Hoinar pe doua roti

De câte ori avem ocazia, dăm câte o raită cu bicicleta prin comuna Lopătari, aflată la vreo cincizeci și cinci de kilometri de orașul Buzău, spre munte. Primele noastre excursii cu bicicleta până în locul cu pricina au fost pe cursiere, cu un minim de bagaj în spate și mers molcom, de cicloturist. Foarte molcom! Ultima dată când ne-am aventurat cu acestea pe drumul judetean 203K eram prin vara anului trecut și tot atunci ne-am făcut promisiunea să nu mai călcăm cu roată de cursieră pe ăste meleaguri. Noroc că nu ne dăm bătuți cu una cu două, așa că am apelat cu încredere la serviciile MTB. MTB-ul este cea mai potrivită alegere pentru un drum care poate fi cu ușurință considerat un trail de succes, mai ales pe o porțiune de vreo cincisprezece kilometri, unde nu mai distingi asfaltul inițial de repetatele peticiri, gropi, fisuri și în general stricăciune aproape totală a ceea ce înseamnă cale de rulare. Toată lungimea drumului este sub o stare destul de avansată de degradar...

Pentru că mai sunt multe ture RoRRtY pe care le mai avem de parcurs până când se împlinește anul, m-am gândit că ar fi drăguț să pregătim câte un scurt review pentru fiecare traseu ales, încărcat cu impresiile momentului. E bun pentru noi spre aducere aminte și pentru tine dragă cititorule, în momentul în care te pregătești să parcurgi această rută. Așadar, în cele ce urmează o să-ți vorbesc puțin despre RoRRtY012 - BRM200 (Bucuresti P007) . Bagă totuși de seamă că este posibil ca anumite lucruri să se fi schimbat pe parcurs, având în vedere programele periodice de asfaltare, ajustare trasee, schimbarea sediilor de firmă și alte asemenea influențe externe.  Înainte de a continua, trebuie să precizez că acest review nu dorește să rănească sentimentele nimănui ( da, acesta este un disclaimer ). Vrem ca toate sentimentele să fie fericite, liniștite și să se bucure de biciclit. Acest review este destinat celor care se pregatesc pentru această tură sau celor care vor să includ...

Chiar dacă am cochetat de vreo câteva ori și în trecut, pot spune că am descoperit de curând plăcerea alergarii de dimineață.  Îmi fac veacul în IOR. E cel mai apropiat parc și-ncep a prinde drag de dânsul. Mă trezesc de vreo două ori pe săptămână înainte de ora șapte. Pe la 6:30 mai exact. Cu sau fără ceas, asta depinde doar de gradul de puturoșenie și somnul lin al celor două mâțe de casă. Dacă alerg în weekend, îmi rezerv luxul de a face ochi ceva mai târziu, așa ca un opt îmi surâde ștrengar pe sub șapcă. Bulendrele le am pregătite de cu seară și după hrănirea monștrilor păroși (care altfel nu mă lasă să plec) și amestecarea cafelei de dimineață pentru my significant other, ies fuguța pe ușă când ceasul tocmai bate șapte. Sau șapte și cinci. Ți-am zis, depinde de blănoși. Acel kilometru care mă așteaptă nepăsător și cuminte până la intrarea în parc e cel mai greu. Picioarele sunt amorțite, suflul nu îl stăpânesc încă și dacă stau să mă gândesc bine, parcă nici să ...

După aproape o lună de când nu am mai scos cursierele din casă, din motive obiective te asigur, iar turele cu MTB-ul au fost mai degrabă puține, scurte și nevinovate, iată că a venit și ziuă potrivită pentru un traseu ceva mai lung. Nu de alta, dar stă omul în casă cât stă, dar și atunci când scapă! Am plecat foarte târziu în tură. Planul, pentru că da, a existat un plan, era ca ceasul să sune la șapte dimineața, noi să ne trezim, iar după o cafea rapidă și un ceai negru cu lapte, să plecăm în jur de 8.30 din casă. Cel târziu! Am plecat la 10, iar startul l-am luat la 10.30. Dar nu e asta așa de important. E bine c-am plecat. Ne-am îndreptat spre primul Lukoil de la ieșirea din București cum mergi spre Giurgiu și după ce ne-am pus la punct ultimele detalii, ne-am mai foit vreo zece minute și ne-am aranjat de parcă mergeam la nuntă și nu la pedalat, am plecat într-un final în privirile admirative ale celor de la poliția locală, aflați în mașina din spatele nostru și care proba...

Și uite-mă cum am făcut descoperirea lunii! Este binecunoscut faptul că uleiurile poluează mediul în cel mai îngrozitor mod cu putință. Dintre toate relele pe care le pricinuim pe pământ, sunt câteva care se regăsesc în topul celor mai nocive chestiuni. Printre acestea se numără și uleiurile uzate, multe dintre ele rezultate în urma activităților casnice. Adică gătit! Cum mie îmi place să merg mult cu bicicleta, să alerg sau să mă plimb și să casc ochii cât se poate în stânga și în dreapta, încerc să păstrez pe cât posibil o amprentă cât mai scăzută asupra mediului, iar treaba asta cu uleiurile mă rodea de ceva vreme, sinceră să fiu. E mai greu să faci primul pas, următorii vin singuri, în avalanșă. Am început ușor să-l colectez într-un bidon de plastic de 2 litri care mă aștepta cuminte în bucătărie de fiecare dată când intram pe ușă. Primul a fost acceptabil. Stătea acolo tăcut. Mă judeca. Al doilea deja era suficient. Al treilea a venit colac peste pupăză și atunci a fos...

