Poveste din tren


"Păi și până unde mergeți?" Se auzi dintr-o dată o voce groasă, bărbătească, de undeva din dreapta mea. Era un tip rotofel, pe la 30 și ceva de ani cu un munte de bagaje lângă și somn în colțul ochilor.

Abia ce mă așezasem pe bancuța din tren. Era o săgeată cu un singur vagon și tocmai ce ne poziționaserăm bicicletele cu grijă în zona centrală, unde este de obicei spațiu de depozitare pentru cărucioare și bagaje voluminoase. Drumul până în gară fusese scurt. Vreo opt kilometri cu multă viteză în brațe, pentru că plecatul târziu de acasă generează de obicei o stringență din punctul ăsta de vedere. Eram deja obosiți, treziți devreme (oare chiar să fi dormit?), iar ceasul nu trecuse încă de ora șase dimineața.

De ce sunt oamenii vorbăreți la ora asta? Și de ce cu mine??

"Noi? Ah.. Până la Ciulnița" i-am dat un răspuns scurt, fără înflorituri, în timp ce mă uitam în altă parte, cât să dau impresia că nu sunt atentă la întrebare și că nu mă preocupă în mod deosebit socializarea. Atunci. În momentul ăla.

"Eu merg mai departe. Până în Tulcea. Face mult [trenul] până acolo. Și pe urmă mai merg încă o sută și ceva de kilometri cu barca".

"Da, da, păi ai ceva de mers."

"Da e ceva. &%@$... (vorbe neinteligibile). E patria țânțarilor. Sunt mulți țânțari. Roiuri, roiuri."

"Păi da.. Dobrogea e cam casa lor "

 "Dar au perioade și perioade. Apar cum începe amurgul, pe urmă în jur de zece seara așa, dispar! și poți să stai liniștit. Eu îmi iau tot felul de chestii să pot sta afară. Spirale. Bețe din alea parfumate, zici că e feng shui la mine. He, he, he."

"Pai orice, doar să funcționeze nu?" (discuția evoluează. Nu asta intenționam... fir-ar!)

"Da, da. Păi eu le iau de la serviciu de la mine, de la detergenți. Iau de la Aroxol (reclamă, he, he) "

"Super.. " (poate răspunsurile monosilabice ajută.)

"Daa. Și pun așa... peste tot în curte la mine la țară. Am și foișor și stau seara. Am investit mult la mine la țară. He, he. Alte vorbe neinteligibile.

Vine Claudiu de la țigară. Ne mutăm cu cortul trei bănci mai încolo. 

Liniste. Bursucul antisocial din mine poate să moțăie acum pentru vreo 40 de minute.

Bună dimineața.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Go west!

Povestea drumului pana in Grecia