Nici o luna fara o excursie. Pentru 2017 este litera de lege! - ziua 1

În ultima perioadă, trezitul ăsta așa de dimineață mă omoară.

După o iarnă lungă și mai grea față de cele din ultimii ani, sfârșitul lui februarie alături de ziua din ce în ce mai lungă au adus și primele excursii din an. Acum vreo lună de zile a fost Diham, acum vreo trei săptămâni Garbova și acu` două weekend-uri - o minunăție de ieșire în Bulgaria, ce s-a soldat cu clătirea ochilor cu un peisaj grozav, puțină cultură, socializare și degustare de mâncare bulgărească tradițională.

Am mers într-o excursie organizată, alături de vreo alte 27 de persoane de toate vârstele, pasionați de călătorii și noutăți culturale. Am avut un circuit întins pe o perioadă de două zile de week-end, cu plecare din București, de la clasicul loc de întâlnire de la restaurant Horoscop, de unde ne-am îndreptat spre Giurgiu-Ruse, cu o primă oprire în Veliko Târnovo unde am și rămas peste noapte. A doua zi ne-am îndreptat spre Shipka, din pasul cu același nume și fiind tot în apropiere, am vizitat și monumentul Burdluja, centru al comunismului bulgăresc în perioada de glorie 1800 și.

Dar să le luăm cu începutul.

Ziua 1

Rezumă perfect ziua! Să-ți povestesc cum am ajuns aici..

Ne-am dat cu toții întâlnire pe la 6:15 trecute fix, urmând să plecăm în călătoria noastră începând cu 6:30. Dimineața evident! Aveam un drum nu foarte lung de străbătut, vreo 60 de kilometri câți sunt până în Giurgiu și încă vreo 120 până în Veliko. Un total de 180 de kilometri cu autocarul. Cu cât îi străbateam mai repede, cu atât aveam mai mult timp la dispoziție pentru programul de voie ce se anunța în Veliko - plimbare până seara pe la 7:30, cât și pe unde ne duc picioarele.

Aveam o stare foarte bună de spirit și un entuziasm debordant, chiar dacă nu foarte bine exprimat pe chip :).

Drumul cu autocarul nu a avut nimic ieșit din comun. Asta până la primele dealuri din Bulgaria that is, când măgăoaia a început să tușeascp, să se înece și să se opintească la fiecare ridicătură ușor mai pronunțată a pământului (adicătelea deal). La început nu mi-am dat seama. Somnoroși amândoi și eu și Claudiu, am dormitat cea mai mare parte a timpului până la un moment dat când aproape părea că ne-am oprit. Ah tare! Mi-am zis, oare unde am ajuns? Deschid ochii, mă uit pe geam. Ne aflam în mijlocul câmpului, spre vârful unui deal, iar mașina încă mergea, dar încet. O fi aglomerat sau poate sunt ceva gropi, mi-am zis. Doar că nu. Situația s-a repetat o dată, de două ori, de mai multe ori până la destinație. Bancuri mai mult sau mai puțin subtile începuseră să circule prin mașină. Oare cum aveam noi sa urcăm în pasul Shipka dacă aici pe plat ne chinuiam așa. Ah! și nu ies la împins! :|

Până la urmă aflarăm și pricina acestui chin al autocarului - trebuia curățat un anume filtru. Lipsa utilizării mașinii înca de prin vara trecută a dus la formarea unei pojghițe pe filtrul respectiv. Nimic dramatic și urma să se reglementeze printr-o curățare temeinică.

Asta nu înseamnă că s-au oprit bancurile :))

În sfârșit!

Nu am făcut multe opriri. O pauză de dezmorțit în Giurgiu la benzinărie, următoarea la final, în Veliko Tarnovo.

Am vizitat orașul și anul trecut, în drumul nostru spre Grecia și am avut ocazia să dormim o noapte între zidurile cetății, să ne plimbam pe străduțele vechi și casele înghesuite și să gustam din bunătățile tradiționale. Dar, dacă anul trecut am descoperit doar o mică parte din oraș, de data asta excursia lui Andrei - Călător în România - ne-a oferit posibilitatea să vedem în de-amănunt și câteva din surprizele și lucrurile ascunse pe care ți le oferă orașul.

Ne-am cazat repede la hotel Terazini și apoi am zbughit-o cu toții spre unul din punctele principale de atracție - cetatea Tsarevets, situată oarecum în imediata vecinătate a hotelului nostru. Iar noi ne găseam pe strada Silvestr (Penov). Lângă numărul 12 :p

Ai multe locuri frumoase de vizitat, de exemplu, în fața hotelului nostru, peste drum, se puteau vizita muzeele de Istorie Modernă și Contemporană și cel Arheologic. Doar că noi, pentru ziua asta, aveam alte planuri. Avem timp pentru cele două muzee în drumurile viitoare.

