Postări

Se afișează postări din august, 2019

Pestera Prohodna sau Ochii lui Dumnezeu

Imagine
Ajungi aici imediat din drumul principal. Cred că sunt vreo cincisprezece minute de mers (cu mașina sau cu varianta mai prietenoasă - bicicleta) din momentul în care ieși de pe drumul european E83 și cotești spre localitatea Karlukovo din provincia Lovech.
Mașina te poartă ușurel pe cele câteva onduleuri de drum asfaltat în vremuri demult apuse și răpit de peisajele frumoase și surprizele care se ivesc pe drum, nu bagi de seamă momentul în care ajungi și vezi indicatorul spre destinația ta.
Prohodna (sau în bulgărește - Проходна) este o peșteră spectaculoasă, situată în nordul Bulgariei centrale, în defileul Iskar, la mica distanță de granița cu România - cam 100 de kilometri. Este un loc foarte popular, știut în principal datorita tavanului erodat astfel încât pare să înfățișeze doi ochi, also known ca Oknata sau "Ochii lui Dumnezeu".
Acest fenomen face locul foarte cunoscut, asta și faptul că înălțimea peșterii permite iubitorilor de bungee și escaladă să practice aici …

Poveste de pe drum

Imagine
Căldura mai că ne doborâse. Eram foarte aproape de Dobrich, locul unde ne oprim de fiecare dată în parcul din centrul orășelului pentru o masă cum se cuvine, însă de astă dată nu am mai așteptat până acolo. Cu nu mai mult de vreo zece kilometri până la locul preferat de ronțăneli, pe unul din multiplele dealuri pe care le ai de urcat până să ajungi la ceea ce arată ca pământul făgăduinței cu belșug de locuri de unde poți lua apă și de-ale gurii, undeva pe stânga drumului, există un loc de popas și o tarabă mare cu fructe. E acolo de cel puțin patru ani, de când tot facem noi tura de Balcic și probabil o să mai tot fie încă pe atât de acum încolo.  Speram la niște piersici gustoase, mari și coapte bine. Ce mai! Le aveam în gând de când am plecat din Silistra, dar soarele arzător și deshidratarea mă făceau să le văd parcă înaintea-mi și să le poftesc mai abitir. Am văzut locul de la baza dealului, așa că urcarea a fost cât se poate de lină și rapidă. Am tras de ghidon și ne-am oprit cu…

Poveste din tren

"Păi și până unde mergeți?" Se auzi dintr-o dată o voce groasă, bărbătească, de undeva din dreapta mea. Era un tip rotofel, pe la 30 și ceva de ani cu un munte de bagaje lângă și somn în colțul ochilor.Abia ce mă așezasem pe bancuța din tren. Era o săgeată cu un singur vagon și tocmai ce ne poziționaserăm bicicletele cu grijă în zona centrală, unde este de obicei spațiu de depozitare pentru cărucioare și bagaje voluminoase. Drumul până în gară fusese scurt. Vreo opt kilometri cu multă viteză în brațe, pentru că plecatul târziu de acasă generează de obicei o stringență din punctul ăsta de vedere. Eram deja obosiți, treziți devreme (oare chiar să fi dormit?), iar ceasul nu trecuse încă de ora șase dimineața.
De ce sunt oamenii vorbăreți la ora asta? Și de ce cu mine??
"Noi? Ah.. Până la Ciulnița" i-am dat un răspuns scurt, fără înflorituri, în timp ce mă uitam în altă parte, cât să dau impresia că nu sunt atentă la întrebare și că nu mă preocupă în mod deosebit social…