Postări

Se afișează postări din octombrie, 2016

Poveste cu porumb

Imagine
Poveste scrisa in cadrul competitiei Superblog 2016.  * Imi aduc aminte de parc-ar fi fost ieri. Era o zi frumoasa de vara. Sa tot fi fost in luna iulie sau august, cand ne-am gasit vreo cinci prieteni sa mergem la mare. Drumul clasic spre Constanta, pe autostrada, ambuteiaje la ora aceea caci eram in plin sezon, mult timp pierdut pe drum pana cand am ajuns cu totii la aceeasi concluzie: „DESTUL! Hai sa cautam o alternativa.”
In dorinta noastra de a ne scurta timpul petrecut in coada pe autostrada, am decis la un moment dat sa ne luam dupa o harta oarecare gasita online, care ne arata o scurtatura spre statiunea noastra. Nimic mai frumos! Cu prima ocazie am iesit de pe drumul de mare viteza si am urmat indicatiile hartii respective prin cateva localitati. Ne scosese binisor si parea ca am taiat mult din drumul ce-l mai aveam de strabatut, insa doar pana la un moment dat! Intram noi intr-un satuc uitat de lume, facem dreapta, stanga, dreapta, stanga pe ulitele localitatii, iar dupa un v…

Culori de toamna

Imagine
Poveste scrisa in cadrul competitiei Superblog 2016. Acest text este fictiune, orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare.
*
Fusese o saptamana de foc! De luni dimineata de cand se crapase de ziua si pana vineri la ora sapte, cand Diana inchisese usa in urma ei, fiecare moment fusese un chin lung si nesfarsit. Se simtise intrucatva cam ca Sisif, condamnat in infern la o cazna perpetua, sa impinga un bolovan la deal, care, atunci cand ajungea in varf, se pravalea inapoi in vale. Asa fusesera si activitatile ei. Probleme peste probleme, situatii nepravazute, rautati, se certase acasa si cu Marcel. “Of. Nimic nu a mers bine saptamana asta”, si-a spus in vreme ce cobora incet scarile vilei in care lucra. 
Cu pasi marunti si fara graba a traversat parcul plin de crizanteme ce o despartea de statia de metrou. Era o vineri dupa-amiaza de toamna, incepuse sa se intunece mai devreme afara. Era ora 7 si soarele alunecase pe nesimtite spre culcare, lasand in urma un val d…

Scrisoare catre Mimi

Imagine
Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016. Acest text este fictiune, orice asemanare cu persoane sau situatii reale este pur intamplatoare.
* Draga mea Mimi,
Sper ca aceste randuri sa te gaseasca bine si in putere.
Stii ca ti-am tot spus ca intotdeauna mi-am dorit sa stau la casă. Probabil e o reminiscența din copilărie când, puradel ce ma găseam, alergam prin curtea casei bunicilor mei. Nu eram o familie instarita, dar uite ca se găsiseră resursele necesare astfel încât mamaie si tataie sa închirieze o căsuță mică la țară, undeva prin comuna Beclean, la poalele munților Făgăraș. Multe veri si primăveri am haladuit eu pe acolo, cu oile, găinile, porculeții si mâțele din bătătură.
Ăsta cred ca este motivul pentru care si eu, la vârsta actuală, am procedat la fel ca bunicii mei atunci. Am reusit! Am închiriat o casa micuța si drăguță la țară, intr-un loc unde tehnologia nu se simte chiar ca la ea acasă si unde timpul pare ca s-a oprit nițel în loc.
Am avut în permanență o legatura m…

Consiliul

Imagine
Poveste scrisă în cadrul competiției SuperBlog 2016. * Se auzea o larmă de nedescris iar eu stăteam cocoțată în vârful patului. Era una din zilele acelea când răceala te prinde din urmă și te pocnește fix între ochi și-n moalele capului de te lasă lat. De unde se auzea zgomotul ăsta? Voci subțiri și pițigăiate veneau din zona cea mai îndepărtată a casei, unde îmi depozitez de felul meu o gramadă de lucruri, vechituri, haine de iarna și încălțămintea sport. Inițial am crezut că sunt iar copii aceia răzgâiați ai vecinei de palier, niște zgâtii de cinci și șase ani care fac teroare în bloc. Zilele trecute îi prinsesem cum zmângăleau cu creta pe ușile vecinilor. Iar să fie ei?
M-am dat jos tiptil, să trag cu urechea. Sau poate vine de la un etaj mai jos? Sigur iar sunt babele alea două care s-au luat la harță. M-am apropiat de camera cu pricina și vocile se auzeau din ce în ce mai puternice și mai cristaline.
Am lipit urechea de ușa holului de la intrare. "Hihihi hahahah"
"

5 ani de bicicleala serbati de Adevaratii VeloPrieteni

Imagine
Uite cat e ceasul!! Well, I`m gonna be short!
*
Miercuri seara am fost cu Claudiu la prima noastra petrecere AV in Spice. Eram amandoi pui de potarniche, ca proaspat iesiti din ou, de parca nu mai vazuseram club. Si adevarul nu era chiar asa departe - nu am mai iesit in club de ceva timp. Niciunul dintre noi. Dupa cateva parlamentari si dispute aprinse cu privire la locul de intalnire - unul zicea ca e tocmai pe langa Piata Romana, celalalt o dadea una si buna ca e pe Victoriei langa Universitate, pana la urma am ajuns la un consens. Claudiu are intotdeauna dreptate. Era pe Victoriei pe langa Universitate.
I`m not always right, but I`m never wrong!
Am plecat în jur de 9 seara de acasă, pe jos, cu sfântul metrou, care la ora aceea se găsea gol. Ne-am bucurat. Eu mai ales. Nu-mi place aglomerația de nicio culoare. Claudiu e cel mai sociabil dintre noi :p adoră mersul cu metroul. (deja ma aștept la obiecte care să zboare prin casa de nicăieri spre mine. Duck!)

