Tura 5 - in sfarsit in afara Bucurestiului! Slanic/Piatra Verde - 15 martie 2014

M-am bucurat atat de tare cand mi-a zis Ana ca se organizeaza o tura de vreo 50 de km in afara Bucurestiului, incat am impresia ca nici nu a terminat bine sa-mi spuna de ea si eu deja ma anuntasem cu prezenta-mi, musai si obligatorie, fara drept de apel.
Pe anul asta urma sa fie prima excursie cu spite in afara orasului asa ca o asteptam cu nerabdare. Nu am stiut traseul pana in ziua respectiva, dar drept sa-ti spun, putea sa fie orice, oricat si oricum, numai cu bicla sa fie si speram la o companie buna. 

Se anunta companie buna oricum, pentru ca in prima instanta eu si Ana am fi ramas impreuna sa facem tura, amandoua fiind cu MTB-uri, iar toti ceilalti urmau sa se infiinteze cu ale lor minunate cursiere si sa se duca ca vantul si ca gandul, mult mai repede ca noi (reiterez faptul ca nu cred in cacofonii.)
Dar iata ca lucrurile pregatite de acasa nu sunt la fel ca cele din targ si pana la urma am ramas 4 mai molcom pe traseu, eu, Ana, Bogdan si Mircea, iar restul pana la 9 s-au dus tare.

Punctul de intalnire a fost la Unirii, in fata la Mitropolie. Masina parcata frumos, cu minunateniile deasupra, a atras imediat atentia publicului. Prin urmare cativa jandarmi cascau ochii si comentau, trecatorii se mai uitau curiosi de ce se intampla, iar eu si Ana eram cu gura pana la urechi, gata preparate sa plecam!


Cum ziceam! :)

Zambetele noastre inainte de orice cursa spun totul. Entuziaste, pline de energie si nerabdare, abia asteptam sa ne urnim din loc si sa lasam tot ce era cunoscut in spatele nostru.
Nu pot spune ca dupa plecarea in tura, aceste zambete se sterg cu desavarsire cu buretele de pe chip. Nu. Doar ca, sa zicem ca sunt usor mai chinuite cand e vorba sa ne aratam toti dintii catre camere.

Si am plecat. Traseul nostru a inceput din parcarea manastirei Zamfira (mi-a ramas numele in cap pentru ca pe tataie il cheama Zamfir, iar zamfir/zanfir este o alta forma a cuvantului safir. Stiai asta? NU! vezi? ai mai invatat ceva. Sa nu zici ca doar iti impartasesc din experientele mele. Fac si educatie :)..).

Am trecut prin localitatile Gavanel, Dumbravesti, Malaestii de Jos, Cotofenesti, inainte de Poiana Varbilau am urcat si coborat dealul imposibil, apoi am trecut mai departe prin Poiana Varbilau, Varbilau, Prajani, Slanic, Grosani, Teisani, Valenii de Munte si inapoi la intersectia cu panta teribila de la Poiana Varbilau si drumul identic spre manastirea Zamfira.

In total am avut a ne bucura de aproximativ 58,87 km inregistrati de runtasticul meu, facuti in 3 ore si 18 minute din care vreo 34 de minute au fost de pauza. Viteza medie a fost de vreo 17,82 km/h, dar am de spus in apararea noastra ca am avut un vant obscen din fata! Am plans jumatate de drum, iar cealalta jumatate nu mai vedeam bine. Dar hei! cine are nevoie de ochi?

Popasul dupa prima urcare. A fost cea mai tare faza. Am urcat un deal, DITAMAI DEALUL!! din simplul motiv ca urcarea in sine era misto si nu pentru ca vroiam sa ajungem de cealalta parte a lui. Traznet ce a cazut peste capul meu cand am inteles aplicatia. Ajunsi sus intr-un final, ne-am oprit cat sa ne tragem putin sufletul si apoi ne-am dat frumos la vale inapoi, pe traseul pe care am urcat. Dar daca tot ne-am oprit, in stilu-mi caracteristic, am zis sa si imortalizez momentul cu telefonul din dotare.
Nu mai stiu ce era cu individul din fundal. Cum sunt usor distrasa de imprejurari in unele momente, nu mai tin minte ce hram purta si ce pacatele mele vroia de la noi.
L-am tras si pe el in poza pentru orice eventualitate.
Sa fie, sa se gaseasca, decat sa lipseasca.. :)

Drumul pana la cea de-a doua pauza de odihna a fost intins, drept, cu cateva denivelari si ici colo presarat cu putina diferenta de nivel, cat sa te ajute sa-ti dai duhul mai repede. Nu ma plang. A fost un excelent antrenament de inceput de sezon si o palma peste ochi data mie si impresiilor pe care mi le facusem despre propria persoana cum ca as fi cat de cat antrenata. Ei bine nu! Captain Slow is my middle name!

Pauza a urmat bineinteles dupa o urcare ceva mai pronuntata, cat sa-ti ofere ocazia sa te bucuri de ea la adevarata valoare. Am zarit in dreapta drumului o pajiste nu foarte intinsa, acolo ne-am oprit toti 4, ne-am raspandit bicicletele pe iarba si ne-am intins si noi oasele obosite care cum si-a asternut mai bine.

Bineinteles ca i-am facut poza si ei, cum statea fericita cu rotile la soare, parca bucurandu-se cu mine de vremea grozava.

*
Ah cat imi place!!! CERUL MEU! CERUL ALBASTRU!
Cerul pe care l-am asteptat toata iarna sa-l vad din nou si sa ma bucur de el :) Era in sfarsit aici, iar eu il priveam fericita, lungita pe iarba, cu casca sub cap.

..  a fost o zi buna. Am cunoscut oameni frumosi :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri