DJ203K, un trail de succes - drum judetean Buzau - Lopatari

De câte ori avem ocazia, dăm câte o raită cu bicicleta prin comuna Lopătari, aflată la vreo cincizeci și cinci de kilometri de orașul Buzău, spre munte.
Primele noastre excursii cu bicicleta până în locul cu pricina au fost pe cursiere, cu un minim de bagaj în spate și mers molcom, de cicloturist. Foarte molcom!
Ultima dată când ne-am aventurat cu acestea pe drumul judetean 203K eram prin vara anului trecut și tot atunci ne-am făcut promisiunea să nu mai călcăm cu roată de cursieră pe ăste meleaguri. Noroc că nu ne dăm bătuți cu una cu două, așa că am apelat cu încredere la serviciile MTB.
MTB-ul este cea mai potrivită alegere pentru un drum care poate fi cu ușurință considerat un trail de succes, mai ales pe o porțiune de vreo cincisprezece kilometri, unde nu mai distingi asfaltul inițial de repetatele peticiri, gropi, fisuri și în general stricăciune aproape totală a ceea ce înseamnă cale de rulare.
Toată lungimea drumului este sub o stare destul de avansată de degradare, dar porțiunea cea mai deteriorată este cea dintre Beceni/Dogari (nu mă hotărăsc sincer de unde începe mai rău) și Mânzălești. Mânzălești este localitatea cea mai afectată în ceea ce privește calitatea asfaltului. Urmează apoi un segment bun la intrarea în Lopătari, excepție făcând zona platoului salin Meledic, unde lucrările sunt stricate în mod continuu de curgerile de sare.

Nemulțumirea localnicilor a fost surprinsă și în presa locală prin diverse articole încă de prin 2014. A ajuns chiar și la nivel național când Digi24 a publicat un scurt articol despre cum turiștii fac cale întoarsă pentru a nu-și strica mașinile în zona asta.
Pe atunci, lipsa fondurilor de întreținere a carosabilului pentru acest drum județean se simțea deja de vreo doi ani.
Mânată de curiozitate fiind, după ce weekend-ul trecut am văzut semnele de pe asfalt rezultate probabil în urma unei drumuiri, am căutat câteva informații online.

Și uite că din când în când se mai văd luminițe și pe la capătul tunelului, iar Consiliul Județean Buzău a decis (cu unanimitate de voturi chiar) să promoveze spre finanțare un proiect pe fonduri europene "Modernizarea DJ203K, km. 38+000 - 75+000, Maracineni - Podu Muncii, județul Buzău". Proiectul este unul finanțat prin POR 2014-2020, cu o valoare totală de 79.189.724,42 lei. Se vor face și lucrări asupra drumurilor laterale pe segmentul în cauză, se va lăți partea carosabilă, se vor amenaja și șanțuri din beton pentru colectarea apelor pluviale și se vor construi (ATENȚIE!) piste de biciclete.

Mindfuck!😱

Partea bună a lucrurilor este că în sfârșit se intervine asupra drumului.
Lățirea acestuia este mai mult decât oportună, întrucât, cel puțin pe porțiunea Mărăcineni - Săpoca, drumul este destul de intens circulat. Pistele pentru biciclete sunt o noutate absolută care va fi mai mult decât bine primită de turiști și localnici deopotrivă, numarul celor care se deplasează pe bicicletă pentru diverse treburi administrative fiind mare (doar noi întâlnim de fiecare dată când mergem încolo vreo câteva zeci).

Partea proastă este că acolo unde nevoia este mai stringentă, tot nu se ajunge cu modernizarea aceasta.

Lucrările se vor desfășura pe o perioada de 24 de luni și vor fi executate de către Viarom Construct, în urma licitației atribuite.

Așteptăm cu interes așadară venirea lui 2020, iar până atunci ne vom bucura în continuare de excursiile pe MTB cu rucsacul în spate și multă răbdare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Trasee ciclism in Baia Mare