nici mai mult, nici mai puțin. Nu ai voie să faci o pauză mai mare de două ore, iar la finish pot ajunge toți sau ...

Chiar dacă a devenit un obicei bine înrădăcinat, o tară socială, ca de 1 Mai să mergi la mare și să te distrezi, lasă-mă să fiu Gică-Contra și să consider că nu  TREBUIE să fac asta. Nu mă văd alergând disperată și cu pletele despletite cu câteva zile înainte sau chiar cu o lună-două în avans să caut cazare la suprapreț, să fac o "combinație" cu biletele de tren și să pregătesc conștiincioasă stocul de alcoolice de luat în spate pentru plajă. Mă enervează în mod deosebit cuvantul " trebuie",  iar faptul că aproape toți cei din jur îl folosesc frenetic mai ales în apropierea zilelor " speciale " - vezi Crăciun, Revelion sau Ziua Muncii - nu mă ajută prea mult. Trebuie să faci ceva de 1 Mai . Trebuie să mergi la mare. Trebuie să fii în Vamă/Mamaia. Trebuie să te distrezi. Trebuie să mănânci mici. Trebuie să te simți bine/să fii fericit. Trebuie, trebuie, trebuie! Nu. Nu trebuie. Este suficient ca tu în sinele tău să fii mulțumit...