venit, alergat, pedalat, tarat si invins :)
imi voi incepe povestioara cu duatlon cetatea brasovului deoarece a scos untul din mine - este prima competitie pentru care m-am antrenat si in acelasi timp prima competitie la care am primit o medalie de finisher.. prin urmare, nu va pot spune ce minunat m-am simtit si cat de mandra am fost de mine! dar sa o luam cu inceputul.
vineri ne-am montat portbagajul de bicicleta pe hyundai. pot spune ca mi-a placut foarte mult cum arata.. vroiam sa-i fac poza si din fata, din spate, din lateral, eu in actiune langa portbagajul minunat. dar era noapte. cum sa fac o poza decenta si care sa se vada cat de cat acceptabil noaptea. nu pot. pentru ca aparatul meu are un senzor de melc.sa trecem peste asta..
ceasul a sunat la ora 5 in ziua de sambata. cu bagajele pregatite de cu seara, cu cateva alimente ingurgitate in viteza, cu pungi la ochi de nesomn (pentru ca am dormit vreo 5 ore, cum se cade, nu-i asa, inaintea unei competitii) am purces spre un prieten sa il culegem si pe el de pe drum si sa ne indreptam spre destinatia noastra din acel moment - BRASOV.
drumul nu a prezentat aspecte semnificative.. totul a decurs conform asteptarilor, bicicletele s-au comportat foarte bine pe portbagajul suspendat deasupra capetelor noastre si au si mers cu cea mai mare viteza de care au fost in stare pana in prezent 120 km/h. (asta s-a intamplat pentru putin timp, in plus eram pe DN intr-o regiune unde era permisa o astfel de viteza - dl politist nu eu am condus!)
am ajuns in brasov in jurul orei 8:45 -sau chiar 9 si putin. am avut ragaz sa ne invartim de colo colo prin oras sa cautam astfel locul de intalnire. nu ne-a luat mult timp, am parcat si am plecat spre inscriere. bineinteles - mi-am respectat promisiunea pe care mi-am facut-o singura - aceea de a participa la individual hobby feminin - adica 5 km alergare, 8-9 km bike si inca 5 km alergare.
dupa sedinta tehnica prezentata in romana si in engleza (lucru care mi s-a parut foarte dragut din partea organizatorilor, sa se gandeasca la cei care nu stiu romana), ne-am indreptat cu totii buluc spre linia de start. eu motz in fata.
dar si cand am inceput sa alergam :)... exista o mare diferenta intre antrenamentele pe care le facem noi in bucuresti si ceea ce poti face intr-un oras de munte. ca sa nu ne lungim cu vorba este suficient sa mentionez ca mi-am mancat ficatii timp de 5 km pe prima portiune de alergare - in primul rand tempoul impus de primii alergatori a fost foarte FOARTE mare (adica ceva de genul - DUMNEZEULE!! voi ce mancati acasa???), era ceva in genul sprintului decat alergare de rezistenta. am rezistat vreo 2 km in ritmul respectiv, mai apoi m-am mai domolit. si ca sa fiu sigura, m-am domolit de tot cand am ajuns la scarile acelea minunate de pe dupa zidul cetatii.. am crezut ca mor. nu ma mai puteam tine pe picioare! ma tineam cu ambele maini de balustrada si imi repetam usor in cap, hai inca o treapta, inca o treapta, hai usor ca mai sunt inca 300 pana sus. am trecut si peste acest aspect. cand am ajuns sus, organizatorii tot incercau sa ne ridice moralul " haide haide! bravo, hai ca ai scapat de trepte, hai ca mai ai putin". dar cine ii mai auzea? nu eu in nici un caz. dupa urcarea aceasta, m-am balabanit pe picioare cateva zeci de metri, mi-am revenit si am mai inceput sa alerg putin. de bine de rau, intr-un final am ajuns la finalul primei runde - Irina si Ana erau deja acolo (ele au fost la hobby stafeta) - bineinteles urlete de imbarbatare si aplauze din toate directiile, de la ele si de la oameni pe care nu i-am mai vazut vreodata.
