o plimbare pe transfagarasan - partea urata a lucrurilor

Din pacate, nu pot spune ca toate calatoriile sunt perfecte. Plimbarea pe transfagarasan a avut si o parte foarte FOARTE putin placuta, adica deloc. O parte, din care exclud situatiile de genul: eterna aglomeratie de la Balea Lac, masinile parcate pe stanga si pe dreapta drumului si asa ingust, puhoiul de oameni care merge pe mijlocul drumului pentru ca nu exista trotuar, bazarul deschis la marginea drumului din cauza caruia se blocheaza toata circulatia (pentru ca, nu-i asa, nimeni nu vrea sa piarda ocazia sa achizitioneze o minunata branza de burduf in coaja de brad sau carnati de casa si pentru asta trebuie neaparat sa cada din masina direct la taraba taranului).

Partea aceasta de care vorbesc se refera la mintea intunecata a unor oameni din categoria celor care considera ca iesitul in natura se rezuma doar la facut friptane pe gratar, scuipat seminte in vant si lasat mizerie in urma.

"Evenimentul" la care ma refer este pe atat de ilogic, pe atat de dubios.. Cum am mai povestit - am coborat pe transfagarasan cu bicicleta. Nu sunt de genul acela care taie calea masinilor sau care dau palpitatii oricarui sofer de autovehicul. De regula merg cat mai pe marginea drumului pentru ca sunt de parere ca masinile sunt mai tari ca mine :) si nu are rost sa le stau in drum. Prin urmare, merg cat se poate de pe dreapta; in general - chiar pe linia alba. Nu mi-e frica in momentul in care o masina trece pe langa mine pentru ca sunt obisnuita sa merg pe strazi aglomerate (hei.. experienta Bucurestiului se vede!).

Dar sa ne intoarcem la povestea noastra. Ideea este ca incepusem coborarea pe sosea de ceva timp si ramasesem in urma baietilor ca na!.. nu sunt chiar atat de vitezomana incat sa prezint deathwish. Au trecut serii de masini pe langa mine, am mers in rand cu cateva din ele, chiar si cu cativa motociclisti - fiind o zi frumoasa de vara, cerul perfect senin, iti dai seama ca toata lumea iesise la aer. Am mers singura o perioada de timp, pentru ca la un moment dat, sa-mi dau seama ca o masina mergea chiar in spatele meu si nu ma depasea. M-am gandit - hm! ce dragut, e curba si nu vrea sa ma sperie si asteapta sa trecem pentru ca sa ma depaseasca mai apoi.  Am mai mers putin, am trecut de curba, masina nu depasea. Incepuse sa mi se para dubios. Nu intorsesem capul sa vad exact despre ce era vorba, dar initial vazusem cu coada ochiului ca masina era in spatele meu, pentru ca dupa un timp sa-mi dau seama ca de fapt masina mergea cam la 10-15 cm de saua mea, ceea ce din punctul meu de vedere este foarte aproape! iar daca as fi fost un pic mai slaba de inger, m-as fi speriat si as fi scapat controlul bicicletei (si aveam si viteza).. 

Povestea continua cu faptul ca individul de la volan, observand ca nu mi-am pierdut cumpatul cand am vazut masina la asa apropiere de mine, a accelerat brusc pana a ajuns in fata mea. In pozitionarea in care se afla acum, un alt individ, cel de pe scaunul din dreapta soferului s-a gandit ca ar fi dragut din partea lui daca ar scoate capul pe geam sa verifice daca am cazut sau nu la manevra prietenului. Din fericire, nu cazusem (iarasi - multumesc Bucuresti!!). Cand a vazut ca inca ma tineam pe roti si dadeam mai departe din pedale, a strambat din nas si a facut lucrul cel mai inteligent de care era in stare.. Mi-a scuipat o samantza intre ochi.

Poate voi veti gasi o motivatie pentru aceasta abordare indreptata catre biciclistii amatori pe soselele tarii. Mie una imi lipseste capacitatea intelectuala de a cataloga o astfel de reactie si de a reactiona in orice fel la ea. Pentru mine este doar o poveste urata si fara sens.

Prin urmare, tin ca pe aceasta cale ( in cazul in care soferul si pasagerul din dreapta al unei dube mari albe cu numar de Bucuresti, se regaseste in randurile de mai sus) sa le transmit celor 2 protagonisti ai acestei intamplari (fiecaruia in parte) un calduros -  prietene.. esti un dobitoc!


Fuckoff

Comentarii

  1. mda...lipsa de educatie?! e putin spus...

    Cand aud de lucruri genul si vad/aud "domne, asta e tipic romanesc" mi se face pielea de gaina. De cand sunt toate astea tipic romanesti?! Cum am ajuns aici?! Ce tara avem si cum ne batem joc de ea...si cum ii injuram pe politicienii pe care de altfel ii votam...si cum ne mai minunam ca se duce totul de rapa si cum ii mai injuram pe cei care aleg sa plece...este incredibil cum valorile sunt depasite de nonvalori, cum nu mai avem nici cea mai ascunsa urma de bun simt!
    Ei bine, eu de asta am plecat! Am mai scris undeva, eu am o singura viata pe care mi-o doresc civilizata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu una nu suport constructiile de genul: "domne, asta e tipic romanesc" sau " asa e in romania" sau "astia sunt romanii". din fericire, eu inca mai cred ca doar o mica parte din romani nu stiu sa se poarte si nu sunt civilizati. sunt de parere ca am avut doar ghinionul sa intalnesc doar mai multi din aceasta categorie.
    si eu imi doresc o viata civilizata :) dar sunt de parere ca daca eu ma port ca un om civilizat, poate si ceilalti (de rusine sau din cauza conjuncturilor) vor ajunge sa se poarte la fel.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta imi aduce aminte de o povestioara draguta cu o soferita cu numar de Suceava care nu mi-a acordat prioritate in intersectie la Podu` Cotroceni si m-a fortat sa merg pe banda din stanga, in fata masinilor cu soferi nervosi care claxonau, ca sa poata schimba ea benzile.

    Bineinteles ca, fiind zeu, m-am descurcat cu dibacie si am evitat un accident la viteza mare, pe ploaie, dar ajungand la stop [toti stam la stop, dar eu stau intotdeauna primu` :D ] mi-am permis sa ma scobor din inalturile cerurilor mele, sa trag langa geamul ei ridicat, sa ciocanesc in el si sa-i slobozesc o flegma.

    Apoi m-am tirat ca se facuse verde.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Impresii:

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Prima de 150 din an!