Am petrecut una din zilele de vacanță din Băile Tușnad cu o tură scurtă cu bicicleta pe traseul Bixad - Băile Balvanyos – Turia - Târgu Secuiesc – Catrușa - Tușnad și înapoi în Băile Tușnad. Un cumul de vreo 90 și ceva de kilometri și o diferență de nivel de nu mai mult de 700 de metri. Sinceră să fiu abia așteptam plimbarea asta, chiar dacă prognoza meteo se anunța a fi mai degrabă neprietenoasă decât bună cu biciclistul de ocazie, dar am zis că dacă tot suntem aici, să ne încercăm norocul. Atâta timp cât nu ne prinde ploaia severă cu tunete și fulgere undeva pe sus, expuși la trăznet și alte grozăvii, totul va fi bine ( da, am grijă la trăznet.. ). După un mic dejun consistent am purces la drum, iar până în Bixad și pe toată lungimea localității am mers întins, chiar dacă era deal. Ei bine, imediat ce s-a terminat Bixadul, pare-se că ne-au ajuns blestemele tuturor celor care au bălit la pozele cu diferite feluri de mâncare apetisante pe care le-am tot postat noi în decursul ...

A gasit mama acum ceva timp o minunăție printre instantaneele mele distractive din copilărie.  Destul de ștearsă și albită de timp, poza subliniază încă " dârzenia " din privire și " duritatea " posturii, gata să mă iau la întrecere cu toți puradeii din fața blocului, probabil în zâmbetele părinților și ale trecătorilor care ne vedeau acolo grămadă, guguloaie cu ochi care abia stau în picioare. Aveam vreo patru ani cred și rupeam tricicleta în două de fiecare dată când aveam ocazia, fără teamă și fără ca părinții mei să mă împiedice în vreun fel să mă manifest. În familia mea nu existau "nu alerga că transpiri și răcești" sau "stai locului" sau "tricicletele nu sunt pentru domnișoare". Sunt o norocoasă. Încă îmi aduc aminte de roata mare din față care mă fascina în mișcare, bine.. mare pentru mine atunci, că eram o unghie de om. Era metalică, de culoare gălbuie și cu buline mari și roșii, distribuite la distanțe egale și avea ...

Concursul a fost la cea de-a zecea ediție, una care parese că a spart record după record de-a lungul timpului, anul acesta ajungând la vreo 700 de înscrieri la toate categoriile de alergare: maraton, ștafetă și drumeții. Cei mai mulți au fost din România și Ungaria, dar s-au mai găsit la start și persoane din Slovacia, Belgia, Republica Moldova sau Germania. Inclusiv o televiziune spaniolă a trimis un reprezentant, pe care l-am văzut chiar de la start, vesel, colorat din cap până-n picioare și cu gura până la urechi. Eu am fost la prima participare și mi-a plăcut ce am găsit aici. Este o cursă de șosea, chiar dacă inițial, când am văzut că se afla în zona Băilor Tușnad - lacul Sfânta Ana, am crezut că este 100% trail și m-am înscris repede, să prind un loc, că știi cum se întâmplă la toate cursele astea, imediat se dau toate locurile ca pâinea caldă. Asta se întâmpla prin primăvară. Abia după vreo lună și ceva, când m-am uitat într-un sfârșit la traseu ( by the way, îl poți ...

Și iată-ne pentru a doua oară în Băile Tușnad! Dacă în urmă cu doi ani am fost nevoiți să ne abatem de la traseul prea lung și prea obositor pe care îl aveam pregătit pentru weekendul respectiv și am găsit pe ultima sută de metri o cazare în localitatea asta mică, de data asta am mers acolo pentru un maraton de alergare și câteva zile în plus pentru explorat împrejurimile. Am găsit un orășel foarte cochet și chiar dacă nu există viață de noapte ( nu că ne-ar pasiona în mod special, dar ca idee ), activitățile de peste zi îți mănâncă mai toate resursele, iar seara te găsește rupt de somn și în căutarea cât mai grabnică a unui pat bun. Similar cu Moieciu, ne-am hotărât să mergem spre Băile Tușnad pe biciclete. Ai ocazia să vezi mai multe locuri, te poți opri din cinci în cinci metri dacă-ți pui ambâțul și ieși mai bine și la bani. Plus că este timpul tău, petrecut prin activitatea care-ți place. Nu am plecat pe ele din București, cu toate că drumul nu e chiar așa de lung și se p...

Nu știu dacă poți să fii claustrofob din pricina întunericului. Evit să merg noaptea iar dacă totuși ma prinde din urma pe traseu, sunt mereu alături de Claudiu. Dar tot îmi dă un sentiment incomod, de înghesuială, de parcă nu am suficient loc să respir și să mă mișc în tot întunericul ăla. Ziua fug de localități și abia aștept să dau iama în pădurile dese și câmpiile nesfârșite, în schimb noaptea treaba se sucește la o sută optzeci de grade. Caut cu înfrigurare orice strop de lumină și orice urmă de viață și civilizație. * Aproape imediat de cum s-a lăsat noaptea, au început problemele, în valuri, cât să demonteze mintea bucată cu bucată. Primul val a venit cu somnul, gonit repede de frigul nopții și de urcările presărate din loc în loc pe traseu. Al doilea val în schimb a fost puternic și lung până la final. Oboseala generalizată, alături de deshidratarea gravă au început să lovească crunt, rând pe rând. Și dacă tot am atins punctul asta, hai să-ți povestesc câte ceva f...