Postări

Se afișează postări din 2019

Crazy cat lady

Imagine
Am ieșit duminică pe la prânz la alergare, vreo unsprezece kilometri și ceva pe lângă IOR, cea mai lungă alergare de săptămâna trecută. Atât s-a putut, așa că nu aruncați cu roșii.
Ca de obicei, este suficient să scot nasul afară din scara blocului și uite cum mă întâlnesc cu oameni noi, care simt nevoia să mă oprească din revoluția mea în jurul soarelui și să stăm să vorbim verzi și uscate.
Am alergat molcom cale de vreo trei kilometri până la prima oprire, chiar la intrarea unui bloc aflat în reabilitare termică, unde își făceau veacul vreo cinci pisici înșirate, ce stăteau gheonoaie să le gâdile soarele pe burtă. Păi cum să reziști la așa ceva! Sunt pe calea cea dreaptă spre crazy cat lady! Evident că m-am oprit să le fac o poză. Sau două-trei..
Tocmai ce am tras primul cadru (pentru că telefonul meu merge și când vrea el), când aud lângă mine glas cristalin de femeie..

"Nu vă supărați.."
Prepară-te! gândul s-a ițit într-un colț de cap..
Mă îndrept de spate, că mă și chi…

Noroc!

Imagine
Nu eram eu chiar croită pe treabă duminică pe la prânz când m-am decis să ies la alergat, dar era lucrul ăla pe care trebuia să îl fac, îmi doream să îl fac, dar nu neapărat în momentul ăla. Probabil că ăsta a fost motivul pentru care nu mi-au ieșit ele toate cum trebuie chiar din prima încercare și parcă nici din a doua sau a treia.. În primul rând - atâta mi-am căutat centura de puls și-atât am cotrobăit de tare prin toate locșoarele în care ar fi putut să zacă, încât la un moment dat îmi ziceam că nu ies nici de-a dracu' dacă nu-mi găsesc centura! Stai fără grijă că era fix în rucsac, rămasă de vineri, când îmi cărasem din nou, degeaba, hainele de alergare cu mine, în ideea să fac un commute de la job spre casă. Nu mi-a ieșit. Săptămâna trecută a fost un vârtej de muncă și somn, presărat cu momente de mâncare și mers la pipi. Atât!
Am ieșit val-vârtej din casă, am închis ușa de două ori, și p-aci ți-e drumul, fericită că am găsit centura. Cobor cu liftul, nu fac primul pas …

Clasica pe calcaie

Imagine
Am făcut ochi dis-de-dimineață și chiar înainte să concretizez faptul că m-am trezit, mi-am dat seama că duminică nu o sa fie o zi de record pe semimaraton. Vorbesc de weekendul cu MIB-ul evident.
Noaptea a fost una cu lună plină și mai ca în toate nopțile asemănătoare, am fost bântuită tot somnul de sumedenie de vise, pline de acțiune și dramatism. Ce mai.. În mintea mea sunt și un regizor dat naibii!
M-am trezit la 6:30, cum o fac mai tot timpul, după aproape opt ore de somn (surprinzător îți zic!) - mai obosită ca atunci când mă dusesem la culcare, fără chef și cu dorința arzătoare de a mă întoarce pe partea cealaltă să-mi refac somnul într-un fel sau altul.
Evident că nu am făcut-o.
Chiar m-am mobilizat și după ceaiul de dimineață, echiparea rapidă și pregătirea celor necesare, am zbughit-o pe ușă afară, alături de Claudiu pe bicicletă, spre locul de start.
Pornirea în cursă se face din dreptul parcului Izvor unde, frumos încolonați pe sectoare, în funcție de timpii din cursele an…

Saru`mana

Imagine
Mamaie și Tataie s-au mutat recent în cartier la mine, într-un bloc situat la o sută – o sută cincizeci de metri de blocul unde stau. Sunt super aproape, au acces la tot ce au nevoie, plus că familia îi poate vizita ori de câte ori poftește, fără să trebuiască să străbată aproape două sute de kilometri dus și încă vreo două sute întors pentru a face acest lucru. Ceea ce e super.
Dacă tot s-au mutat cu tot calabalâcul, cu cățel și purcel, ei fiind în vârstă, îi ajutăm și cu cumpărăturile mai grele, alea de trebuie făcute în supermarket și nu la magazinul din colț pentru prețuri decente. Și uite așa m-am găsit eu în bună zi de sâmbătă. După o incursiune la magazinul local, am pregătit rucsacul cu cele trebuincioase și am plecat spre dânșii.
Aveam o zi productivă. M-am trezit cu mult chef de dimineață, pregătită să rup norii cu curățenia prin casă, cu cumpărăturile și în general cu toate treburile administrative pe care le face omul pe lângă casa lui.
Eram deci în formă. Prin urmare, m…

