Friday, June 17, 2016

Diham cu ciorba!

Nicaieri nu se mananca o mancare mai gustoasa si portii mai numeroase ca atunci cand mergem la cabana Diham. Accesibila, la doar vreo 12km pe drum asfaltat si pietruit de gara din Predeal, cabana este un adevarat refugiu pentru zilele si weekendurile in care ne dorim leneveala, dar si o țâră de activitate, sa nu traim cu constiinta incarcata, ca uite cum au trecut zilele pe langa noi si nu am avut un strop de miscare.

Drumul de care va zic, mai mult decat potrivit bicicletelor MTB si nu cursierelor, are si o picatura de urcare, cumulata, de vreo 400 de metri asa, cat sa nu zici ca nu iti meriti ciorba de la capatul calatoriei.

Weekendul ce a trecut nu s-a abatut de la tabieturile noastre. Ba chiar am sfidat nitel vremea, mai ales ca se anuntau ploi abundente in toata tara, coduri galbene si furtuni sanatoase prin mai tot locul.

Si iata-ne sambata dimineata, la orele 6 batute fix, cum ne-am strans toti trei la tabela din Gara de Nord: clasicul eu si Claudiu, iar de data aceasta am avut-o alaturi si pe Mimi, cu rucsacurile in spate, gata pregatiti pentru un weekend de leneveala la munte si aer curat. Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, ne-am pornit de dimineata, pentru a avea cat mai mult timp disponibil sa stam cu burta in sus la cabana si sa taiem frunza la caini.

Iar cum o poveste se zice cel mai bine cu 1000 de imagini, sa dam drumul pozelor sa curga in voie. Interventia povestitorului va fi sumara.
Am ajuns in Predeal destul de repede si dupa ce ne-am ocupat de pregatiri vreo jumatate de ora, apoi am cautat un centru de inchiriat biciclete pentru a inlocui pedalele de la bicicleta lui Mimi, am pornit voiosi pe strada, unul in spatele celuilalt, spre destinatia noastra. Prima pauza a fost si cea mai asteptata. Undeva la jumatatea traseului forestier, un loc de unde mai aveam doar vreo 3-4 kilometri pana la cazare. Moment cat se poate de potrivit pentru cateva poze..
..si un selfie! cu buline :)
Iar sus in varf, la fiecare urcare ceva mai serioasa, erau alte sesiuni de poze. Campii cu flori, brazi si cer neguros,
..sau floricelele astea albastre si delicate!
..sau turma de vaci cu o gramada de puiuti care dormitau. :D
Si cateva poze cu Claudiu in minunatul decor,
sau coborand panta de la cabana, cu gura pana la urechi! (dovada ca ii place si off-road-ul, nu numai soseaua :P )
Cum poarta era inchisa, ne-am oprit inainte de a intra in curtea cabanei. Alt moment prielnic pozelor. Si daca tot sunt la liber, pai sa nu mai stam degeaba!
Totul verde si curat!
Nu am mers noi mare lucru de distanta, dar toata asta cat a fost, ne-a pregatit ceva foame. Prin urmare, am dat iama neiertatori in bucataria cabanei.
Restul unei zile de trandavie se trece cu putine ingrediente. Ca doar e leneveala. Vorba, joaca, iar mancare, niscaiva bauturi pentru descretirea fruntilor si dezlegarea limbii si uite cum te apuca o bunatate de somn, pe care-l indestulezi pe patul tare de lemn, dupa cateva ceaiuri cu rom (sa te dregi).
Iar a doua zi, dimineata te asteapta vesela si frumoasa, vopsita in culori pastelate.
Sau nu. Dupa vreo 30 de minute dupa ce am facut ochi, nori negri de furtuna s-au strans buluc deasupra cabanei. Si a inceput sa-i toarne. Intai mai timid, apoi cu ura, apoi iar s-a mai potolit, cat sa imbibe sanatos pamantul ce urma sa-l aram noi cu rotile din dotare.
 
Nu ne-am panicat prea tare. Am pregatit toate cele trebuincioase, am mai baut niste ceaiuri cu rom si am pornit la drum. Pe uscat am plecat,
si tot de vreme buna am avut parte de la plecare si pana la punctul final, gara din Predeal. Chiar daca am luat la rand toate baltoacele de pe traseu si stropi de noroi bun s-au lipit pe haine si pe piele, totusi soarele a fost aproape tot timpul sus acolo pe cer si ne-a batut sanatos.
pe noi si pe fluturele asta. Uratenie!
Ne-am bucurat de cateva coborari, cele pe care, cu nu mai mult de o zi in urma, le urcasem incet in drum spre cabana si tocmai cand ne bucuram si noi mai tare de vantul prin plete si teren accidentat pentru rotile noastre, ne opreste calea o turma de oi.
Si ce poti face cand intalnesti oi pe traseu? Pai poze, evident..
Din pacate selfie-ul nu prea mi-a iesit, dar am avut grija sa imortalizez mioarele in mai multe ipostaze, cat sa ma bucur de moaca lor simpatica.
Cum stateau ele si se uitau la mine, in timp ce mestecau cu toate falcile.
Si eu te vad da!
Iar drumul nostru de 14 kilometri inapoi in gara s-a incheiat apoteotic, cu o portie de mancare buna si inca una de clatite. Asa urate, ca astea de mai jos..
Si-apoi a inceput sa ploua bine. Dar cui ii mai pasa? Ghiftuiti si loviti iar de somn, ne-am retras in vagonul de biciclete si am plecat cu totii la cășile noastre.
"Me without you is like a train without rails"


Thursday, June 16, 2016

Bike 2 work - oh but the shame..

Nu stiu daca va este cunoscuta acea senzatie cand programul la serviciu a inceput deja de mai bine de jumatate de ora si tu abia iesi din scara blocului, cu bicicleta in spinare..
Te indrepti vijelios spre munca, cu viteza hiperluminica de parca ardeii iuti Carolina Reaper au fost micul tau dejun, pranzul si cina din ziua precedenta.
Imagine preluata de pe Wallpapercave.com
Acel moment cand te opresti nitel pe dreapta sa-l astepti pe partenerul de drum, iar in timpul asta iti rotesti privirea in jur si ochii ti se opresc la o figura prietenoasa, care zambeste si-ti face cu mana dintr-o masina. Si tu stai si te incrunti sa vezi mai bine prin ochelarii galbeni de ciclist si prin geamul usor intunecat al masinii si-ti dai seama ca de fapt tu cunosti persoana respectiva.

Vorbesc despre momentul cand te intalnesti cu sefu` in trafic, pe la orele 10 fara, in timp ce programul tau de intrat la munca este de la orele 9 trecute fix.

Priceless.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...