Duminicale

Câteodată, tot ce poți să faci este să le pui pe toate la rând. Cu liniuță.

  • Sâmbătă spre duminică s-a dat ora înainte.
  • M-am trezit cu noaptea în cap, dormită insuficient. M-am surprins mergând ca orbetele prin casă, fără noimă, repetând aceleași acțiuni pentru că uitam ce voiam să fac în camera în care mă aflam, din secunda în care pășeam pragul. 
  • Trezită târziu? Plecată și mai târziu. Nimeni pe străzi, lumină ioc. 
  • Zic să iau metroul, ajung repede, nu mă agit așa de dimineață, am și timp să mă trezesc până la gară. Cobor în subteran, poarta de acces pentru gabarit depășit era închisă. Chinuie-te pe poarta clasică. 
  • Intru în metrou, prima ușă. Mă așez cuminte într-o parte, să nu încurc traficul inexistent. Iese mecanicul din cabină, cu o figură gravă. Mă cântărește cu privirea și începe:
„Domnișoară (hehe!), îmi pare rău să vă zic, dar trebuie să stați la prima ușa în sensul de mers. Că dacă eu plec cu trenul și nu vă văd că ați ieșit din vagon, fac altele mai grave”

„Ok, nicio problemă”, îi zic. „Mă mut la primul vagon”. Motivare logică. Ies din vagon și mă îndrept spre celălalt capăt al trenului, fără comentarii.

  • Ajung în partea cealaltă. Mă așez din nou frumos, nu care cumva traficul inexistent să fie inoportunat de prezența mea. 

„Domnișoară știți, noi nu le spunem totul străinilor, dar vedeți că în regulament scrie unde trebuie să stați”. Moment de dat ochii peste cap pentru mine. Răspund sec, caracteristic și pasiv agresiv. „Ok”. Prea devreme pentru atâta morală. 

  • Era deja 6 și un minut. Mecanicul iese din tren și se duce.. la balamuc, nu știu unde se duce. Acum realizez că o să pierd trenul. 
  • “Domnișoară, dar mergeți pe șosea”? Se întoarce mecanicul după vreo zece minute. 

„Da”. În gândul meu, mai plecăm și noi astăzi?!

„Cam periculos”. Moment de dat ochii peste cap pe interior. 

„Da. Tot periculos este să merg și cu metroul, că-mi cade tavanul în cap”. Teorii de drob de sare. 

„Și eu am mers cu bicicleta în Italia și m-am speriat de ce e acolo și cum se merge. (Bravo?) dar m-am lasat că e prea periculos și am avut și eu personal câteva experiențe. Apoi am trecut la motocicletă. M-am lăsat și de aia. (Felicitări? Îmi zboară gândul cel rău, în timp ce dau din cap înțelegător..

  • 6.15. Eu încă în metrou. Sunt pe la Obor/Victoriei. Pleacă trenul din Gara de Nord, unde ar fi trebuit să fiu și eu. Ajung într-un final la Gara de Nord și năvălesc afară. 
“La revedere, drum bun”! Se aude vocea din cabina mecanicului.

„Da, da, mulțumesc, serviciu usor”! Oameni suntem. 

  • Ajung în Gară, merg direct la casieria Astratrans. Era primul tren de după cel căruia îi făcusem deja cu mâna. Dialogul.. 
„Bună dimineața, un bilet până la Predeal va rog”.

„Sunteți cu bicicleta”? Întreabă casierița uitându-se la mine și la bicicleta pe care o țineam de coarne. Lângă mine. La vedere. Și cu casca. Pe cap. Si cu tot echipamentul specific pe mine. Am un moment de film în care văd toata scena din exterior, din poziția regizorului.

„Da”, îi răspund eu senină.

„Nu se poate”! Răspunde casierița vizibil tulburată. „Nu luăm biciclete”. Gândul cel rău îmi dă iar târcoale.. 

„Dar am văzut ca aveți prevăzute în program spații pentru bagaje voluminoase”, zic eu la fel de senină.

„Avem, dar avem pentru câini mari, nu pentru biciclete”. Regizorul meu exterior privește scena pe repeat. 

După ceva timp, când i-am povestit, Cristina mi-a sugerat să îi fi lătrat puțin. Am vrut să latru, dar la momentul respectiv, am zis că 6:30 e prea de dimineață pentru glumele mele proaste. Bine.. mie mi se par chiar bune, nu știu de ceilalți. În sfârșit. 

  • Mă urc pe bicicletă să caut casa de la următorul tren - Transferoviar. Avântul se taie repede. Închisă până la ora 8. Ok. Nu e problemă, e tren privat, se poate lua bilet direct din tren. Hai într-acolo. 
  • Ajung în fața trenului, întreb mecanicul: 
„Primiți cu biciclete?” Sau cu colindul îmi completeaza mintea. Și așa mă simțeam ca la Crăciun. 

„Nu știu să vă spun, întrebați șeful de tren.” Logic. Mă așteptam la răspunsul ăsta.

  • Stau cuminte în fața ușii, eu și bicicleta mea și aștept șeful de tren. Cinci. Zece. Cincisprezece minute. 
  • Văd semnul de bicicletă, că este permis să urci. Dau ochii peste cap pe interior, din nou și-mi zic hai totuși să întreb, că au mai fost cazuri când puteam să merg, dar de fapt nu puteam. Că regulament, că nu e voie, că nu știu ce. #pățit
  • Trece linia de cale ferata un individ. Unde se oprește? Gândul meu cel rău mi-a spus exact ce urmează din momentul în care l-a văzut. Începe dialogul.
“Mnmnmnmmm”

„Poftim?”

„Mnmnmmmmm”

„Nu știu ce doriți.” Dimineața am și o figură senină, cu ochii mici de somn și sunt mai degrabă iute la mânie.

„Țigare. Aveți o țigare?”

„Nu fumez.”

„Nu aveți o țigare?”

Mă uit la mâinile mele și în jos, mă caut cu ochii pe laterale în buzunarele echipamentului, apoi mă uit la ins. Pare ușor evident că nu am. Îi zic și-n cuvinte: „Nu am.”

Omul insistă.

„Mnmnmmm”

„Vă rog să mă lăsați în pace. Nu am.”

„Mmnmnmnmm” 

Mă mut de pe loc, să rup conversația și atenția nesolicitată. Vine mai aproape, dă să pună mâna pe bicicletă. Sămânța de scandal (că femeile adevărate știu să facă ciorbă și scandal din nimic..) mi se urcă în spatele cerebelului.

„Bre, ia mâna de pe bicicletă.” (sunt și o Doamnă.

Dă să pună mâna din nou. Pun în funcțiune vocea puternică și autoritară. Poliția trece în fundal de pe o parte pe alta a peronului și se uita în direcția în care mă aflam. 

Pleacă omul după ce „mnmnmmmm” la mine. 

  • Vine șeful de tren. P**da mă-sii. Îl întreb.

„Primiți cu biciclete?” Chiar dacă semnul de biciclete era lipit la vedere pe ușa. În fața mea. În ochi.

„Primim”. Și prima rază de soare răsare. 

„Mulțumesc. Haideți ca am fost și la vecinii de peste drum (Astratrans era parcat pe peronul imediat de lângă) și mi-au zis că acceptă doar câini mari, nu și biciclete.”

Șeful de tren râde cald și-mi zice – „Este în regulă. Noi acceptăm pe toată lumea.”


Bună dimineața. 

Bună să-ți fie inima.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Atentie! Ma dau cu parerea:

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Retrospectiva sportiva asupra lui 2021