Evrika!
Și uite-mă cum am făcut descoperirea lunii! Este binecunoscut faptul că uleiurile poluează mediul în cel mai îngrozitor mod cu putință. Dintre toate relele pe care le pricinuim pe pământ, sunt câteva care se regăsesc în topul celor mai nocive chestiuni. Printre acestea se numără și uleiurile uzate, multe dintre ele rezultate în urma activităților casnice. Adică gătit! Cum mie îmi place să merg mult cu bicicleta, să alerg sau să mă plimb și să casc ochii cât se poate în stânga și în dreapta, încerc să păstrez pe cât posibil o amprentă cât mai scăzută asupra mediului, iar treaba asta cu uleiurile mă rodea de ceva vreme, sinceră să fiu. E mai greu să faci primul pas, următorii vin singuri, în avalanșă. Am început ușor să-l colectez într-un bidon de plastic de 2 litri care mă aștepta cuminte în bucătărie de fiecare dată când intram pe ușă. Primul a fost acceptabil. Stătea acolo tăcut. Mă judeca. Al doilea deja era suficient. Al treilea a venit colac peste pupăză și atunci a fos