Povestea lui "a fost o data un dial-up"

Poveste scrisa in cadrul competitiei Super Blog 2016.
*
“OOAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!” Urletele noastre de plâns se auzeau tare și cristalin în toată casa. Stăteam amândoi îmbrățișați pe canapea, în timp ce urlam din toți rărunchii și plângeam. Eram mici pe vremea aia și eu și Cosmin, frati-miu. El avea vreo 7 anișori, iar eu nu mai mult de 11. Plângeam și unul și celălalt în hohote de sărea cămeșa de pe noi nu alta și dacă ar fi fost în momentele acelea cineva acasă, probabil, în primă instanță i s-ar fi rupt inima de mila noastră, apoi s-ar fi tăvălit pe jos de râs de problema ce-o aveam.
Nu era prima interacțiune cu un calculator. Am crescut cu un unul în casă. Cred că pe la 6-7 ani am făcut cunoștință cu prima încercare de computer. Era o tastatură din aia foarte groasă pe care o puteai conecta la televizor și începeai să scrii. Am uitat cum se numea modelul. Săracul, câți nervi a amortizat pentru că nu mergea una sau alta. Țin minte că dacă mai adăugai în micul ansamblu tastatură-televizor, legate prin cabluri necunoscute și uitate în negura timpului, un fel de casetofon și casete speciale, luate pe sub mână de pe cine știe unde, chiar că te puteai număra printre puținii norocoși din România de la acea vreme, care aveau acces la primele jocuri pe calculator – Pacman și Cristal Castle, o variațiune de Pacman. Nu aveam prea multe opțiuni. Eram pe la începutul anilor 90, nu cu mult după revoluție.
Dar ce ni se întâmplase în ziua respectivă?! Primise mama întru bună păstrare și actualizare cu diverse programe și componente mai noi - un calculator 686. Chiar ne-a spus clar și răspicat să nu ne atingem de el când nu e ea sau tata acasă. Bineînțeles că nu am facut asta. Dacă-i spui cuiva să nu facă ceva, sigur o va face. E literă de lege.
Ne găseam și eu și Cosmin călare pe scaun și cu nasul în calculatorul cu pricina și voiam să-l pornim să ne conectam la internetul nostru prin dial-up, să stăm pe mIRC. Iar fac o paranteză, pentru cei născuți după anii `90. mIRC-ul era un client de Internet Relay Chat, chiar unul dintre cei mai populari clienți de chat disponibili pe Windows.
Imagine preluată de pe computerhope.com/jargon/b/bsod.gif
Dar să revenim! Stăteam amândoi la calculator și reproduceam ceea ce mama făcuse înainte de zeci de ori. Am furat meserie și am învățat mecanic amândoi, nu conștientizam ce se întampla pe acolo, dar știam că trebuie să respectăm anumiți pași. Era un cablu de telefon de conectat între calculator și rețeaua de telefonie fixă, apoi umblam prin setări, un next, o parolă și gata. Doar că de data asta ceva n-a mers cum trebuia. De fapt, nu prea a mers deloc, pentru că un ecran de un albastru puternic și cu un mesaj de EROARE FATALĂ au aparut pe ecran. Am încremenit. Am bulbucat amândoi ochii cât am putut de tare și fălcile ne-au căzut cu trosnet. Ne-am uitat unul la celalalt panicați, crezând că am stricat calculatorul care, culmea! nu era nici măcar al nostru! Apoi din nou la ecran și din nou unul la celălalt. Păi și care era cel mai bun lucru pe care-l aveam de făcut acum? Să plângem! Prin urmare ne-am luat în brațe și ne-am aruncat pe canapea urlând. Și am urlat și-am mai urlat nițel după, preț de vreo jumătate de oră. Apoi ne-am calmat și am închis calculatorul de la buton, resemnați, smiorcăindu-ne și ștergându-ne nasul cu mâneca în timp ce făceam asta. Și pentru că nu e bine să lași niciodată lucrurile așa cum au picat, am zis să mai deschidem o dată calculatorul, să ne convingem că într-adevar nu mai merge. Surpriză! Calculatorul era perfect funcțional. Evident.
Au trecut ani de zile de atunci dar îmi aduc aminte pățania de parcă a fost ieri.
Între timp am mai învățat câte ceva despre rețelistică și conectică. Am mai crescut și au venit la modă rețelele de cartier, cele în cascadă sau în stea. Țin minte că cele în cascadă erau cele mai păcătoase, pentru că se conecta switch din switch și apoi un alt switch, întrucât nu puteai avea un cablu FTP  mai lung de 100 sau 150 de metri, pentru că pierdeai semnal. Și cum rețeaua era cu cablu tras de noi pe dinafara blocului, de la scara 1 tocmai până pe la scara 3, adică mai mult decât distanța optimă, ei bine trebuia să găsești o variantă să scurtezi dimensiunea cablului. Aici intervenea switch-ul pe balcon. Problema apărea când erau prea multe switch-uri, fiecare cu mult prea multe calculatoare înfipte în porturile lui și iar se pierdea semnal. Oricum o dădeai nu era bine. Iar când mămica lui Gigel scotea switch-ul din priză să bage aspiratorul și să facă lună casa, ei bine, atunci ne puteam lua adio de la jocul în rețea aflat la punctul culminant sau download-ul ultimei melodii pentru care stătusem în așteptare cel puțin jumătate de zi. „Hai măi mama ce-ai facut!!
În zilele noastre am trasă fibră optică de la providerul de internet și un router wireless minunat de nu mă mai doare capul. Cred că am stat o lună să citesc despre el review-uri și diverse păreri împrăștiate pe www. Mă interesa să folosesc un standard wireless nou, ca AC, din simplul motiv că sunt de părere că tehnologia avansează atât de repede, încât trebuie să-mi cumpăr ceva bun care să reziste minim 2 ani și să-mi ofere performanță, semnal puternic și acoperire. Și cum conexiunea de la provider este (acum, dar nu pentru mult timp, pentru că intenționez să-mi fac upgrade de abonament) de 100 Mbps, am avut grijă ca și routerul meu să suporte lățime mare de bandă. Frati-miu e în extaz, mai ales când își joacă jocurile lui online, World of Warcraft și ce mai are el pe acolo. Bine, el sta pe cablu UTP, zice că e mai stabil, că pe wireless mai riști să se întrerupă, sau să se mai piardă semnalul, iar pe cablu este continuu. Asta dacă nu crapă de la ISP sau nu-l roade șinșiloiul care aleargă liber prin casă și ronțăie tot ce prinde în cale. Până acum nu am avut probleme cu provider-ul, în schimb cablul lui frati-miu de rețea, alături de cablul HDMI pentru filme din sufragerie și cablurile de alimentare pentru telefoane, toate au suferit în urma trecerii rozătorului meu preferat.
Imagine preluata de pe conectica.ro
Pe micul meu zeu de apartament, un router wireless dual band Archer C20I, de la TP-LINK l-am luat de la Conectica si am învățat să-l configurez singură. Încercare și eroare. („Trial and error”). Am grijă să conectez cablul la router, iau IP-ul, user-ul și parola de pe spatele router-ului, îl pornesc și mă conectez wireless la el prin IP-ul respectiv. De aici e floare la ureche, se deschide pagina router-ului, introduc userul și parola și tadaaa!! Setările! Configurez IP-ul care-mi trebuie sau plaja de IP-uri care să se poată conecta la el, îmi setez parola de conectare și toate celelalte detalii care fac din router-ul meu zeul internetului și al filmelor pe calculator.  
Un mini-tehnicus în rețelistică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2