Semimaraton Intersport Brasov - 5 aprilie 2014


La concursul asta mai ca m-am inscris la ultima strigare. M-am tot codit, sincera sa fiu, pentru ca era cea mai lunga alergare de pana acum, in conditiile in care nu ma antrenasem pe distante mai mari de 12 km. Plus ca avea diferenta de nivel iar antrenamentele mele se desfasoara in parcul Tineretului in jurul lacului - ce gasesti mai plat de atat?
Dar toti se inscrisesera deja - Ana, Bogdan si Mircea, iar eu imi doream de ceva timp sa fac alergare montana, sa vad cu ce se mananca si daca o sa fac asa ceva si in viitor.

Si cum le fac eu de obicei - de ce sa aleg un traseu scurt (in situatia in care mi s-ar fi intamplat ceva - un genunchi sa imi faca probleme, oboseala crunta sa-mi traga linie sau vreun barzaune sa ma ciupeasca si sa ma umflu, etc etc), cand pot sa il aleg pe cel lung. Cel mai lung eventual. Chiar semimaratonul - 21 de km de alergare cu vreo 600m si un pic diferenta de nivel. Adica ridicol de mult pentru o persoana aflata la nivelul meu de antrenament. Sau asa credeam.

Startul s-a dat in bloc - toti cei cateva sute de oameni inscrisi si la semimaraton si la crosul de 10km ne-am bulucit cum ne sedea mai bine la start, ocupandu-si fiecare un loc in functie de performantele anterioare, timpul in care preconiza sa termine si prietenii pe care reusea sa si-i gaseasca in gramada mare de suflete.

Eu am ales sa fac tura asta purtand un tricou cu maneca scurta, manecile, buff-ul si pantaloni trei sferturi. (sufletu-mi e tot o vara si de-aia costumatia sumara :)) incalzeam cu el atmosfera. Ah! am vorbit si-n versuri!!!), iar hanoracul calduros l-am lasat la garderoba. Cand m-am intors de la garderoba, multimea se bulucise deja in zona de start. Da-i si cauta un cunoscut, pe cineva langa care sa stai cand se da startul si cu care sa impartasesti emotia momentului. M-am ridicat pe varfuri, m-am opintit sa zaresc pe careva. Ochi care mai de care mai bulbucati se uitau la mine dar nu recunosteam pe niciunul. Intr-un final o zaresc pe Ana si langa ea am stat pana cand a inceput numaratoarea inversa.
10
9
8
7
6
Intotdeauna am emotii la starturile astea, cand toata lumea incepe sa numere descrescator, intr-un suflet. Toti in acelasi timp, toti abia asteptand sa porneasca in alergare, fiecare pe tura pe care si-a ales-o.
5
4
3
2
1
Si s-a dat startul. Cred ca am stat cateva zeci de secunde bune pana cand am inceput sa ne urnim si apoi alte cateva pana cand am inceput sa alerg usor. Figuri concentrate, zambete largi, casti infipte cu zel in urechi, bidoane de apa, tropaituri, goPro-uri care filmau momentul, poze de pe margine si din grup, costumatii fistichii, multe instantanee de pastrat in minte, material bun de povestit si de rememorat cu prietenii in zilele urate.
Alergarea a inceput pe asfalt, cat sa avem timp sa lungim plutonul putin, sa reusim sa alergam si nu doar sa mergem, indesati unii in altii. Si daca tot am avut prilejul sa ne "cunoastem mai bine" in aglomeratia de inceput, am zis sa fac si o fapta buna, salvand de la pierzanie bidonul unui alergator. Dupa un schimb scurt de multumiri, am plecat fiecare unde am vazut cu ochii, tot inainte la deal.
Si ce deal! ca nu se mai termina. Dar ce sa se termine, ca abia incepuse!  Aveam numai vreo 8-9 km de urcare, nici prea prea, nici foarte foarte care ma asteptau in fata, dar suficienti cat sa te faca sa iti pierzi din suflu la un moment dat. Am inceput tarasenia cu o portie buna de asfalt, pentru a trece repede apoi la un frumos drum forestier, buclat, ce urca spre coama dealului.
Mircea era in mare forma..
 Ana ii calca pe urme..
 Energia nu-i lipsea nici lui Bogdan..

Si-apare si Oana.
Mergand! :D

Pot spune in apararea mea ca aveam un pas mai de mars fortat (chiar daca poza spune altceva.. POZA MINTEEE!!!!). Ma gandisem eu asa ca daca tot merg, macar sa ajung mai repede la final si sa nu ma apuce noptile pe coclaurile Brasoavelor.
Plus ca eram putin stresata de faptul ca as putea termina ultima. Am o problema cu treaba asta :))

In schimb a fost interesant cand in mersul meu, am reusit sa depasesc persoane care alergau. Prin urmare luatul la pas pe carare la deal nu a fost o strategie chiaaaar atat de gresita intr-un final. Si nuuu!!! nu am mers toata urcarea. Dar o buna bucata din ea tot am recurs la acest tertip miselesc. :) Si a fost de-ajuns.

Dar mai multe au fost momentele de alergare. Prindeam cate unul care avea un ritm asemanator cu al meu si ma tineam de respectivul pe urcari cat se putea de mult, pentru ca apoi la coborari sa o iau inainte cu viteza, fara sa ma uit in dreapta sau stanga.

