Ziua de luni este pentru Aventura

Ieri dimineață (a se citi puțin FOARTE de dimineață) am avut tura matinală de dezmorțit oasele și pus sângele în mișcare. Un obicei pe care am început să-l cultiv cu drag în ultima perioadă, mai ales că numărul beneficiilor bate cu succes numărul dezavantajelor. 


De fapt sigurul dezavantaj ar fi că eu și găinile avem cam același program de somn - trezitul când se crapă de ziuă și mers la culcare.. pai.. atunci când se duc ele, găinile, la culcare.
Avantaje în schimb sunt nenumărate și o să-ți las aici o parte din cele pe care le consider eu cele mai importante.

  • pleci devreme în tură, asta înseamnă că te întorci devreme și ai timp să te pregătești pentru ziua de lucru - o treabă care nu se aplică tot timpul. Ieri a fost o astfel de zi.
  • te bucuri de primele ore ale dimineții cu tot ce aduc ele mai frumos: liniște, razele somnoroase ale soarelui, locurile familiare îmbrăcate în alte lumini și culori, ceața matinală, de unde rezultă mai mereu poze grozave. 😁
  • mișcarea de dimineață îți dă energie pentru toată ziua. Mai puțin când alergi de-ți ies ochii. Atunci merge și un somn mic când ajungi acasă.
  • mâncarea e mai gustoasă când te întorci rupt de foame după tură. Asta dacă nu ai apucat să mănânci înainte. Dar nu toți împacă bine mâncarea și efortul intens.
  • una din cele mai importante este componenta socială pentru că altfel pleci la drum dimineața după ce ți-ai relaxat atât trupul cu efortul făcut dar și sufletul cu râsete și discuții de tot felul.
Dar să lăsăm partea teoretică a lucrurilor.
Începusem să-ți spun de ieri dimineață, când am decis că este timpul pentru un nou traseu. Nu de alta dar clasica de Galbinași chiar are darul să te liniștească prea mult după atâtea repetări. Zis și făcut. Traseu nou să fie.
Săptămâna trecută ne-am întâlnit pe drumul de dus cu un tip de la bikexpert cred, care ieșise la antrenament. Bătea un vânt grozav de față așa că am profitat ca niște bursuci neprietenoși și ne-am prins de coada lui și am stat la trenă până când a făcut dreapta spre autostradă. Nu știam la momentul respectiv ce rută bună ar fi pe acolo, dar cum omul curios nu are limite, ne-am documentat pe sfânta hartă și minunatul strava și ne-am dat seama de un traseu alternativ la ce aveam noi, un drum parțial paralel, care trecea prin Bălăceanca, Poșta și Pițigaia.
Nu aveam traseul pe gps, dar știi ce bine zice vorba "Ce se poate întâmpla!"

Am mers întins prin localitățile de mai devreme, asfalt bun, trafic redus, soare zâmbitor, până aproape de Pițigaia, unde ne-a întâmpinat un offroad. Nu i se vedea capătul. Era și un șantier în drum. În sfârșit.



Orice om sănătos la cap, atunci când se află pe cursieră și nu știe drumul, se oprește fumușel și mai aruncă un ochi, doi, poate chiar vreo trei pe hartă. Ei bine harta este pentru începători. Aventurierii nici nu se gândesc la asta și se duc înainte cu drumul, până când dă el undeva. Am mers câțiva kilometri buni și am avut ocazia sa ne facem albi-dalbi de prăfetele ridicat cu succes și nu prea multă trudă de mașinile care treceau ocazional pe acolo.

"Unde suntem?"

"@$#$!" (Nici acum nu știu cum a zis femeia pe care am întâlnit-o pe drum că se numește localitatea în care ne găseam. Irelevant. Sentimentul de a te pierde atât de aproape de București este grozav de amuzant).

Dă-i și te uită pe hartă (trebuia deja să ne gândim și la activitățile de birou. Era chiar luni, zi lucrătoare și am plecat noi de dimineață, dar și timpul ăsta zboară repede când te simți bine, iar în momentul cela eram fix două flori în mijlocul lui nicăieri). Mai întreabă pe cineva, mai aruncă un ochi pe hartă. 

"Hai pe aici".

Direcția era diametral opusă față de București, în ideea că o să ieșim la un moment dat pe DN4, de unde o să facem o stânga și o să ajungem cumva în Vasilați. De acolo drumul de întoarcere era cunoscut. Și-am pornit la drum.
A mai trecut o intersecție. Încă un ochi pe hartă, niște oameni într-o parte cu treabă. Ne-au explicat ce și cum. Eram deja în Frumușani.

"Ieșiți din Frumușani. Dați de un lac pe stânga. E un abator și o să vedeți că e drum spre Galbinași/Vasilați. Sunt cam trei kilometri."

"Așa facem. Mulțumim"

Are rost să precizez faptul că am trecut și de lac și de abator, am ajuns în Gruiu și am și trecut și de el și cu puțin noroc ajungeam în Oltenița sau poate chiar la vecinii bulgari? Nu, nu are rost. Ne-am dus tare să scăpăm repede de segmentul cela de drum, pentru că aveam și grozăvie de trafic, noi fiind relaxați după cum mersese tura până acolo.
După o pauză scurtă și alte câteva indicații primite de la localnici, o uitătură rapidă pe hartă și aproape 5L de lichide consumate pentru rehidratare, am decis să ne întoarcem pe același drum. Era atât de târziu! Programul deja începuse. pfff

Și a fost mai rapid de data aceasta, semn că deja învățasem cum stă treaba cu drumurile lăturalnice.

Când am dat de asfalt, după un scurt moment de reacomodare, am alergat spre București să recuperam parte din timp, dar cu zâmbet pe buze. Zâmbet care a rămas pentru întreaga zi, cu gândul la aventurile care au fost, dar mai ales la cele care vor urma. 😁

Daca vrei să încerci drumul cesta, aici este traseul.😉

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima zi de primavara

I Amsterdam (1)