am finalizat primul traseu de alergat. bun. treci repede la bicicleta, ia-o subrat pana sa parasesti zona in care nu te puteai urca pe ea, da-i fuga la scari, urca minunatele scari cu bicicleta in spate, cand in sfarsit ajunsei sus.. STUPOARE! panta dreapta in sus. eu, candida de felul meu.. intreb.. pe unde urc? pe acolo imi zice un ins binevoitor aratand cu degetul intins spre panta minunata si cu un zambet dintr-o parte in alta a urechilor pe fata.hm. ok imi zic, o mica portiune de push bike. nu-i mare branza. imping eu ce imping, ajung la un reprezentat al organizatorului de pe traseu - ia-o pe acolo imi zice aratand cu degetul ghici spre ce! spre, bineinteles, o panta. ok, in sinea mea, inca o portiune de push bike - si da-i si lupta si da-i si lupta. am reusit intr-un final de m-am urcat si pe bicicleta - da-i repede din pedale sa recuperezi tona de timp pierduta la impins pana cand intr-un final dau de o portiune mai tehnica, stancoasa cu foarte multe denivelari, in dreapta perete in stanga hau fara fund. ok imi zic iar ca pentru mine (in caz ca nu ati observat am obiceiul sa vorbesc mult cu mine - asta denota o sanatate mintala buna in general si un echilibru psihic stabil), hai mai departe - vorba aceea - usor si cu migala bagi pumnu-n cur la vrabie (imi scuzati va rog vorba proasta). am urcat portiunea stancoasa, am traversat pragurile care erau de traversat, ma urc pe bicicleta. merg vreo 200 de metri si vad la un moment dat un semn infipt intr-un copac cu multe semne de exclamare. hm. asta nu-i a buna. m-am oprit la fix pentru a vedea ca in fata mea se pravalea haul. am coborat de pe bicicleta, da-i arunca bicicleta in groapa, arunca-te si pe tine in groapa, urca bicicleta inapoi pe mal, urca-te pe tine pe mal si da-i mai departe.
am ajuns intr-un final la punctul de alimentare. iar aici - alimente minunate - glucoza, banane, ceai, apa si energizant si zambetul oamenilor de acolo si felicitarile si tot sunt de amintit :D inclusiv baietii de la circuitul lung (se poate vedea in poza alaturata eu push bike si undeva in spate un tip de la profi) care au venit, au mancat, au baut si au plecat mai departe intr-un timp mult mai scurt decat as spune eu sunt un melk pe bicicleta!. am purces si eu mai departe pe traseu, am coborat in stilu-mi vitezoman caracteristic cateva vai dragute, pentru a ma opri mai apoi la o ditamai valea cu o inclinare de vreo 45 de grade. sa nu mai punem la socoteala faptul ca panta cobora, deloc agale, printre niste copaci foarte apropiati, iar pe jos erau presarate, din abundenta, cetina si coane de brad (fyi - eu am vrut coane!) adica pe scurt - reteta perfecta pentru a cazatura pe cinste!. stiam ca deja franele mele sunt slabite asa ca am ales calea mai usoara - bicicleta inainte si eu dupa. prin urmare am ajuns safe jos. nu pot spune acelasi lucru si despre andrei, care in aburii degajati de faptul ca s-a incumetat la coborarea pantei pe bicicleta, nu a observat o radacina minunata, care i s-a itit in cale, pe nepusa masa si care i-a provocat o indoitura a rotii din fata de toata frumusetea. "eu cum merg mai departe?" am auzit intrebarea printre copaci. da-i si sari pe roata! macar sa se invarta, sa nu trebuiasca sa o cari in spate inca X km pana jos la standuri. e de mentionat, ca tot in zona aceasta, l-am vazut si pe un baiat care se izbise in copacii de mai inainte. (ps - sper ca esti bine!). am trecut mai departe pe langa Andrei care scotea flacari pe nari si am pedalat pana la zona de start.