*

Ce am facut din plin în excursia asta, bine.. mai ca în toate excursiile aproape? Poze. Multe, multe, multe poze, vesele și zâmbitoare, pline de energie bună, exact cum ne simțeam și noi în momentele alea.

Asta a fost prima poză de cum am ieșit din hotel. Să imortalizăm momentul. :P

Întregul oraș vibrează, este plin de istorie și cultură, de tot felul de locuri ascunse cu o priveliște extraordinară, care te așteaptă să le descoperi.

Nu-ți voi povesti despre Tsarevets foarte multe, pentru că le poți afla oricând de pe Wikipedia, iar ei le zic oricum mai bine ca mine. Ai acolo și istoric și cum se ajunge, tot ce vrei. Dar iți pot arăta o serie de locuri și momente frumoase, să-ți poți da seama cam cum ne-am simțit noi pe acolo.
De exemplu, la intrarea în Tsarevets, unde am ignorat vremea țâfnoasă de afara..

.. și ne-am făcut câteva poze sănătoase, să înveselim atmosfera.

Chiar dacă norii plumburii amenințau așa, cu o ploaie vrednică, am avut cu toții noroc, pentru că strop de apă nu a căzut din cer și am reușit să ne plimbăm în voie, să căscăm ochii mai peste tot și să explorăm cum ne place.

Una din intrările în cetate.

Iar priveliștea este grozava în orice parte te uiți. Iar primăvara când pocnesc mugurii cred că este extraordinar.

Intrând pe poarta principală, cea care dă dinspre str. Sveti Kliment Ohridski și tot mergând înainte pe drumul pietruit, la un moment dat vezi ușor în partea stângă, cum străjuiește din cel mai înalt punct - Catedrala Patriarhală Înălțarea Domnului.

Nu este tocmai ce te aștepți să fie. Nu pare a fi o catedrală în sensul tradițional.

Bogat ornamentată la interior, așezământul este presărat prin tot locul de fresce și scene cheie din istoria Bulgariei. Exact din această pricină - a picturii care nu respectă canoanele tradiționale, în această catedrală nu se țin slujbe. O scurtă istorie a locului se poate găsi aici.

Am studiat locul în amănunt, întrucât te frapează diferența între ceea ce te aștepți să fie și ceea ce este de fapt. :)

Ne-am continuat drumul ..

..și am trecut la explorarea clădirilor și turnurilor rămase în picioare. Iar cine n-are frică de înălțime, s-a dus zglobiu spre locuri ceva mai îndepărtate, fără balustradă de susținere. Cine are frică de înălțime a stat cuminte și și-a pus mâna la ochi, în timp ce vântul bătea cu putere și-i ciufulea părul.

Am revenit curând cu picioarele pe pământ.

Locul e bine întreținut și la mai tot pasul se găsesc lucrări de restaurare și consolidare pentru că na! timpul chiar trece implacabil! Panouri explicative în vreo trei sau patru limbi sunt înfipte din loc în loc și-ți dau detaliile trebuincioase pentru sit.

Simțământul pe care ți-l lasă tot complexul este foarte bun, mai ales că ai libertatea să explorezi și să te urci prin tot locul, mai puțin pe zidurile exterioare, aflate pe marginea prăpastiei. De unde și această interdicție. Am avut timp să vedem doar o mică parte din tot ansamblul - Biserica Patriarhală situată în centru și vreo două alte construcții principale, ce păreau mai reprezentative pentru locul acela. Urme de case și o serie de alte clădiri se întindeau în schimb aproape cât vedeai cu ochii, pe dealul pe care ne aflam noi, cât și pe alte câteva din cele învecinate, semne ale unei aglomerări urbane timpurii.

Te impresionează multe priveliști, construcțiile solide și am râs cu poftă într-unul din turnurile vizitate care, la ultimul etaj, avea o serie de accesorii pe care le puteai utiliza fără grijă ca recuzită pentru poze de excepție și anume: un topor, un butuc de execuție prin tăierea capului și două căști de războinici, cu zale laterale și grele ale naibii! 

Evident că ne-am facut poze, împreună sau separat și am pierdut aici vreo 20 de minute, timp în care ne-am hăhăit zgomotos, noi și vântul ce bătea prin geamuri.

La un moment dat ne-am dat seama că suntem cam singuri prin locul ăsta și ne-am îndreptat spre ieșire. Grupul plecase deja spre centrul orasului Veliko așa că nu ne-a rămas decât să ne bucurăm de minunățenie de program liber, liber să hălăduim pe unde ne poartă picioarele și curiozitatea.

