Am avut ieri ocazia sa ma bucur de putin soare si cer albastru, chiar daca ne aflam la sfarsitul lunii octombrie, teoretic in plina toamna mohorata. Cum nu am vazut nici macar picior de nor pe cer, m-am hotarat sa-mi iau rotile la spinare. Nu m-am chinuit sa pedalez foarte tare, am luat-o chiar molcom pe dealurile din Tineretului. Puzderie de oameni, tineri si batrani, copii, caini, claie peste gramada pe fiecare petic de iarba scaldat de raze. M-am oprit si eu pret de cateva minute, m-am dat jos din sa si m-am asezat direct pe iarba, sa ma incarc cu optimism si putere de la soare, care stralucea parca cu gura pana la urechi inapoi spre mine. Mi-am ales un loc potrivit, nici prea inalt dar nici prea jos, cat sa ma pot bucura de o priveliste grozava. Am inceput sa ma uit, in dreapta, in stanga, sa vad cerul, sa vad oamenii de langa mine. Zambete, tipete de copii razgaiati, rasete zglobii si cozi vesele, toate astea presarate pe o pajiste frumoasa. Bicicleta mea a admirat si ea vese...