Postări

Prima făcută

Da! Nu s-a lăsat prea mult așteptată. De fapt nu s-a lăsat deloc. A venit de niciunde, semeață și cu stea în frunte! Pățania zic!Ordonat și meticulos cum îl știm, Claudiu s-a ocupat și a luat biletele de tren din timp, online, astfel încât să ne scutim de drumuri inutile până la gară, de pierdut timp la coadă la case și pentru a beneficia de discounturile pe care le mai oferă compania națională de transport pe căi ferate.22 lei/persoană au zburat ca vântul și ca gândul din contul nostru spre conturile cefereului, versus rezervarea transportului pentru noi doi pe ruta aleasă.

Știam din start că bilete de biciclete vom lua din tren, nu de alta dar niciun tren pe ruta București Craiova nu are în componența sa vagoane cu locuri pentru biciclete. Nici macar scriptic, pentru că am mai vazut cu toții cazuri când pe hârtie ai locuri, iar în vagon îl ai pe sufletul lui Avram Iancu.Am ajuns frumușel la tren, ne-am îmbarcat și am așteptat cuminți să vină controlul.Și a venit.Și ne-a pălit. Aflaț…

The road to Dunav Ultra

Ne mai despart 48 de ore de momentul în care se va da startul din Vidin. În clipa în care scriu aceste rânduri sunt în drum spre Craiova, cu bagaje puse claie peste grămadă pe scaunele incomode ale trenului, Claudiu moțăind deasupra vârf și cu bicicletele așezate în capătul dinspre locomotivă al primului vagon, în spatele unor bancuțe, printre navetiștii orei și turiștii de ocazie.Anul trecut tot cam pe vremea asta, ne încumetam să ne fi înscris la cea mai lungă cursă la care participasem vreodată până atunci - 700km (pentru că atât am făcut noi cu ocolișuri și traseu greșit) în 48 de ore, de la vestul la estul Bulgariei. Fără mașină de asistență, cu bagaje după noi și cu zâmbete largi pe față. Eram eu, Claudiu și Sorin, singurii români participanți, dintr-un total de treizeci de persoane. Experiențele pe care le-am trăit, întâmplările de pe drum, bune și rele, că nu pot merge toate ca pe roate, oamenii pe care i-am cunoscut - pe toate o să le țin minte și cu puțin noroc o să le poves…

Pestera Prohodna sau Ochii lui Dumnezeu

Imagine
Ajungi aici imediat din drumul principal. Cred că sunt vreo cincisprezece minute de mers (cu mașina sau cu varianta mai prietenoasă - bicicleta) din momentul în care ieși de pe drumul european E83 și cotești spre localitatea Karlukovo din provincia Lovech.
Mașina te poartă ușurel pe cele câteva onduleuri de drum asfaltat în vremuri demult apuse și răpit de peisajele frumoase și surprizele care se ivesc pe drum, nu bagi de seamă momentul în care ajungi și vezi indicatorul spre destinația ta.
Prohodna (sau în bulgărește - Проходна) este o peșteră spectaculoasă, situată în nordul Bulgariei centrale, în defileul Iskar, la mica distanță de granița cu România - cam 100 de kilometri. Este un loc foarte popular, știut în principal datorita tavanului erodat astfel încât pare să înfățișeze doi ochi, also known ca Oknata sau "Ochii lui Dumnezeu".
Acest fenomen face locul foarte cunoscut, asta și faptul că înălțimea peșterii permite iubitorilor de bungee și escaladă să practice aici …