Urmând drumul principal, prima oprire a fost la Catedrala Rozhdestvo Bogorodichno.

Mergând mai departe spre centru, am trecut apoi pe lângă monumentul dedicat lui Nikola Pikolo și imediat dreapta după parcul în care este așezată statuia, găsești o frumusețe de scară ascunsă, veche și degradată, cu scaune gigantice care-i străjuiesc primele trepte. Locul de care-ți zic nu apare pe hartă, iar noi l-am nimerit din greșeală anul trecut, în drumul nostru spre țări străine.

Se coboară încet spre șoseaua care intră în oraș, drumul pe unde am venit noi din țară, iar jos de tot, la destinație, nu găsești nimic extraordinar. Este șina de cale ferată, iar langa ea - șoseaua E85.  Este doar o scară de acces din piatra, de jos dinspre râul Yantra, spre orașul de sus. Dar faptul că este atât de ascunsă și mai ales faptul că aproape nimeni nu pare a o cunoaște (nici macar Google Maps) te face să vrei să investighezi nițel situația. În primă instanță, scările trec chiar prin spatele cladirilor de la strada principală iar pe masura ce cobori - te lovești de vegetație deasa și trepte din piatră veche.

Este ceva boem și în locurile astea.

Ne întoarcem în oraș și continuăm plimbările, de data asta traversam drumul principal și mergem pe cealalta parte, tot cu vedere la râul Yantra (apele râului sunt foarte meandrate în zona orașului, de unde și impresia că în tot locul numai pe râul ăsta îl găsești).

Tot cotrobăind prin toate cotloanele, toate scărițele și drumurile ascunse, am dat la un moment dat și de ..

.. biserica Sf. Constantin și Elena, în prezent în ruină și cu ușile bine ferecate.

Am admirat din exterior arcadele ce-și păstrează încă farmecul..

..și am socializat cu rezidenții. Mult. Sesiune foto și priviri pe sub gene.

Începuse parcă să ni se facă puțină foame și unde se poate mânca mai bine decât la restaurantul unde am poposit și în vacanța trecută, de pe str. General Gurko și cu priveliște spre Yantra!

Zis și făcut, am coborât un nivel mai jos și ne-am făcut oprirea la taverna hotelului Gurko, unde o minunăție de ghiveci cu ardei iute și o porție gustoasă de sach cu carne de porc au fost savurate îndelung de doi înfometați ce ne găseam și eu și Claudiu. Așteptasem doar aproape jumătate de an să ne întoarcem aici.

Iar cu burta plină parcă altfel privești cerul!

De la tavernă, am mai coborât nițel și am plecat spre malul Yantrei, spre limba de pământ ce poartă monumentul Asenevtsi, situat în imediata vecinătate a galeriei de artă Boris Denev - pe str. Alexander Stamboliyski. Galeria nu am vizitat-o, dar ne-am jucat cu lumina târzie lăsată de soare și complexul impunator de statui.

Pașii ne-au purtat în mod natural spre parcul Sveta Gora și am urcat la fel de natural și cele 340 de trepte din piatră, până sus pe platoul dealului, unde, speram noi, sigur se găsește ceva extraordinar.

Ceva cu siguranță am găsit și am avut grijă să beneficiem din plin de cele întâlnite. Cineva s-a dat în mașinuțe, nu zic cine! :P

Și am găsit și un alt punct de belvedere în care să îmbrățișăm cerul.

Te asigur de faptul că toată coborârea a fost mult mai rapidă decât urcușul pe cele 300 și ceva de trepte. Am urmat același drum înapoi și ne-am oprit o clipă pe podul ce unește cele două maluri ale Yantrei. Am admirat vederea spre hotelul semi-părăsit, construit parcă pe piloni chiar pe malul râului. Un loc pe care vrem să-l cercetăm la următoarea vizită.

Și nu am putut să nu observ toate acele lăcățele prinse de pod :P

Într-un final, norocul mi-a surâs printr-un mărțișor buburuză găsit în drum spre cazare.

În drum spre hotel, avem una din ultimele poze făcute în prima zi, de pe un podeț special pentru admirarea priveliștii, imediat lângă Restaurant Lucky de pe str. Stefan Stambolov dacă-mi aduc eu bine aminte. 

Pe lângă locurile frumoase vizitate și mâncarea delicioasă, ce am admirat iarași îndelung în ziua asta este arta stradală - prezentă la orice colț de stradă, pe orice perete, ușa sau cutie poștală. Dar despre asta îți arât și-ți tot povestesc în episodul următor, altfel nu ne mai terminăm până la primăvară.

:)