Ce imi place cel mai mult si mai mult cand sunt competitii in padure sau fac diverse drumetii ce implica padurea  - este sunetul acesteia. Imi place sa ascult padurea. Sa nu fie foarte multe zgomote. Evident, nu ma refer la zgomotele facute de ceilalti concurenti si scoase in timpul efortului, cum sunt respiratiile mai pronuntate, suieraturi, galgaituri si strofocari dupa aer. :) Ma refer la muzica, vorbit si alte asemenea. Imi place ca atunci cand sunt in padure sa savurez tot ce inseamna zgomotul ei. Sa o ascult. Ma face sa uit de toate, sa nu mai am nicio problema, nicio frustrare, strofocare, nicio durere si aproape niciun sentiment. I`m one with the forest :)

Run Forest!! RUUNN!!! :)))
Mare noroc am avut cititorule ca nu m-am rostogolit la propriu la vale! Am avut cateva tentative de acest gen si mare mi-i mirarea ca ma aflu inca aici, intreaga, fara julituri sau oase rupte. Dar hei! iata-mi spiritul aventuros :)

Trebuie sa-ti zic cate ceva si despre "suporterii" de pe margine care au fost grozavi. Multi aveau cu ei tot felul de pancarte cu mesaje moralizatoare si datatoare de energie. Plus ca toti se agitau, dadeau din maini, din gura, din fluier, faceau un zgomot infernal si-i auzeai de departe.
Ceea ce era foarte ok mai ales pentru mine, pentru ca stiam ca daca ma intalnesc din nou cu ei, punctul de alimentare nu va fi nici el la prea mare distanta. Si m-am tot oprit la punctele de alimentare. Glucoza si apa/isostar au fost constantele mele, iar la ultimul punct am ales sa mananc o bucatica de mar si una de lamaie si sa ma adap cu ceva mai multa apa.


Nu stiu ce anume ma mai facea sa alerg in zona asta. Cred ca ideea de finish.
Mai aveam putin pana la final, atat de putin incat pur si simplu nu ma mai puteam opri, chiar daca picioarele mele imi urlau sa o fac. Bine macar ca a fost vale astfel incat legile fizicii sa isi faca de cap cu mine si sa ma duca cu precizie la destinatie.
Pe Marcela am cunoscut-o acum pe final de cursa si pentru ca aveam cam aceeasi viteza, ne-am hotarat sa trecem impreuna linia de finish.

Si am trecut una langa alta, de mana, cum le sade bine invingatorilor. :)
(Binili invinji! Intotdeauna! :) )

Si uite ca s-a terminat si cursa asta.
Cine ar fi crezut? Nu mi-am dat seama, sincera sa fiu, cand au trecut cele 2 ore si jumatate, timp in care am alergat, mers si lopatat pe cararile Brasovului. Traseul a fost grozav si am recunoscut in el portiunea de bicicleta de la Duatlon Cetatea Brasovului. In mod clar nu o sa ma opresc la o singura participare si probabil ca o sa incep sa mai caut astfel de competitii. Sa imi testez limitele :)

Dar daca tot am ajuns la final, hai sa vedem ce lucruri interesante mai erau si pe aici. In primul rand mi-am recuperat hanoracul pentru ca preconizam o dardaiala pe cinste dupa ce ma linisteam putin. Apoi am atacat portia de paste cu sos pusa la dispozitie de organizatori si o sticla minunata de apa minerala. Nu-ti zic cum au disparut pastele :))

Tot in zona de start/finish, puteai sa iti cumperi niscaiva suc de mere cu ghimbir. Cum sa ma opresc sa nu gust din minunatia asta? Si pentru ca nu m-am putut opri doar la gustat, mi-am achizitionat chiar un litru de lichid miraculos, care s-a facut nevazut mai repede decat ai spune Dobrinoiu.
Serios acum, daca gasiti vreun produs marca Livezile Dobrinoiu - mai ales sucul de mar cu ghimbir, sfatul meu este sa le incercati. Is bune. Si asta nu e o reclama pentru ca individul nu ma plateste. Doar va spun ca mi-a placut afurisitul de suc si mi-as fi dorit sa am un butoi cu mine sa-l car acasa sa am galoane de suc la dispozitia bunului meu plac.

Aista este cel mai tare catel de pe planeta. :) As vrea sa il adopt pentru totdeauna. Sa pot sa il apuc de falci, sa-l trag de urechi si sa fim BFFs forever :)))

Un mic moment imortalizat de fotografi, cand in timpul premierii s-a tuflit poarta. Si-a revenit repede evident, dar nu inainte de a fi trasa in poza de majoritatea celor prezenti. Se mai intampla.

M-am reintalnit cu Marcela dupa ce m-am schimbat cu ceva haine mai groase. Nu de alta, dar frigul se instalase binisor iar eu nu sunt un mare fan al lui. Si daca tot ne-am vazut, hai sa ne tragem in poza. Si zambetele au iesit fara efort :)

Nu am mai stat mult si ne-am pregatit pentru intoarcerea spre Bucuresti. Drumul spre casa? Un pic cam noros, dar asta nu spulbera frumusetea zilei.

Nu-mi mai fac planuri de ceva timp asa ca sunt curioasa... ce aventuri ma mai asteapta?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri