Hoinar pe doua roti

Acel moment cand te trezesti dimineata si speri ca toate lucrurile sa mearga asa cum le-ai planuit. Speri ca ti-ai impachetat tot ce-ti trebuie si ca n-ai uitat nimic indispensabil pe acasa, speri ca nu o sa ploua si ca asfaltul pe ruta aleasa va fi din cel bun, speri sa nu ai vant din fata si sa nici nu mori de sete prin cine stie ce loc uitat de lume. Ne-am tot pregatit zilele acestea pentru o aventura de proportii, peste mari si țări, pe mijlocul nostru preferat de locomotie. Partea frumoasa a lucrurilor este ca tot drumul pana la destinatie urmează sa fie parcurs în întregime pe bicicletă, bine, mai puțin o porțiune pe care o vom traversa cu bacul, dar nesemnificativa comparativ cu lungimea totala a traseului. La destinatie, in locul minunat, ne vom bucura din nou de trotinetele din dotare, iar drumul inapoi va fi cu siguranta interesant de asemenea si presarat cu locuri frumoase. Grozavia se numeste Bucuresti - Alexandropulis pe doua roți. Abia astept si am senzatia de parc...

Am plecat pe bicicletă luni spre serviciu și m-am bucurat pe drumul de dus de un trafic mai mult decât lejer, de o atmosferă calmă și răcoroasă și de o multitudine de semafoare pe verde. Rare dimineți sunt așa. Nu știu cum se aliniază planetele de toți participanții la trafic devin mai binevoitori, mai blânzi și cu dare de inimă, semafoarele par chiar corelate și până și gropile din asfalt par mai puține și mai superficiale. Până când vine amiaza and all hell breaks loose. Mașini bară la bară, fum mult și înecăcios de la autovehicule turate inutil, șoferi verzi de supărare, cu o falcă-n ceriu și una-n pământu', semafoare care țin 3 secunde, claxoane și istericale. Tablou cunoscut, de oră de vârf, din Bucureștii anilor 2016. Chiar și în aceste condiții, bicicleta rămâne mijlocul de locomoție cel mai util și eficient în traficul infernal de la ora de vârf 6 seara. Astfel m-am găsit și eu la început de săptămână, călare pe bicicletă, printre nervii șoferilor, pe drum până într-u...

Inceputul de zi la serviciu se desfasoara destul de asemanator in fiecare dimineata. Merg cu bicicleta la job, iar cand ajung, am grija sa-mi arunc rucsacul cat colo si sa incep sa-mi pregatesc cele necesare pentru o noua zi de munca. Imi iau o cana sanatoasa cu apa, pun pachetul cu mancare in frigider, imi deschid laptopul si incep sa rasfoiesc corespondenta de pe e-mail-ul de serviciu, e-mail-ul personal si toate celelalte casute de e-mail neincapatoare, care tipa la mine toate in acelasi timp de pe telefon, inca dinainte sa plec de acasa. Dau click tacticos pe fiecare e-mail in parte, evaluez urgentele si cele necesare de facut pentru ziua respectiva, raspund conform cerintelor si tiptil, pe nesimtite, intru in plina activitate. Apoi gasesc asta: Draga Hoinar pe doua roti, Poti sa tai de pe lista ta dorinta de a inspira pe cineva. De dimineata hoinaresc pe blogul tau si sunt fascinata. Este exact senzatia aia ca ti-ai gasit modelul in viata! Esti o femeie senzationala si s...

Doua ore am dormit pe iarba stadionului, sub cerul liber. Somn adanc si fara vise, fara sa ne miscam si fara sa auzim nimic in jur. Imi pusesem ceasul sa sune la 7 fara un sfert, astfel incat sa prindem macar doua ore de somn legate. "Patul" nostru era dintre cele mai simple: doua cartoane groase primite in dar de la unul din participanti ( el isi strangea sacul atunci cand ajunsesem noi ), peste care tronau cei doi saci de dormit cu gluga, care se legau intre ei, astfel incat sa rezulte un sac mare de doua persoane ( cea mai buna inventie, orice tip de caldura conteaza, iar cea corporala cel mai mult ). Ne-am schimbat rapid, am mancat vreo cateva sandviciuri pregatite cu o zi inainte, puse la pastrare in rucsac pentru exact momentul respectiv, asta dupa ce in prealabil avusesem grija sa ma infig din nou, cu doua maini, in pepenele care ne astepta acolo. Racoros, dulce si zemos, cat sa te lingi pe degete. Ne-am intins mult cu administrativele si inainte de culcare si cand...

Și da, la vreo cinci zile de la fericitul eveniment eu tot imi simteam corpul ca bine fragezit cu maiul de un meșter pietrar. Adevarul e că saptamana trecuta nu am găsit lucru mai potrivit dimineața decât să ma plâng de spate, fund si sale, de parca varsta mea fiziologică ar fi fost cu mult dublul celei pe care o posed de fapt. Dar cum randonneur-ului îi sta bine cu bicicleta, așa si mie cu povestitul, ca multe s-au intamplat in excursia noastra cea de doua zile.   Doua zile intregi in care am fost complet rupti de lumea din exterior, fara știrile de la ora 5 si vremea neprietenoasă a lui Busu, fara electricitate, apa curenta, somn si pat moale si confortabil. În schimb noi am avut altele, d-alea de-ti rămân să le povestești si sa le înflorești minim un an de acu' înainte. Am avut doua zile pline de soarele arzător al Dobrogei, vânt din fata si lateral si niciodata, dar niciodată din spate, sete, foame, uitare de foame, locuri noi si extraordinare, oameni buni si primitori, pe...