Poveste de pe drum

Imagine
Căldura mai că ne doborâse. Eram foarte aproape de Dobrich, locul unde ne oprim de fiecare dată în parcul din centrul orășelului pentru o masă cum se cuvine, însă de astă dată nu am mai așteptat până acolo. Cu nu mai mult de vreo zece kilometri până la locul preferat de ronțăneli, pe unul din multiplele dealuri pe care le ai de urcat până să ajungi la ceea ce arată ca pământul făgăduinței cu belșug de locuri de unde poți lua apă și de-ale gurii, undeva pe stânga drumului, există un loc de popas și o tarabă mare cu fructe. E acolo de cel puțin patru ani, de când tot facem noi tura de Balcic și probabil o să mai tot fie încă pe atât de acum încolo.  Speram la niște piersici gustoase, mari și coapte bine. Ce mai! Le aveam în gând de când am plecat din Silistra, dar soarele arzător și deshidratarea mă făceau să le văd parcă înaintea-mi și să le poftesc mai abitir. Am văzut locul de la baza dealului, așa că urcarea a fost cât se poate de lină și rapidă. Am tras de ghidon și ne-am oprit cu…

Poveste din tren

"Păi și până unde mergeți?" Se auzi dintr-o dată o voce groasă, bărbătească, de undeva din dreapta mea. Era un tip rotofel, pe la 30 și ceva de ani cu un munte de bagaje lângă și somn în colțul ochilor.Abia ce mă așezasem pe bancuța din tren. Era o săgeată cu un singur vagon și tocmai ce ne poziționaserăm bicicletele cu grijă în zona centrală, unde este de obicei spațiu de depozitare pentru cărucioare și bagaje voluminoase. Drumul până în gară fusese scurt. Vreo opt kilometri cu multă viteză în brațe, pentru că plecatul târziu de acasă generează de obicei o stringență din punctul ăsta de vedere. Eram deja obosiți, treziți devreme (oare chiar să fi dormit?), iar ceasul nu trecuse încă de ora șase dimineața.
De ce sunt oamenii vorbăreți la ora asta? Și de ce cu mine??
"Noi? Ah.. Până la Ciulnița" i-am dat un răspuns scurt, fără înflorituri, în timp ce mă uitam în altă parte, cât să dau impresia că nu sunt atentă la întrebare și că nu mă preocupă în mod deosebit social…

Canionul Emen si cascada Momin Skok

Imagine
Drumul prin canionul Emen până la cascada Momin Skok este foarte prietenos cu drumețul de ocazie. Cărarea merge agale mai mult pe curbă de nivel, este ușor denivelată, iar cale de aproape un kilometru și jumătate îți prezintă în toată splendoarea sa canionul Emen. Poteca poate fi parcursă cu aproape orice tip de încălțăminte și echipament. Asta nu înseamnă că este în regulă să te prezinți la fața locului cu papuci de plajă sau sandale și geantă de umăr. Cu toate că pe ultima am întânit-o prezentă pe traseu. De două ori în aceeași zi. 😐 Mare ți-e grădina!
Te strecori ușor pe marginile abrupte, iar peretele de stâncă și hăul ce se cască ocazional în dreapta ta îți fură adeseori privirea și te îmbie la contemplare.
Traseul are o lungime de nu mai mult, nici mai puțin de trei kilometri și jumătate, iar întoarcerea se face aproximativ pe aceeași rută, cu o mică variație de câteva sute de metri.
Cu puțin înainte de jumătatea traseului întâlnești și singura porțiune cu diferență de nivel n…

Cascada Kaya Bunar și canionul Hotnista

Imagine
Revenirea la cascada Kaya Bunarși canionul Hotnista este întotdeauna o plăcere. Să fi fost a doua sau poate chiar a treia noastră vizită în zona carstică din imediata apropiere a frumosului Veliko Tarnovo, la 180 de kilometri de casa noastră, în curte la vecinii bulgari.
De fiecare dată ne-am nimerit cu cate un grup mare și după cum probabil bine ți-ai dat seama de-a lungul timpului - cu cât mai mulți în plimbare, cu atât este mai amuzantă experiența. Nu de alta, dar râsetele și comentariile răutăcioase la adresa unuia sau altuia dintre colegi fac parte din deliciul excursiei.