Prima făcută

Da! Nu s-a lăsat prea mult așteptată. De fapt nu s-a lăsat deloc. A venit de niciunde, semeață și cu stea în frunte! Pățania zic!Ordonat și meticulos cum îl știm, Claudiu s-a ocupat și a luat biletele de tren din timp, online, astfel încât să ne scutim de drumuri inutile până la gară, de pierdut timp la coadă la case și pentru a beneficia de discounturile pe care le mai oferă compania națională de transport pe căi ferate.22 lei/persoană au zburat ca vântul și ca gândul din contul nostru spre conturile cefereului, versus rezervarea transportului pentru noi doi pe ruta aleasă.

Știam din start că bilete de biciclete vom lua din tren, nu de alta dar niciun tren pe ruta București Craiova nu are în componența sa vagoane cu locuri pentru biciclete. Nici macar scriptic, pentru că am mai vazut cu toții cazuri când pe hârtie ai locuri, iar în vagon îl ai pe sufletul lui Avram Iancu.Am ajuns frumușel la tren, ne-am îmbarcat și am așteptat cuminți să vină controlul.Și a venit.Și ne-a pălit. Aflaț…

The road to Dunav Ultra

Ne mai despart 48 de ore de momentul în care se va da startul din Vidin. În clipa în care scriu aceste rânduri sunt în drum spre Craiova, cu bagaje puse claie peste grămadă pe scaunele incomode ale trenului, Claudiu moțăind deasupra vârf și cu bicicletele așezate în capătul dinspre locomotivă al primului vagon, în spatele unor bancuțe, printre navetiștii orei și turiștii de ocazie.Anul trecut tot cam pe vremea asta, ne încumetam să ne fi înscris la cea mai lungă cursă la care participasem vreodată până atunci - 700km (pentru că atât am făcut noi cu ocolișuri și traseu greșit) în 48 de ore, de la vestul la estul Bulgariei. Fără mașină de asistență, cu bagaje după noi și cu zâmbete largi pe față. Eram eu, Claudiu și Sorin, singurii români participanți, dintr-un total de treizeci de persoane. Experiențele pe care le-am trăit, întâmplările de pe drum, bune și rele, că nu pot merge toate ca pe roate, oamenii pe care i-am cunoscut - pe toate o să le țin minte și cu puțin noroc o să le poves…

Pestera Prohodna sau Ochii lui Dumnezeu

Imagine
Ajungi aici imediat din drumul principal. Cred că sunt vreo cincisprezece minute de mers (cu mașina sau cu varianta mai prietenoasă - bicicleta) din momentul în care ieși de pe drumul european E83 și cotești spre localitatea Karlukovo din provincia Lovech.
Mașina te poartă ușurel pe cele câteva onduleuri de drum asfaltat în vremuri demult apuse și răpit de peisajele frumoase și surprizele care se ivesc pe drum, nu bagi de seamă momentul în care ajungi și vezi indicatorul spre destinația ta.
Prohodna (sau în bulgărește - Проходна) este o peșteră spectaculoasă, situată în nordul Bulgariei centrale, în defileul Iskar, la mica distanță de granița cu România - cam 100 de kilometri. Este un loc foarte popular, știut în principal datorita tavanului erodat astfel încât pare să înfățișeze doi ochi, also known ca Oknata sau "Ochii lui Dumnezeu".
Acest fenomen face locul foarte cunoscut, asta și faptul că înălțimea peșterii permite iubitorilor de bungee și escaladă să practice aici …

Poveste de pe drum

Imagine
Căldura mai că ne doborâse. Eram foarte aproape de Dobrich, locul unde ne oprim de fiecare dată în parcul din centrul orășelului pentru o masă cum se cuvine, însă de astă dată nu am mai așteptat până acolo. Cu nu mai mult de vreo zece kilometri până la locul preferat de ronțăneli, pe unul din multiplele dealuri pe care le ai de urcat până să ajungi la ceea ce arată ca pământul făgăduinței cu belșug de locuri de unde poți lua apă și de-ale gurii, undeva pe stânga drumului, există un loc de popas și o tarabă mare cu fructe. E acolo de cel puțin patru ani, de când tot facem noi tura de Balcic și probabil o să mai tot fie încă pe atât de acum încolo.  Speram la niște piersici gustoase, mari și coapte bine. Ce mai! Le aveam în gând de când am plecat din Silistra, dar soarele arzător și deshidratarea mă făceau să le văd parcă înaintea-mi și să le poftesc mai abitir. Am văzut locul de la baza dealului, așa că urcarea a fost cât se poate de lină și rapidă. Am tras de ghidon și ne-am oprit cu…

