Postări

Se afișează postări din iunie, 2018

Traseu Baile Tusnad - Tg. Secuiesc

Imagine
Am petrecut una din zilele de vacanță din Băile Tușnad cu o tură scurtă cu bicicleta pe traseul Bixad - Băile Balvanyos – Turia - Târgu Secuiesc – Catrușa - Tușnad și înapoi în Băile Tușnad. Un cumul de vreo 90 și ceva de kilometri și o diferență de nivel de nu mai mult de 700 de metri. Sinceră să fiu abia așteptam plimbarea asta, chiar dacă prognoza meteo se anunța a fi mai degrabă neprietenoasă decât bună cu biciclistul de ocazie, dar am zis că dacă tot suntem aici, să ne încercăm norocul. Atâta timp cât nu ne prinde ploaia severă cu tunete și fulgere undeva pe sus, expuși la trăznet și alte grozăvii, totul va fi bine ( da, am grijă la trăznet.. ). După un mic dejun consistent am purces la drum, iar până în Bixad și pe toată lungimea localității am mers întins, chiar dacă era deal. Ei bine, imediat ce s-a terminat Bixadul, pare-se că ne-au ajuns blestemele tuturor celor care au bălit la pozele cu diferite feluri de mâncare apetisante pe care le-am tot postat noi în decursul

Bicicleta

Imagine
A gasit mama acum ceva timp o minunăție printre instantaneele mele distractive din copilărie.  Destul de ștearsă și albită de timp, poza subliniază încă " dârzenia " din privire și " duritatea " posturii, gata să mă iau la întrecere cu toți puradeii din fața blocului, probabil în zâmbetele părinților și ale trecătorilor care ne vedeau acolo grămadă, guguloaie cu ochi care abia stau în picioare. Aveam vreo patru ani cred și rupeam tricicleta în două de fiecare dată când aveam ocazia, fără teamă și fără ca părinții mei să mă împiedice în vreun fel să mă manifest. În familia mea nu existau "nu alerga că transpiri și răcești" sau "stai locului" sau "tricicletele nu sunt pentru domnișoare". Sunt o norocoasă. Încă îmi aduc aminte de roata mare din față care mă fascina în mișcare, bine.. mare pentru mine atunci, că eram o unghie de om. Era metalică, de culoare gălbuie și cu buline mari și roșii, distribuite la distanțe egale și avea

Tusnad Marathon

Imagine
Concursul a fost la cea de-a zecea ediție, una care parese că a spart record după record de-a lungul timpului, anul acesta ajungând la vreo 700 de înscrieri la toate categoriile de alergare: maraton, ștafetă și drumeții. Cei mai mulți au fost din România și Ungaria, dar s-au mai găsit la start și persoane din Slovacia, Belgia, Republica Moldova sau Germania. Inclusiv o televiziune spaniolă a trimis un reprezentant, pe care l-am văzut chiar de la start, vesel, colorat din cap până-n picioare și cu gura până la urechi. Eu am fost la prima participare și mi-a plăcut ce am găsit aici. Este o cursă de șosea, chiar dacă inițial, când am văzut că se afla în zona Băilor Tușnad - lacul Sfânta Ana, am crezut că este 100% trail și m-am înscris repede, să prind un loc, că știi cum se întâmplă la toate cursele astea, imediat se dau toate locurile ca pâinea caldă. Asta se întâmpla prin primăvară. Abia după vreo lună și ceva, când m-am uitat într-un sfârșit la traseu ( by the way, îl poți

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Imagine
Și iată-ne pentru a doua oară în Băile Tușnad! Dacă în urmă cu doi ani am fost nevoiți să ne abatem de la traseul prea lung și prea obositor pe care îl aveam pregătit pentru weekendul respectiv și am găsit pe ultima sută de metri o cazare în localitatea asta mică, de data asta am mers acolo pentru un maraton de alergare și câteva zile în plus pentru explorat împrejurimile. Am găsit un orășel foarte cochet și chiar dacă nu există viață de noapte ( nu că ne-ar pasiona în mod special, dar ca idee ), activitățile de peste zi îți mănâncă mai toate resursele, iar seara te găsește rupt de somn și în căutarea cât mai grabnică a unui pat bun. Similar cu Moieciu, ne-am hotărât să mergem spre Băile Tușnad pe biciclete. Ai ocazia să vezi mai multe locuri, te poți opri din cinci în cinci metri dacă-ți pui ambâțul și ieși mai bine și la bani. Plus că este timpul tău, petrecut prin activitatea care-ți place. Nu am plecat pe ele din București, cu toate că drumul nu e chiar așa de lung și se p