am coborat repede de pe bicicleta, am aruncat-o cat colo in iarba, mi-am aruncat casca si da-i si alearga.. ce sa mai alergi tata? genunchii abia imi mai sustineau greutatea si febra musculara se preconiza vanjoasa! am mers putin pana am ajuns pe pietris, am urcat scarile cu calmitate, apoi dupa un moment de vadita pierdere, mi-am apucat calea si da-i inainte si alearga. am reusit asta vreo 300 de metrii dupa care m-am hotarat ca e mai bine sa merg. si am mers - totusi e de precizat ca la strazi am alergat. din nou, vai de coborat, strazi de traversat, parc de trecut si am ajuns din nou la minunatele scari. m-am oprit si ochii mei umezi s-au ridicat spre ceruri unde se vedea capatul scarilor. parca imaginea se dilatase intratat incat sa imi poata ocupa peste 80% din campul vizual. vedeam doar scarile si toti muschii mei urlau spunandu-mi NICI SA NU TE GANDESTI! si nu m-am gandit - am inceput sa urc. ma tot uitam in sus sa vad cat mai e si ma enerva ca era un tip chiar in capatul scarilor care se tot uita cum ma taram eu acolo. si de ce zic ca m-am ofticat - pentru ca daca nu era, probabil scarile le-as fi urcat in patru labe ca un prunc..
in cele x minute care mi-au trebuit pentru a urca minunatele scari am avut suficient timp sa observ ca organizatorii vroiau sa ne si imbarbateze si sa ne faca sa ne mai destindem, printr-o sumedenie de smiley faceurile desenate cu spray pe trepte... dar cine mai avea chef sa rada cand imi vedeam ficatii prelungindu-se usor pe coborare. intr-un final am reusit si am ajuns sus. m-am batzait putin pe picioare pana mi-am revenit, si am luat-o agale la vale. nu mai putea fi cazul de alergat, de mers rapid nu prea, mai ramasese un mers agale si putin ciudat. din nou am avut ocazia ca pe traseul de mers ( :) ..) sa intalnesc o fata de la profi care, normal, alerga si mi-a zis "hai! alearga cu mine! la serviciu mergem, aici trebuie sa alergam" (ps - merci mult de imbarbatare, esti f. tare ca ai atata rezistenta, dar plamanii mei erau undeva in ceruri in momentele alea ). dupa aceasta intalnire, mai nimic semnificativ pana jos, pana la linia de finish, unde i-am vazut pe toti si unde mi-am primit si eu portia de aplauze cum i se cuvin fiecarui finisher si unde mi-am primit prima mea medalie
am terminat pe locul 17 - adica penultima la categoria mea in 3 ore, 16 minute si 17.9 secunde.
prima tura de alergare am facut-o in 45 de minute, a doua tura in 55 de minute iar tura de bicla in 1 ora si 35 de minute. per total - sunt foarte mandra de mine, pentru efortul depus si pentru faptul ca aproape mi-am atins targetul pe care mi-l propusesem (cel putin cu prima tura de alergat). organizare/organizatori, participanti, sponsori - tot concursul cu toate implicatiile lui - E X C E L E N T !
la anul am incredere de mai bine iar pana atunci..
pedalez libera :D
vineri ne-am montat portbagajul de bicicleta pe hyundai. pot spune ca mi-a placut foarte mult cum arata.. vroiam sa-i fac poza si din fata, din spate, din lateral, eu in actiune langa portbagajul minunat. dar era noapte. cum sa fac o poza decenta si care sa se vada cat de cat acceptabil noaptea. nu pot. pentru ca aparatul meu are un senzor de melc.sa trecem peste asta..