Am coborât la Universitate…

Povestea lui "a fost o data un dial-up"

Imagine
Poveste scrisa in cadrul competitiei Super Blog 2016. * “OOAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!” Urletele noastre de plâns se auzeau tare și cristalin în toată casa. Stăteam amândoi îmbrățișați pe canapea, în timp ce urlam din toți rărunchii și plângeam. Eram mici pe vremea aia și eu și Cosmin, frati-miu. El avea vreo 7 anișori, iar eu nu mai mult de 11. Plângeam și unul și celălalt în hohote de sărea cămeșa de pe noi nu alta și dacă ar fi fost în momentele acelea cineva acasă, probabil, în primă instanță i s-ar fi rupt inima de mila noastră, apoi s-ar fi tăvălit pe jos de râs de problema ce-o aveam. Nu era prima interacțiune cu un calculator. Am crescut cu un unul în casă. Cred că pe la 6-7 ani am făcut cunoștință cu prima încercare de computer. Era o tastatură din aia foarte groasă pe care o puteai conecta la televizor și începeai să scrii. Am uitat cum se numea modelul. Săracul, câți nervi a amortizat pentru că nu mergea una sau alta. Țin minte că dacă mai adăugai în micul ansamblu tastatură-tel…

Turist fara voie

Imagine
Poveste scrisa in cadrul competitiei SuperBlog 2016
*
Bai! Acum sincer! Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca iar ma trimite firma intr-o delegatie prin cine stie ce colt de tara nebatut de nimeni si unde nici firul de electricitate nu a ajuns – ei bine afla ca ma bucur! Si crede-ma ca sunt singurul care simte asta dintre toti colegii mei. Dar na, sunt pe vanzari. Poate e deformatie profesionala. Stii ca firma unde lucrez distribuie bunuri de larg consum si suntem destul de bine cotati pe piata. Chiar pot spune, fara sa exagerez, ca anul trecut am avut o cifra de afaceri rotunjoara si nu de putine ori sefu` mi-a zis direct ca mare parte din ea mi se datoreaza. Dar stii cum sunt na! Imi place sa ma implic, sa cunosc, sa vad, sa fiu eu miezul. Adevarul e ca nu stiu niciodata cand imi trebuie cine stie ce informatie, asa ca mi-am invatat mintea sa fie ca un burete. Absorb tot si-mi formez un melanj folositor.
Aham.”
Ochii mei se dadeau roata prin cafeneaua aglomerata in care n…

O zi la birou

Imagine
Poveste scrisă în cadrul competiției SuperBlog 2016.

*

Lucrez într-o corporație de ceva timp. Să tot fie vreo trei ani de când am călcat pentru prima dată în birourile mari ale companiei mele, m-a adus un coleg cu mașina. Știu că din prima zi la serviciu am făcut cunoștință cu Maria și de atunci am rămas să lucrăm împreună. Facem o echipă bună.
Unii ar putea crede că am apucături ciudate la birou, pentru că mă dau cu capul de masă de câteva zeci de ori pe zi, în mod special când vine vorba de contracte, avize și acorduri de confidențialitate. Lucrez la juridic și intră în sarcina mea să validez actele din zona asta de activitate. Este o uzanță administrativ fiscală, iar simpla mea existență apare ca o condiție de valabilitate a actelor companiei, conform Codului de procedură fiscală, art. 43. Serios că da! Gândește-te doar că simpla mea absență nu prea afectează validitatea actelor juridice comerciale, dar dacă ar fi să luam în calcul actele administrative – păi acestea ar putea fi s…

Poveste in 5 acte. Medicale.

Imagine
Aceasta poveste a fost scrisa in cadrul competitiei SuperBlog. * SituațiaCostel! Minerva! Ia veniți încoace.
Cei doi nominalizați se grăbiră să răspundă apelului. Au lăsat baltă tot ce făceau și mai că s-au repezit în camera lui Mihai.
Măi copii măi! Am mare nevoie de ajutorul vostru.

"Copiii" aveau fiecare câte 24 ani Costel, respectiv 31 de ani Minerva, dar pe lângă cei 60 și ceva ai lui Mihai, da, erau niște mici copii ce se jucau în nisip.  Faptul că le cerea ajutorul însemna că era „groasă” treaba. Mihai era recunoscut în toată compania ca fiind un șef strict, dar corect. Era tipul de om care rezolva toate problemele, mai că le lua cu mâna, imediat ce le etalai în ședința săptămânală și îți oferea răspunsuri la toate întrebarile posibile pe proiecte. În același timp, era cunoscut faptul că nu cerea ajutor. Pe nicio temă. Vreodată.

Cu toate astea, iată-i pe ei amândoi acolo, Costel și Minerva, stând proțăpiți în fața biroului lui Mihai și așteptând fatala. Oare ce se întâm…