Nu haina il face pe om. Dar il face sa se simta bine.

Umbla vorba aia veche, romaneasca, ce zice ca nu haina il face pe om. Tot timpul am fost de parere ca abordarea unui anumit stil vestimentar nu are capacitatea sa te defineasca in intregime pe tine ca persoana si nici nu te poate face un profesionist in domeniul tau de activitate, nu te face o persoana buna la suflet sau macar toleranta. Astea tin de felul tau de a fi, de ceea ce ai invatat si ai experimentat pe parcursul vietii. In schimb, cred ca felul in care te imbraci poate sublinia anumite trasaturi de caracter. Poti sa-ti dai seama foarte usor daca o persoana este de felul ei mai nazdravana, mai poznasa si pusa pe sotii de exemplu, din modul in care-si combina diversele elemente ce-i alcatuiesc tinuta, piesele speciale pe care le alege sau detaliile de care are grija sa nu lipseasca.

In momentul in care-ti acorzi atentie si alegi piese vestimentare care iti avantajeaza caracteristicile fizice, creste si increderea in tine. Parca altfel pasesti, altfel graiesti si cu totul altfel interactionezi cu oamenii. Ai mai mult curaj sa intrii in vorba cu acestia, sa relationezi si sa-ti sustii punctele de vedere.

Mai toate persoanele isi formeaza de-a lungul vietii un stil de a se imbraca. Unii ii raman fideli, altii nu, pentru ca si stilul evolueaza tot timpul, la fel ca noi, se adapteaza noilor tendinte si influente venite de la cei din jurul nostru.

Nu pot spune ca m-a caracterizat vreodata vreun stil anume. Tot timpul m-am imbracat cum am simtit nevoia, in functie de propria mea dispozitie. Pot sa fiu o strengarita plecata de pe bancile scolii, iar in cateva ore, in functie de conjunctura, sa ma transform intr-o femeie matura si visatoare ce iese in oras cu prietenele.

Este ca si cum as face trecerea de la a ma imbraca simplu si lejer cu un top de la Answear din tricot neted cu decolteu rotund, cu o pereche de jeansi cu talie joasa din colectia Diesel si o geaca Asy tot de la Diesel, cu insertii decorative care sa-mi intregeasca tinuta....

... la o tinuta mai visatoare, poate usor pop-rock, cu o tunica Sandra de la Desigual cu un model complicat si maneca trei sferturi, alaturi de o pereche de colanti Vila din material neted de exemplu.

Am dezvoltat capacitatea de a trece de la o extrema la alta, sunt mai nestatornica din fire si poate lucrul asta ma ajuta. Ma ghidez dupa emotiile de moment si imi adaptez stilul vestimentar in functie de acesta, iar asta ma face sa ma simt bine de fiecare data in pielea mea.

Dar nu am fost tot timpul asa. Nu am fost inzestrata de la natura cu acest curaj, cu aceasta mica nebunie de a experimenta cu stilul meu, cu hainele sau cu accesoriile pe care le purtam si nu de putine ori ma cenzuram atunci cand venea vorba sa ies din cotidian. Pana la un moment dat, cand am intalnit-o pe ea - femeie de cariera, workoholica pana la cer si inapoi, mereu cu zambetul pe buze si cu o vorba buna pregatita pentru momentele mai grele de la job.

Intotdeauna ajungea la birou ca scoasa din cutie, perfect aranjata, fardata, parfumata. Isi alegea perfect imbracamintea si pantofii asortati, in functie de situatiile planificate – intalniri cu clientii, cu partenerii, sau poate doar o sedinta interna, o instruire. Parul era mereu facut, totul aranjat si niciun fir nelalocul lui.

Avea curajul sa combine culori tari sau nuante si imprimeuri la care nu m-as fi gandit vreodata ca le pot incerca la birou si care culmea! sa mearga foarte bine cu mediul corporate in care ne gaseam. Pantofii cu toc cui erau nelipsiti si intregeau tinuta si intotdeauna, dar intotdeauna, avea un loc in dulap pentru acea pereche de pantofi care o faceau sa se simta speciala, pentru momentele in care cand avea o zi mai grea si avea nevoie de putina alinare.

Sincera sa fiu, cred ca observand-o pe ea, cat de relaxata era de fiecare data cand se aranja, increderea pe care o emana prin toti porii si starea de bine impletita cu o usoara mandrie, pe care o incerca atunci cand primea cate un compliment pentru tinuta, m-au facut sa incep sa ies putin cate putin din zona mea de confort.

Usurinta si naturaletea cu care femeia asta aborda „corvoada”, cum o vedeam eu atunci, de a decide zilnic cu ce sa se imbrace, ei bine, cred ca ele m-au stimulat si in timp, precum picatura chinezeasca, au lucrat la stilul meu.

Sunt un fan al culorii. Imi plac rochiile, tunicile cu desene complicate, geometrice sau asimetrice, cu culori tari si vii care emana bucuria de a trai. Imi place sa ma acopar cu lucruri frumoase si vesele, croite frumos din materiale de calitate. Sunt cateva linii vestimentare si elemente pe care le admir de cand ma stiu, dar dupa intalnirea cu ea, „mentorul” meu am putea spune, in materie de stil si moda, am invatat sa apreciez si alte piese vestimentare, pe care in conditiile initiale probabil nici macar nu le-as fi luat in calcul.

Am imprumutat din stilul ei si nu de putine ori ma simt de parca am „furat” de-a dreptul si am adaptat la ce imi place mie. 

Am invatat sa fiu mai increzatoare si am vazut ca este ok sa-ti alegi hainele care-ti plac, este ok sa experimentezi si este si mai ok sa arati bine.