ceasul a sunat la ora 5 in ziua de sambata. cu bagajele pregatite de cu seara, cu cateva alimente ingurgitate in viteza, cu pungi la ochi de nesomn (pentru ca am dormit vreo 5 ore, cum se cade, nu-i asa, inaintea unei competitii) am purces spre un prieten sa il culegem si pe el de pe drum si sa ne indreptam spre destinatia noastra din acel moment - BRASOV.
drumul nu a prezentat aspecte semnificative.. totul a decurs conform asteptarilor, bicicletele s-au comportat foarte bine pe portbagajul suspendat deasupra capetelor noastre si au si mers cu cea mai mare viteza de care au fost in stare pana in prezent 120 km/h. (asta s-a intamplat pentru putin timp, in plus eram pe DN intr-o regiune unde era permisa o astfel de viteza - dl politist nu eu am condus!)
am ajuns in brasov in jurul orei 8:45 -sau chiar 9 si putin. am avut ragaz sa ne invartim de colo colo prin oras sa cautam astfel locul de intalnire. nu ne-a luat mult timp, am parcat si am plecat spre inscriere. bineinteles - mi-am respectat promisiunea pe care mi-am facut-o singura - aceea de a participa la individual hobby feminin - adica 5 km alergare, 8-9 km bike si inca 5 km alergare.
dupa sedinta tehnica prezentata in romana si in engleza (lucru care mi s-a parut foarte dragut din partea organizatorilor, sa se gandeasca la cei care nu stiu romana), ne-am indreptat cu totii buluc spre linia de start. eu motz in fata.
dar si cand am inceput sa alergam :)... exista o mare diferenta intre antrenamentele pe care le facem noi in bucuresti si ceea ce poti face intr-un oras de munte. ca sa nu ne lungim cu vorba este suficient sa mentionez ca mi-am mancat ficatii timp de 5 km pe prima portiune de alergare - in primul rand tempoul impus de primii alergatori a fost foarte FOARTE mare (adica ceva de genul - DUMNEZEULE!! voi ce mancati acasa???), era ceva in genul sprintului decat alergare de rezistenta. am rezistat vreo 2 km in ritmul respectiv, mai apoi m-am mai domolit. si ca sa fiu sigura, m-am domolit de tot cand am ajuns la scarile acelea minunate de pe dupa zidul cetatii.. am crezut ca mor. nu ma mai puteam tine pe picioare! ma tineam cu ambele maini de balustrada si imi repetam usor in cap, hai inca o treapta, inca o treapta, hai usor ca mai sunt inca 300 pana sus. am trecut si peste acest aspect. cand am ajuns sus, organizatorii tot incercau sa ne ridice moralul " haide haide! bravo, hai ca ai scapat de trepte, hai ca mai ai putin". dar cine ii mai auzea? nu eu in nici un caz. dupa urcarea aceasta, m-am balabanit pe picioare cateva zeci de metri, mi-am revenit si am mai inceput sa alerg putin. de bine de rau, intr-un final am ajuns la finalul primei runde - Irina si Ana erau deja acolo (ele au fost la hobby stafeta) - bineinteles urlete de imbarbatare si aplauze din toate directiile, de la ele si de la oameni pe care nu i-am mai vazut vreodata.
