Vizita in Chisinau. Altfel.

Anul ăsta am cam lăsat deoparte alergarea. Adică în cuvinte frumoase, am pus-o de tot pe linie moartă. Până mai ieri. Am vreo 2 sau 3 alergări pe bandă făcute în zilele morocănoase din iarna asta lungă și atât. Până miercuri seară, când, aflându-mă prin Chișinău pentru vreo 2 zile, am zis sa vizitez nițel orașul, pe repede înainte. Am mai fost în Chișinău, dar aproape niciodată nu am gasit timpul necesar sau cheful de a face miscare, pentru că veneam tot timpul în noiembrie, când frigul pătrunzător îmi tăia orice posibil elan. Anul ăsta am ajuns în martie și vremea călduroasă, dorința de a face ceva acum, alături de cea de a vizita orașul, s-au armonizat toate și iată - am ieșit la alergat. M-am uitat nițel pe hartă înainte să văd cum și unde merg și ce obiective turistice pot sa "leg" cu alergarea mea. Zis și făcut. M-am echipat, mi-am luat telefonul pentru orientare și poze și cartela de acces în hotel și dusă am fost.

Am plecat, nu cu gândul să-mi depășesc recordurile la suta de metri garduri, ci cu dorința de a vizita și vedea cât mai mult din capitala republicii.

Sunt foarte puțini alergăcioși în Moldova. Eu personal am văzut unul singur, timid, pe o străduță lăturalnică. Unul dintre cei alături de care am ajuns în Moldova mi-a zis că sunt ceva mai mulți dimineața, vreo doi-trei, dar oricum nu întâlnești nici măcar jumătate din câți se găsesc la noi.

Am plecat în alergare spre seară, după ce soarele apusese, în ideea că nu o să fie atât de mulți oameni pe străzi și în parcuri. Ca o mică paranteză, anul acesta am găsit Chișinăul mult mai aglomerat față de anii precedenți - puzderie de mașini pe stradă, puzderie de oameni pe alei și trotuar.

Revenim. Am plecat așa târziu, după ce mi-am îndeplinit obligațiile de serviciu și după lăsarea întunericului. Vremea era bună, cerul senin și timp cald de primăvară în plină forță. Alegerea mea a fost potrivită, pentru ca după ora 7, lucrurile s-au liniștit semnificativ în trafic.

Traseul a fost interesant. Îmi făcusem de cu seară planul cam pe unde să alerg și voiam sa ma țin de hartă. Urma sa ajung de la hotel Jazz până în parcul cu Lacul Valea Morilor, să-i dau roată, iar apoi să mă întorc pe o straduță paralelă.
Am plecat încet în alergare, oprindu-mă la toate semafoarele întâlnite în cale (și nu au fost puține) și ocolind tranșeele de pe trotuare. Din păcate, Moldova stă mai prost ca noi (daca e posibil 😐) la capitolul infrastructură. Se construiește mult, se repară, se sapă sau pur și simplu se lasă de izbeliște tot felul de lucrări. Cam ca la noi 😜.
În sfârșit. Alergarea a fost un fel de cursă cu obstacole, dar care nu a știrbit cu nimic din încântarea mea cu privire la locul unde mă aflam.
Tot la capitolul bilă neagră încadrez și normele de mediu. Nu prea știu ce și cum stau lucrurile în Republica Moldova cu privire la poluarea generată de mașini în oraș, dar pot să spun că se simte teribil. Noxele sunt până la cer. Nu că la noi ar fi cu miros de brad și apă limpede de izvor, dar parcă la ei e mai rău. Iar în alergare s-a simțit ceva mai tare. În parcuri e bine în schimb.

Un lucru pe care l-am observat pe unde mi-au călcat picioarele, a fost faptul că par să aibă mult mai multă pază armată ca noi la instituțiile publice. Și zic asta pentru că alergam eu fericită și din loc în loc mai întâlneam doi-trei băieți veseli, cu armele din dotare la vedere. Ușor tulburator 😵
Dar să revenim - alergam eu ca o gazelă pe traseul gândit cu o seara înainte, m-am oprit bineînțeles în tot locul să fac poze sau să casc ochii la diferitele monumente (vezi biserica Sf. Pantelimon ceva mai sus) sau obiective pe care le găseam - intrarea în Parcul Valea Morilor,
 Turnul de apă, luminat colorat,
 Un grafitty pe o poartă oarecare,
 Statuia lui Ștefan din parcul din fața hotelului Codru,
 
 Parcul Catedralei și Catedrala Nașterea Domnului,
 și nu în ultimul rând, Arcul de Triumf din Piața Marii Adunări Naționale, pe sub care am și trecut mândră.
Am tot stat cu un ochi pe telefon aproape tot drumul să văd harta, pâna când, la un moment dat, nimeresc străduța care ducea spre lacul Valea Morilor. IEI!
Singura mea problemă, dupa ce am înaintat vreo 3-400 de metri pe aceasta, era faptul că drumul era cu desăvârșire lipsit de lumină, naturală sau de alt fel, precum și de vreo prezență umană semnificativă. Tot ceea ce întâlneam în cale erau clădiri administrative, sau așa păreau, porți, teren viran pe ici pe colo și parcări întunecate. Presărat totul cu câte o mașină rătăcită. Minunat! Am făcut cale întoarsă înainte să văd lacul sau parcul cu pricina.
Am trecut prin fața lui ceva mai încolo, când m-am îndreptat spre centru.

M-am plimbat cu totul preț de vreo 50 de minute, apoi m-am îndreptat liniștită spre hotel, să mă bucur de puțină muzică live.
După atâta activitate, un somn liniștit a fost tot ce mi-am mai dorit.

P.S. Perioada de sponsorizări pentru un aparat de fotografiat decent este oficial deschisă. Până atunci, o să-mi folosesc ciocanul pe telefon.
😡

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2