Fleche 2018, episodul 1 - segmentul Bucuresti - Alexandria

Așa sunt unele momente bine orânduite de-ți rămân mult și bine lipite de minte, de le rememorezi și le întorci pe toate părțile și le mai torci o dată în amintire în timp ce zâmbești pe sub mustață, pentru că știi foarte bine, la fel ca mine, că dacă s-ar ivi ocazia, ai mai face asta o dată fără să stai prea mult pe gânduri.
Este o tură grea și nu te dărâmă lungimea traseului, cât faptul că trebuie să pedalezi atâta timp încontinuu, indiferent de vreme sau de-i noapte ori zi, trebuie să-ți adaptezi mersul la stilul de pedalat al celorlalți astfel încât toți să aibă șanse egale să termine încercarea și să se mândrească de grozăvia pe care au făcut-o.

Este o poveste despre prietenie.
*
Regulile jocului sunt teribil de simple. Se pun laolaltă 5 mândri și mândre, cu cinci biciclete, alături de un traseu la alegere de peste 360 de kilometri și un timp fix de 24 de ore, nici mai mult, nici mai puțin. Nu ai voie să faci o pauză mai mare de două ore, iar la finish pot ajunge toți sau minim trei din echipă.
Iată-ne sâmbătă, pe 14 al lui Aprilie, ora 8 trecute fix la covrigăria Luca de la Unirii. 
Am plecat val vârtej de acasă, în hai-hai-ul lui Claudiu, hai-hai că am întârziat, hai-hai că e târziu, hai-hai ți-ai luat tot? Hai-hai nu uita mănușile și vesta!
Am pornit repejor și pe traseu ne-am intersectat cu Radu, pornit să ajungă repede la punctul de întâlnire. Mai cu semafoare, mai cu avansul ce-l căpătase, ne-am întâlnit tocmai în fața simigeriei, chiar pe trotuar, unde era și punctul de start. Ba o poză, ba un reglaj, ba un uite-ce-lumină-mi-am-luat-sper-să-trec-de-noapte-cu ea, toate acele lucruri pe care le fac bicicliștii când se întâlnesc. Și uite așa, după multe întâlniri cu bicicliști din toate părțile, am ajuns eu în timp la concluzia că și aceștia sunt așa, oleacă precum pescarii atunci vine vorba de povești și întâmplări. "Uite atâta ochiul avea!" 😜
Iar băieții ăștia când se întâlnesc, sunt mai ceva ca gaițele de fete la cumpărături.
Nu a trecut mult timp până când să ne strângem cu toții - eu, Claudiu, Viorel, Cosmin și Radu. Hoinari pe două roți în echipă completă. Ne-am aranjat ecusoanele de Fleche, am mai dat un telefon de anunț că am pornit în tură, am mai făcut o poză, ba o atenție și uite că s-a facut și momentul să pornim.