am finalizat primul traseu de alergat. bun. treci repede la bicicleta, ia-o subrat pana sa parasesti zona in care nu te puteai urca pe ea, da-i fuga la scari, urca minunatele scari cu bicicleta in spate, cand in sfarsit ajunsei sus.. STUPOARE! panta dreapta in sus. eu, candida de felul meu.. intreb.. pe unde urc? pe acolo imi zice un ins binevoitor aratand cu degetul intins spre panta minunata si cu un zambet dintr-o parte in alta a urechilor pe fata.hm. ok imi zic, o mica portiune de push bike. nu-i mare branza. imping eu ce imping, ajung la un reprezentat al organizatorului de pe traseu - ia-o pe acolo imi zice aratand cu degetul ghici spre ce! spre, bineinteles, o panta. ok, in sinea mea, inca o portiune de push bike - si da-i si lupta si da-i si lupta. am reusit intr-un final de m-am urcat si pe bicicleta - da-i repede din pedale sa recuperezi tona de timp pierduta la impins pana cand intr-un final dau de o portiune mai tehnica, stancoasa cu foarte multe denivelari, in dreapta perete in stanga hau fara fund. ok imi zic iar ca pentru mine (in caz ca nu ati observat am obiceiul sa vorbesc mult cu mine - asta denota o sanatate mintala buna in general si un echilibru psihic stabil), hai mai departe - vorba aceea - usor si cu migala bagi pumnu-n cur la vrabie (imi scuzati va rog vorba proasta). am urcat portiunea stancoasa, am traversat pragurile care erau de traversat, ma urc pe bicicleta. merg vreo 200 de metri si vad la un moment dat un semn infipt intr-un copac cu multe semne de exclamare. hm. asta nu-i a buna. m-am oprit la fix pentru a vedea ca in fata mea se pravalea haul. am coborat de pe bicicleta, da-i arunca bicicleta in groapa, arunca-te si pe tine in groapa, urca bicicleta inapoi pe mal, urca-te pe tine pe mal si da-i mai departe.
am ajuns intr-un final la punctul de alimentare. iar aici - alimente minunate - glucoza, banane, ceai, apa si energizant si zambetul oamenilor de acolo si felicitarile si tot sunt de amintit :D inclusiv baietii de la circuitul lung (se poate vedea in poza alaturata eu push bike si undeva in spate un tip de la profi) care au venit, au mancat, au baut si au plecat mai departe intr-un timp mult mai scurt decat as spune eu sunt un melk pe bicicleta!. am purces si eu mai departe pe traseu, am coborat in stilu-mi vitezoman caracteristic cateva vai dragute, pentru a ma opri mai apoi la o ditamai valea cu o inclinare de vreo 45 de grade. sa nu mai punem la socoteala faptul ca panta cobora, deloc agale, printre niste copaci foarte apropiati, iar pe jos erau presarate, din abundenta, cetina si coane de brad (fyi - eu am vrut coane!) adica pe scurt - reteta perfecta pentru a cazatura pe cinste!. stiam ca deja franele mele sunt slabite asa ca am ales calea mai usoara - bicicleta inainte si eu dupa. prin urmare am ajuns safe jos. nu pot spune acelasi lucru si despre andrei, care in aburii degajati de faptul ca s-a incumetat la coborarea pantei pe bicicleta, nu a observat o radacina minunata, care i s-a itit in cale, pe nepusa masa si care i-a provocat o indoitura a rotii din fata de toata frumusetea. "eu cum merg mai departe?" am auzit intrebarea printre copaci. da-i si sari pe roata! macar sa se invarta, sa nu trebuiasca sa o cari in spate inca X km pana jos la standuri. e de mentionat, ca tot in zona aceasta, l-am vazut si pe un baiat care se izbise in copacii de mai inainte. (ps - sper ca esti bine!). am trecut mai departe pe langa Andrei care scotea flacari pe nari si am pedalat pana la zona de start.
am coborat repede de pe bicicleta, am aruncat-o cat colo in iarba, mi-am aruncat casca si da-i si alearga.. ce sa mai alergi tata? genunchii abia imi mai sustineau greutatea si febra musculara se preconiza vanjoasa! am mers putin pana am ajuns pe pietris, am urcat scarile cu calmitate, apoi dupa un moment de vadita pierdere, mi-am apucat calea si da-i inainte si alearga. am reusit asta vreo 300 de metrii dupa care m-am hotarat ca e mai bine sa merg. si am mers - totusi e de precizat ca la strazi am alergat. din nou, vai de coborat, strazi de traversat, parc de trecut si am ajuns din nou la minunatele scari. m-am oprit si ochii mei umezi s-au ridicat spre ceruri unde se vedea capatul scarilor. parca imaginea se dilatase intratat incat sa imi poata ocupa peste 80% din campul vizual. vedeam doar scarile si toti muschii mei urlau spunandu-mi NICI SA NU TE GANDESTI! si nu m-am gandit - am inceput sa urc. ma tot uitam in sus sa vad cat mai e si ma enerva ca era un tip chiar in capatul scarilor care se tot uita cum ma taram eu acolo. si de ce zic ca m-am ofticat - pentru ca daca nu era, probabil scarile le-as fi urcat in patru labe ca un prunc..
