Poveste cu porumb

Poveste scrisa in cadrul competitiei Superblog 2016. 
*
Imi aduc aminte de parc-ar fi fost ieri.
Era o zi frumoasa de vara. Sa tot fi fost in luna iulie sau august, cand ne-am gasit vreo cinci prieteni sa mergem la mare. Drumul clasic spre Constanta, pe autostrada, ambuteiaje la ora aceea caci eram in plin sezon, mult timp pierdut pe drum pana cand am ajuns cu totii la aceeasi concluzie: „DESTUL! Hai sa cautam o alternativa.”

In dorinta noastra de a ne scurta timpul petrecut in coada pe autostrada, am decis la un moment dat sa ne luam dupa o harta oarecare gasita online, care ne arata o scurtatura spre statiunea noastra. Nimic mai frumos! Cu prima ocazie am iesit de pe drumul de mare viteza si am urmat indicatiile hartii respective prin cateva localitati. Ne scosese binisor si parea ca am taiat mult din drumul ce-l mai aveam de strabatut, insa doar pana la un moment dat! Intram noi intr-un satuc uitat de lume, facem dreapta, stanga, dreapta, stanga pe ulitele localitatii, iar dupa un viraj la dreapta poof! Dispare drumul si incepe lanul de porumb. Ne oprim, coboram din masina cu ochii bulbucati, stam si ne uitam in toate directiile. Inapoi era drumul bun si lung pe care venisem, inainte era un lan de porumb si un spatiu cat sa poata sa treaca o masina mica, doar ca nu era drum. Era doar o cale de acces pe care o puteai strabate mai degraba cu piciorul sau in cel mai bun caz cu carul, nu era deloc potrivita pentru o masina ca cea in care ne aflam. Povestea-i scurta. Ideea e ca pana la urma am ales sa mergem mai departe pe cararea aceea pret de vreo doua ore, cu viteza redusa si atenti la toate denivelarile, doar nu ne doream sa ramanem suspendati in mijlocul lui nicaieri sau sa ne pierdem printre porumbi sa ne gaseasca cineva pe la primavara. Ajunsesem sa fim chiar curiosi sa vedem unde iesim cu drumul acela, mai ales ca telefonul de pe care urmaream harta ramasese fara baterie, iar pe harta fizica nu-l puteam identifica, parea sa nu existe. Dupa orbecaiala de cateva ore printre stiuleti de porumb si damburi nemarginite de pamant, am ajuns in urmatoarea localitate, care era foarte aproape de destinatia noastra.
Imagine preluata de pe media.techeblog.com/
Morala intregii povesti e una singura.

Daca i-am fi stiut atunci pe cei de la Edotecpe care i-am gasit zilele trecute pe internet si sistemele lor pentru navigatie auto, lucrurile ar fi stat complet altfel. In primul rand, o navigatie dedicata pentru tipul de masina pe care-l foloseam atunci, un Renault Megane ne-ar fi ajutat  foarte mult cu orientarea, atat datorita GPS-ului incorporat cat si a functiei de cautare dupa coordonate GPS. Treaba asta ne-ar fi scurtat dramatic timpul petrecut in masina. Nu ma intelege gresit, chiar daca l-am petrecut frumos, pentru ca tot drumul a fost presarat cu bancuri la adresa porumbului si cantecele nostime, ne-am fi dorit totusi sa petrecem mai putin timp in masina si mai mult timp pe plaja la soare. 
Imagine preluata de pe edotec.ro/
Pentru viitor in schimb e bine de stiut faptul ca magazinul online detine o gama variata de produse, printre care se numara si navigatii auto pentru cele mai uzuale marci de masini. Faptul ca ofera suport tehnic dedicat pentru instalare sau pentru orice fel de intrebari privind produsele comercializate si garantia de 24 de luni reprezinta un plus. Iar spre deosebire de harta online pe care am gasit-o noi atunci si pe care am considerat ca ar fi oportun sa o folosim, toate produsele comercializate sunt testate si sigur functioneaza. Deci nu exista riscul ca tehnologia sa te lase in cel mai nepotrivit moment.

Acum poate sa vina aventura. :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2