Postări

Se afișează postări din aprilie, 2018

Bike to work

Imagine
30 aprilie.
Zi liberă pentru bugetari, elevi, studenți și majoritatea persoanelor cu domiciliul în sau care tranzitează Bucureștiul într-o zi normală.
Este una din puținele zile perfecte pentru mers cu bicicleta la muncă, unul din visele alea devenite realitate.
Am stat singură la semafor la Unirii, la oră de vârf. Singură! Nu tu roată de mașină cât vezi cu ochii.
La fel și la Piața Națiunilor Unite. Pustiu-pustiu. Mai că auzeam vrăbiuțele în copaci.
Și uite așa află omul că naveta înseamnă câteodată și relaxare completă, nu numai stare de tensiune - dacă vine o mașină și dă peste mine că nu se uită și vorbește la telefon, ba prea multe claxoane, isterii în trafic, ambuteiaje sau fum.

Câteodată, naveta este doar pentru tine, bicicleta ta și șoseaua pustie.
Și pentru rotocolul ăla extra făcut prin parc. 😊


Tura de (dintr-o) sambata.... trecuta. Sau povestea lui Paste

Imagine
Și asta se întâmpla nu cu mult timp în urmă, să tot fi trecut vreo trei săptămâni de atunci, chiar înainte ca Iepurașul de Paște să se lovească de Moș Crăciun și să ne răstoarne în traistă comanda dată peste mări și țări, lăsându-ne într-o stare de teribilă expectativă. * Ok, ok! Și poate că există perioade mai lungi sau mai scurte când mă las purtată de valul evenimentelor și nu mai scriu cu zilele. Dar asta nu înseamnă că stau cuminte acasă. Departe de mine acest gând! Fie că-i bicicleală, alergare sau pur și simplu o plimbare frumoasă sub clar de lună, toate își unesc forțele și contribuie la acel deja celebru stil de viață sănătos, cu multă mișcare și presărat pe alocuri cu delicii culinare.
Sâmbăta trecută, bine... să fi fost acum vreo două sâmbete, chiar înainte de Paște, am avut programată cu ceva timp înainte, o drăguță de clasică de Snagov.  Cum drumurile noastre nu au fost puține de când s-au dus zăpezile, iar timpul frumos a început să bântuie din nou pe ceste meleaguri, bi…

La ceas de seara

Imagine
Mâine dimineață ne trezim devreme.

Când ceasul va suna ora patru, iar cucoșul abia se va întoarce în somn de pe o parte pe alta pe craca preferată din coteț, ei bine atunci ne vom bulbuca noi ochii și vom începe echiparea pentru o noua aventură pe câmpiile betonate ale patriei. Ne așteaptă o serie de câteva sute de kilometri, prieteni și cunoscuți, soare cu ceva dinți, probabil strat de bronz nou, o țâră de vânt și toate astea alături de niscaiva durere acolo unde nu bate soarele. Pare-mi-se că nu ne-a ajuns weekend-ul ce tocmai a trecut. Masochismul e în floare. Nu-i nimic. O viață ai, vorba aceea.
În altă ordine de idei, m-am gândit să-ncep de azi să las aici câte o vorbă de duh zilnic, timp de o săptămână, să vedem unde ne duce asta. Măcar nu am început de la 1 luna următoare, sau de luni.
Să nu ne impacientăm. Minunile țin trei zile.

UNIQA 10k & Family Run

Imagine
Se vede că a venit primăvara! A fost unul din weekend-urile acelea pline ochi de evenimente, care mai de care croite să-ți bucure ochii și inima.
După ce cu o zi în urmă ne-am delectat simțurile cu frumusețile patriei, vremea grozavă, prietenii dragi, dar și cu drumurile de după iarnă, presărate pe ici, pe colo cu câte o chiftea de șofer, duminică am schimbat macazul spre alergare.
În urma micii accidentări de săptămâna trecută, nu mai aveam mari speranțe nici măcar că o să termin proba de cros. Adevărul e că atunci cand am călcat șui (bine.. călcat e mult spus, că stăteam pe loc în casă), pe lângă durerea ce însoțește scrântelile de gleznă, s-a auzit și un trosnet răsunător, de mi-am și zis pe moment că ”fii atentă că până aici ți-a fost”. După un moment sensibil, în care ochii mi s-au umplut de lacrimi, am tras aer în piept și am început să mă mișc ușor prin casă, atentă la orice denivelare ce ar fi putut sta între mine și bunul meu pat în care să zac fericită.  Am avut grijă urmă…