Poveste din tren

"Păi și până unde mergeți?" Se auzi dintr-o dată o voce groasă, bărbătească, de undeva din dreapta mea. Era un tip rotofel, pe la 30 și ceva de ani cu un munte de bagaje lângă și somn în colțul ochilor.Abia ce mă așezasem pe bancuța din tren. Era o săgeată cu un singur vagon și tocmai ce ne poziționaserăm bicicletele cu grijă în zona centrală, unde este de obicei spațiu de depozitare pentru cărucioare și bagaje voluminoase. Drumul până în gară fusese scurt. Vreo opt kilometri cu multă viteză în brațe, pentru că plecatul târziu de acasă generează de obicei o stringență din punctul ăsta de vedere. Eram deja obosiți, treziți devreme (oare chiar să fi dormit?), iar ceasul nu trecuse încă de ora șase dimineața.
De ce sunt oamenii vorbăreți la ora asta? Și de ce cu mine??
"Noi? Ah.. Până la Ciulnița" i-am dat un răspuns scurt, fără înflorituri, în timp ce mă uitam în altă parte, cât să dau impresia că nu sunt atentă la întrebare și că nu mă preocupă în mod deosebit social…

Canionul Emen si cascada Momin Skok

Imagine
Drumul prin canionul Emen până la cascada Momin Skok este foarte prietenos cu drumețul de ocazie. Cărarea merge agale mai mult pe curbă de nivel, este ușor denivelată, iar cale de aproape un kilometru și jumătate îți prezintă în toată splendoarea sa canionul Emen. Poteca poate fi parcursă cu aproape orice tip de încălțăminte și echipament. Asta nu înseamnă că este în regulă să te prezinți la fața locului cu papuci de plajă sau sandale și geantă de umăr. Cu toate că pe ultima am întânit-o prezentă pe traseu. De două ori în aceeași zi. 😐 Mare ți-e grădina!
Te strecori ușor pe marginile abrupte, iar peretele de stâncă și hăul ce se cască ocazional în dreapta ta îți fură adeseori privirea și te îmbie la contemplare.
Traseul are o lungime de nu mai mult, nici mai puțin de trei kilometri și jumătate, iar întoarcerea se face aproximativ pe aceeași rută, cu o mică variație de câteva sute de metri.
Cu puțin înainte de jumătatea traseului întâlnești și singura porțiune cu diferență de nivel n…

Cascada Kaya Bunar și canionul Hotnista

Imagine
Revenirea la cascada Kaya Bunarși canionul Hotnista este întotdeauna o plăcere. Să fi fost a doua sau poate chiar a treia noastră vizită în zona carstică din imediata apropiere a frumosului Veliko Tarnovo, la 180 de kilometri de casa noastră, în curte la vecinii bulgari.
De fiecare dată ne-am nimerit cu cate un grup mare și după cum probabil bine ți-ai dat seama de-a lungul timpului - cu cât mai mulți în plimbare, cu atât este mai amuzantă experiența. Nu de alta, dar râsetele și comentariile răutăcioase la adresa unuia sau altuia dintre colegi fac parte din deliciul excursiei.

Tot traseul nu depășește un kilometru și încă vreo două sute de metri, plecând din exact locul amenajat pentru parcare, de unde se vede și cascada și până când te întorci vesel înapoi, că uite că ai făcut-o și pe asta.

Kaya Bunar este recunoscută pentru apele sale de un turcoaz fantastic, excepție a făcut sâmbăta asta când apele de obicei limpezi și colorate minunat, au fost mâloase și tulburi, din pricina ploi…

404. Run not found.

Imagine
Așa sunt unele zile în care faci ochii corespunzători de dimineață, dis-de-dimineață zic, aproape cu noaptea în cap, pe la momentul în care lumina tocmai s-a terminat de îngânat cu întunericul, iar soarele se rostogolește molcom pe cerul senin de vară.
Te ocupi de administrativele din fiecare zi - hrănești mâțele guralive, pregătești cafelele și ceaiurile de urnit din pat și apoi te echipezi rapid, să nu care cumva să pierzi momentul ăla frumos când soarele bate colorat printre ramuri și frunze și desenează șugubăț umbre diferite pe caldarâmul fierbinte.

Totul merge ceas, invariabil și fără loc de greșeală, întocmai ca revoluția pământului în jurul soarelui.
Ce nu-ți merge brici în schimb este chiar antrenamentul pe care ți-l propusesei pentru dimineața asta, unde, după primii trei kilometri, arunci încolo cu ei de ficați că și așa ai prea mulți și n-ai ce face cu dânșii. Plus că și rațele trebuie să mai mănânce din când în când.

Asta este, se întâmplă. Totul este să te reculegi cum…