Drumul București - Alexandria a mai fost bătut de cel puțin vreo două ori până acum, tot cu Claudiu și tot pe cursieră, dar crede-mă când îți spun că așa aglomerat cum l-am găsit în astă zi, nu l-am mai văzut. Parcă tot Bucureștiul pusese la cale în zi de sâmbătă de foarte dimineață, să plece cu noaptea în cap spre Alexandria. Era ceva de nedescris, trafic de capitală aproape la oră de vârf. Erau atât de mulți pe drumuri, încât în unele localități se formaseră deja cozi de așteptare fără vreun motiv anume. Așa. Pur și simplu.
Dar noi ne-am putut strecura de fiecare dată, în ciuda celor care așteptau mâhniți pe loc.
Ne-am bucurat pe tot tronsonul de un cvasi-vânticel din spate, nu foarte puternic, dar suficient cât să-ți crească moralul, ceea ce ne-a făcut pe toți cinci să zburăm pe șosele cu viteze mai mult decât decente pentru acest tip de tură. O medie de 30km/h a fost foarte ușor de menținut, în condițiile în care unul dintre noi era călare pe MTB, mai greu și nu la fel de fâșneț ca o cursieră.
Cu tot cu trafic abundent și puzderie de surprize pe caldarâm, am mers chiar bine și ne-am lălăit prin pauze mai mult decât trebuia.
Ba la o benzinărie pentru hidratare si povești, ba mai nu știu unde din același motiv, ba un deal, ba un ambuteiaj în mijloc de frumos drum de țară, toate adunate au depășit întrucâtva timpul pe care-l estimase Claudiu că o să-l petrecem cu astfel de chestiuni. Ce nu a estimat el însă, a fost acel pic de vânt din spate care ne-a ajutat la viteză și uite așa am mai compensat din pierderi. (Later edit: el zice că l-a estimat și că sunt eu răutăcioasă..)
Pe măsură ce ne îndepărtam de București, rândul monoton de clădiri începea să lase loc liber câmpurilor nesfârșite, rapiței și curgerilor meandrate de apă. Nu ne-am oprit cum ni-i obiceiul chiar la fiecare colț de drum să ne mai facem o poză frumoasă, dar nici departe nu am fost. A avut Claudiu grijă.
Și cum de cele mai multe ori se întâmpla ca locurile frumoase să fie întâlnite chiar pe urcări, chiar că nu le-am surprins pe toate în fotoreportajul nostru. Parcă voiai să fii mai mult atent la pedalat, decât să imortalizezi gâza aia drăguță și colorată care ți s-a așezat pe ghidon pe dealul vieții.
Cu tot cu trafic și cu urcări, drumul a fost o plăcere, ca de fiecare dată, iar moralul nostru era ridicat.
Era un început frumos de zi și totul părea promițător. Nimeni nu obosise, nimeni nu se plângea de nimic, penele au lipsit cu desăvârșire, deci nu aveam de ce să ne gândim la ceva rău.
Cu toate astea fiecare dintre noi era conștient că soarele ăla frumos și rotund de pe cer nu va sta acolo 24 de ore încheiate și că la un moment dat tot se va duce și dânsul spre somn, ca omul obosit după o zi de trudă. Știam că noaptea va fi mai rece, că nu vom avea unde să mâncăm, că va trebui să ne luptăm fiecare în parte cu somnul, cu oboseala și cu eventualele gânduri negre pe care și le face orice om atunci când efortul devine susținut și mult prea îndelungat. Probabil vom avea de evitat gropi bine ascunse în asfalt de întunericul nopții sau să ne ferim de diverse animale, cu patru picioare sau patru roți. Le prefer pe cele cu patru picioare, nu cunosc răutatea și au sufletul pur.
Toate acestea se insinuau câteodata la colț de luciditate, ieșeau din apele subconștientului pentru a se scufunda înapoi în mai puțin de-o secundă.
Acum era soare, iar vremea frumoasă ne facea sa zâmbim mult. Lucrurile rele nu se întâmplă în zile frumoase. Sau...
Când am ajuns în Alexandria am știut ca momentul în care-mi voi ostoi foamea ce mă cuprinsese nu mai era așa departe.
Întrebaserăm din timp unde anume în Alexandria se găsește loc bun de popas, iar răspunsul a venit sigur de la Carolina și Flavius - încercați Conciato.
Bike friendly, mâncarea gustoasa, porțiile generoase și servirea bună, ne-au făcut să memorăm locul ăsta pe harta noastră de bicicliști gurmanzi, ca punct perfect de revitalizare și pentru alte ocazii în care ne vom afla pe aici. 
Și aveau multe flori 💖
Și salată bunăăăă!!
Am stat mai mult decât era prevăzut în program, dar ne-am alimentat cum trebuie și ne-am relaxat, iar asta e important.
Pe drumul de ieșire ne-am întâlnit într-una din benzinăriile de pe traseu și cu o a doua echipă, aflată tot în pauză de relaxare.
Și dacă tot ne aflam aici, ne-am mai făcut o poză în echipă completă.
Ai zice că toate lucrurile astea pozitive alături de drumul rapid au făcut ca segmentul ăsta să fie partea ușoară a traseului. Doar că n-a fost să fie așa. Partea cea mai ușoară abia acum începea.
Acum, până la venirea serii.
Înainte să dăm drumul fantasmelor nopții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Nucsoara

Nebunia de GentlemensRace