Tot traseul nu depășește un kilometru și încă vreo două sute de metri, plecând din exact locul amenajat pentru parcare, de unde se vede și cascada și până când te întorci vesel înapoi, că uite că ai făcut-o și pe asta.

Kaya Bunar este recunoscută pentru apele sale de un turcoaz fantastic, excepție a făcut sâmbăta asta când apele de obicei limpezi și colorate minunat, au fost mâloase și tulburi, din pricina ploi…

404. Run not found.

Imagine
Așa sunt unele zile în care faci ochii corespunzători de dimineață, dis-de-dimineață zic, aproape cu noaptea în cap, pe la momentul în care lumina tocmai s-a terminat de îngânat cu întunericul, iar soarele se rostogolește molcom pe cerul senin de vară.
Te ocupi de administrativele din fiecare zi - hrănești mâțele guralive, pregătești cafelele și ceaiurile de urnit din pat și apoi te echipezi rapid, să nu care cumva să pierzi momentul ăla frumos când soarele bate colorat printre ramuri și frunze și desenează șugubăț umbre diferite pe caldarâmul fierbinte.

Totul merge ceas, invariabil și fără loc de greșeală, întocmai ca revoluția pământului în jurul soarelui.
Ce nu-ți merge brici în schimb este chiar antrenamentul pe care ți-l propusesei pentru dimineața asta, unde, după primii trei kilometri, arunci încolo cu ei de ficați că și așa ai prea mulți și n-ai ce face cu dânșii. Plus că și rațele trebuie să mai mănânce din când în când.

Asta este, se întâmplă. Totul este să te reculegi cum…

O saptamana ne-buna pentru stiinta si Baneasa Forest Run

Imagine
Când tot universul urlă din toți rărunchii la tine și-ți spune că nu este o săptămână bună pentru știință, apăi ai face bine să-l crezi. Îți povestesc acum despre peripețiile din urmă cu aproape două săptămâni, căci mai devreme de-atat n-am găsit o portiță de timp să-ți istorisesc toate tărășeniile. Cel puțin din punct de vedere sportiv, am avut parte doar de un adevărat dezastru. Dar să începem ca oamenii.

De Luni! A început bine ziua și nu a fost nimic care să arunce măcar o umbră de îndoială asupra a tot ce îmi propusesem că am de făcut. Era zi de pauză după un weekend cu peste șaizeci de kilometri merși prin zona lacului Vidraru, cu nițică diferență de nivel, cât să mă aleg cu o urmă de febră musculară în zona fesierilor și o ușoară lezare a tendonului achilian stâng, și asta doar din pricina bocancilor inflexibili, alături de care am străbătut o mult prea lungă distanță pe asfalt. Și cam atât. Luni a fost de relaxare și recuperare a oaselor obosite.


Marțiam ratat trezitul de dim…

Bike 2 work

Imagine
Cele două zile de primăvară autentică, cu temperaturi generoase de peste cincisprezece grade, bine plasate la începutul lui februarie, m-au determinat să-mi fac curaj și să iau bicicleta de coarne pentru naveta cu dânsa la serviciu. Cum mulți dintre voi bine știu, senzația plimbării, a primei ieșiri din casa cu bicicleta la serviciu, este o plăcere. Dar hai să vă spun ce am observat în astea două zile.. Încă injur ca un birjar în trafic. În restul timpului sunt plină de eleganță;Este minunat să pedalezi prin oraș când îți pui slickuri pe MTB (nu eu.. Claudiu 😀). Am un 26er, nu altceva;Ceilalți bicicliști sunt de cele mai multe ori foarte prietenoși, salută, intră in vorbă, socializează bine. Îți dau și sfaturi, mai mult sau mai puțin oportune, cum ar fi să-ți tai ghidonul cu bomfaierul să încapi mai bine printre mașini;Poliția rutieră îți zâmbește la semafor;Oamenii înfofoliți de pe trotuare încă se uită la tine ca la o ciudățenie a naturii și te arată cu degetul ocazional;Mănânci ma…