Panzer
Se dă pasajul de la Universitate, la un oarecare timp trecut de ora de vârf, la început de vară, când mai tot românul pleacă sau are măcar planuri de plecat în vacanță la mare, la soare, oriunde cât mai departe de locurile aride de prin București. Pasajul are spații generoase, presărate din loc în loc cu câțiva stâlpi de susținere, panouri informative, vreo câteva plasme pe ici pe colo, agățate de tavan și o sculptură ușor odioasă poziționată în centru. Sau cel puțin așa se găsea acolo pe la mijlocul lunii iunie, de când tot țin să vă povestesc ce-am pe suflet. Când nu ești la oră de vârf, pasajul este rareori străbătut de suflare omenească și chiar și atunci, nu zărești mai mult de treizeci-patruzeci de suflete în același timp, ceea ce este mai mult decât rezonabil pentru locul acesta aerisit. Așa ne aflam și în ziua cu pricina, la sfârșit de săptămână, cu vreme frumoasă și chef de luat lumea în cap. Intrasem dinspre Colței și mă îndreptam cu avânt spre stația de metrou. Am ...