in cele x minute care mi-au trebuit pentru a urca minunatele scari am avut suficient timp sa observ ca organizatorii vroiau sa ne si imbarbateze si sa ne faca sa ne mai destindem, printr-o sumedenie de smiley faceurile desenate cu spray pe trepte... dar cine mai avea chef sa rada cand imi vedeam ficatii prelungindu-se usor pe coborare. intr-un final am reusit si am ajuns sus. m-am batzait putin pe picioare pana mi-am revenit, si am luat-o agale la vale. nu mai putea fi cazul de alergat, de mers rapid nu prea, mai ramasese un mers agale si putin ciudat. din nou am avut ocazia ca pe traseul de mers ( :) ..) sa intalnesc o fata de la profi care, normal, alerga si mi-a zis "hai! alearga cu mine! la serviciu mergem, aici trebuie sa alergam" (ps - merci mult de imbarbatare, esti f. tare ca ai atata rezistenta, dar plamanii mei erau undeva in ceruri in momentele alea ). dupa aceasta intalnire, mai nimic semnificativ pana jos, pana la linia de finish, unde i-am vazut pe toti si unde mi-am primit si eu portia de aplauze cum i se cuvin fiecarui finisher si unde mi-am primit prima mea medalie
am terminat pe locul 17 - adica penultima la categoria mea in 3 ore, 16 minute si 17.9 secunde.
prima tura de alergare am facut-o in 45 de minute, a doua tura in 55 de minute iar tura de bicla in 1 ora si 35 de minute. per total - sunt foarte mandra de mine, pentru efortul depus si pentru faptul ca aproape mi-am atins targetul pe care mi-l propusesem (cel putin cu prima tura de alergat). organizare/organizatori, participanti, sponsori - tot concursul cu toate implicatiile lui - E X C E L E N T !
la anul am incredere de mai bine iar pana atunci..
pedalez libera :D
"am coborat repede de pe bicicleta, am aruncat-o cat colo in iarba [...]"
RăspundețiȘtergereCE-AI FACUT?!
aaa.. aaaa.. am invelit-o intr-un material pufos si am asezat-o incet in suportul pentru bicicleta, suport ce era confectionat dintr-un material moale, asemanator cauciucului.
RăspundețiȘtergereSuper, o experienta traita si povestita frumos! Sper ca ti-a deschis apetitul atat pentru alergare cat si pentru mtb la nivel mai "profesionist". Anul viitor, cu siguranta multe zeci de minute vor disparea din timpii aceia. Nici un inceput nu e usor.
RăspundețiȘtergereIntre timp, daca tot te-ai apucat de alergat, incearca sa alergi si diferente de nivel (dealuri in Tineretului, scari in Carol) - face diferenta si e si mai sanatos pentru organism, care e solicitat mai variat decat la alergarea simpla pe plat pe asfalt.
mi-a deschis apetitul. alergarea abia am inceput sa o experimentez de maxim 3 saptamani, pe bicicleta am inceput sa merg "mai serios" abia de vreun an jumate. am descoperit concursurile si sentimentul pe care il ai cand termini unul!
RăspundețiȘtergereo sa incerc scarile din carol - merci pentru pont :)
Felicitari ! Faina povestirea :D
RăspundețiȘtergere