Și da, la vreo cinci zile de la fericitul eveniment eu tot imi simteam corpul ca bine fragezit cu maiul de un meșter pietrar.
Adevarul e că saptamana trecuta nu am găsit lucru mai potrivit dimineața decât să ma plâng de
spate, fund si sale, de parca varsta mea fiziologică ar fi fost cu mult dublul celei
pe care o posed de fapt.
Dar cum randonneur-ului îi sta bine cu bicicleta, așa si mie cu povestitul, ca
multe s-au intamplat in excursia noastra cea de doua zile.
Doua zile intregi in care am fost complet rupti de lumea din exterior, fara
știrile de la ora 5 si vremea neprietenoasă a lui Busu, fara electricitate, apa
curenta, somn si pat moale si confortabil. În schimb noi am avut altele, d-alea
de-ti rămân să le povestești si sa le înflorești minim un an de acu' înainte.
Am avut doua zile pline de soarele arzător al Dobrogei, vânt din fata si
lateral si niciodata, dar niciodată din spate, sete, foame, uitare de foame,
locuri noi si extraordinare, oameni buni si primitori, pepene,…
