[NY] American Museum of Natural History

Vi s-a intamplat vreodata sa inchideti barul/restaurantul/clubul unde ati petrecut si v-ati distrat de seara pana dimineata cu prietenii? Ei bine, mie mi s-a intamplat de vreo cateva ori, la zile de nastere si o petrecere de Craciun a firmei.. nothing fancy.
Ei bine, nu credeam sa traiesc momentul sa reusesc sa inchid si un muzeu. Adica pentru numele lui Dumnezeu!!! e un muzeu! L-am deschis la primele clipiri ale diminetii si l-am inchis cand soarele era de mult dus de pe firmament.
Ne-am trezit de dimineata, ca de obicei, (avand in vedere diferenta de fus orar, eram cu programul de somn cu susul in jos), si am purces spre oras, tinta la muzeu. Am ajuns cu o ora inainte de deschidere, asa ca am reusit sa pierdem ceva timp in zona cu o cacao fierbinte :)

Cand s-a deschis in sfarsit, ghici ce ne-a intampinat de la intrare? O coada evident. Bine, mai multe. Prima coada a fost sa ne luam tichetele de acces in muzeu, a doua coada a fost sa ne lasam hainele la garderoba, a treia a fost sa urcam la etaj, de unde incepea muzeul. Dupa asta s-a cam terminat cu cozile, mai putin cele de la toaleta, care sunt inerente..

Dar sa va zic de muzeu.. Intrarea principala in cladire era vegheata de un dinozaur grasut, dintr-o specie comuna de tufa verde. (necunoscuta mie, dar comuna).










In holul imediat urmator, puhoi de lume, gramaditi claie peste gramada sa prinda un loc in fata sa se pozeze cu velociraptorii si ceilalti scheletoizi. Partea frumoasa a lucrurilor - a fost loc pentru toata lumea. Aveai unde te poza si mai ales cu cine (Dinozaurii erau chiar prietenosi). Din sala asta se puteau procura si biletele (dar noi, beneficiind de un statut special, multumita setului de tichete de intrare la muzee, despre care iti povestesc intr-o zi cu soare, nu am avut treaba cu ceilalti).
Ce mi-a placut in zona asta e ca era plina de lume si de forfota. Toata lumea se aseza pe exponate, langa exponate, intre exponate si se tragea in poza, alaturi de rasul larg al acestora.


Dar sa termin cu povestitul despre dinozauri si sa ne intoarcem la muzeul in sine. Din holul principal de unde se luau biletele, se mergea mai departe spre expozitii prin intrandul din dreapta. Extrem de colorata, foarte inalta, cat sa lase un urias sa mearga prin ea, intrarea era ornamentata cu diverse scene din viata, oameni si animale in diferite ipostaze. Multe sectiuni ale muzeului sunt mici opere de arta in sine.


Foarte multe camere, foarte multe expozitii, in care iti puteai  petrece nu 5 minute, nu jumatate de ora, ci o zi intreaga. Din pacate, noi am trecut destul de " ca voda prin loboda" . Multi elevi si studenti care isi faceau temele, cu caietelele la subrat si cu pixul pregatit, mergeau pe la fiecare exponat care ii interesa si-si luau notite si studiau  exemplarul expus. In dreapta este o imagine cu zona dedicata pamantului, cu diorame diverse, esantioane multiple, sectiuni in roci si diverse formatiuni, puteai gasi aici inclusiv o carota extrasa din calota glaciara pe care o puteai studia cu un aparat foarte dragut care-ti povestea despre variatiunile climatice de cand s-a format gheata (in partea de jos a carotei), pana in prezent, indicandu-ti si anii aproximativi. La fel de interesante mi s-au parut sectinile prin cosurile vulcanice. Intr-un cuvant, sa stai o zi intreaga sa pierzi vremea ascultand indicatiile din dreptul fiecarui exponat, citind si minunandu-te de frumusetile pamantului.

Sala dedicata biodiversitatii era de asemenea superba, foarte larga si cu foarte multe specii expuse, pe categorii, pe diviziuni, grupuri, ramuri, increngaturi, clase, ordine, specii, etc, parte impaiate, parte conservate partial, doar scheletul, organizate astfel incat sa-ti atraga ochii permanent, pana si cea mai mica si nereprezentativa drosophila.





Foarte mult mi-a placut si sala dedicata animalelor din zona arctica, in mod special balena albastra care inota linistita in mijloc. Tavanul albastru si el, sclipea de parca ar fi fost valuri deasupra lui, iar pe fundal se auzea cantecul balenelor.


Am avut grija sa mangaiem cateva bucatele de cer in sala meteoritilor. Usor ridicat deasupra pamantului pe un podium timid, catre care trebuia sa urci vreo 3-4 trepte, cel mai mare si mai tare pietroi trona in mijlocul camerei, unde-l puteai admira in adevarata lui splendoare iar lumina potrivita ii scotea in evidenta toate unduirile scoartei.




Am trecut mai departe si pe la dinozauri. L-am vazut in sfarsit live pe archaeopteryx si nu doar in poze sau la televizor (de cand imi doream eu acest lucru) :)

Si aici aveai de pierdut cel putin o zi intreaga, sa stai sa te uiti la fiecare exemplar in parte, sa te minunezi de frumusetea lor, de diversele morfologii, de modul in care au evoluat toate aceste specii. Lovely!











Un dinozaur. SOCANT!


In caz ca nu te-ai prins pana acum, da, fotografia era permisa in muzeu. Nu existau restrictii in acest sens si nici nu trebuia sa platesti suprataxa pentru a beneficia de aceasta posibilitate.










Sala animalelor africane era de asemenea imensa. In mijloc trona un grup de elefanti, iar de jur imprejur erau acompaniati de diorame specifice zonei. La fel ca mai devreme, pe fundal erau sunetele Africii.






Mi-am gasit si vitrina preferata, presarata cu bufnite, din pacate impaiate. Eu, una, le prefer vii. Nu m-am abtinut sa le fotografiez pe fiecare in parte, care mai de care mai pufoasa si mai bulbucata.

Am gasit si un moai stingher cu care ne-am pozat chiar inainte de plecare, cand crainica muzeului anunta de zor in microfon ca s-a terminat programul si ar trebui cu totii sa iesim. Am ignorat-o pentru o bucata de timp, dar cand muzeul s-a golit destul de mult, am ajuns la concluzia ca mai bine iesim decat sa petrecem o seara stinghera printre statui uriase, schelete de dinozauri si ursi si lei impaiati. Nu stii niciodata ce te poate prinde de picior noaptea.
 Usile s-au inchis destul de repede in spatele nostru si iti zic sincer ca pentru muzeul asta imi trebuia o saptamana. Atat de multe lucruri de vazut si de facut, o farama de stiinta intr-o bula de caramida.

Pana si statia de metrou era in ton cu muzeul. Lucrari ale artistilor plastici contemporani (mozaic, pictura, sculptura, etc) erau expuse pe peroane, doar doar sa te imbie sa mergi sa petreci o zi la muzeu.

Am iesit la suprafata intr-un final, iar Empire State Building s-a uitat la noi, luminos si somnoros, ca noi, dupa o zi intreaga de mers kilometri intregi pe cararile stiintei.













Probabil iti par putine lucruri facute si vazute pentru o zi intreaga. Ei bine, intre timp am mai fost fugariti de un dinozaur..



Am mers cu balonul prin desert,


si am vizitat Hayden Planetarium, dar astuia o sa-i dedic un post intreg, la cat este de mult de povestit.

:)


Din serialul NY mai poti urmari si:
Drumul
Invarteala

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2