Street Art la superlativ. In Veliko Tarnovo.
Nu știu alții cum sunt, dar eu chiar apreciez arta stradală. Am văzut că ușor ușor și-a făcut loc și pe meleaguri românești și a evoluat încet de la mâzgălirea numelui cu spray-ul de vopsea pe gard, la desene complicate, modele abstracte, portrete realiste și scene impresionante.
În plimbarea noastră prin Veliko, am întâlnit street-art la tot pasul, parcă întregul oraș stă pe un izvor nesecat de talent, care răbufnește la suprafață în cele mai neașteptate locuri.
Și de-aici încolo doar îți voi arăta despre ce este vorba, pentru că pe autorii desenelor nu-i știu și nici n-am văzut să se iscălească prea mulți.
Părerile locuitorilor sunt împărțite. Cea care ne-a primit la hotel Terazini nu era foarte încântată de ceea ce fac tinerii și studenții de pe la facultatea de arte pe pereții clădirilor. Când i-am zis că nouă chiar ne plac desenele și că persoanele care le-au facut au extraordinar de mult talent, doamna respectivă și-a schimbat puțin abordarea.
Acum, fiecare dintre noi apreciază altceva. Și asta e bine!
Welcome diversity.
P.S. - Vreo patru imagini de pe la coadă au o calitate foarte îndoielnică și tremurată. O să-mi cert aparatul foto...
Pe un coș de gunoi de la intrarea în cetatea Tsarevets :)
Aproape toate cutiile pentru curent, gaze și altele de acest tip sunt desenate. Cea de aici - pentru curent electric.
Ce ziceam mai devreme despre cutii.
Încearcă să ignori spray-ul roșu.
O altă "cutie" administrativă.
Cutie pentru curent electric din nou.
Desenul era făcut pe un perete simplu, lângă un magazin cu de toate.
Aici era un salon de tatuaje.
Desen făcut pe acoperișul (sau mai degraba platforma neterminată a acoperișului) unei clădiri.
Iarăși cutia administrativă.
Cea cu elefantul, precum și cea imediat următoare sunt prezente într-un pasaj ascuns, paralel cu strada principală ce trece prin centrul orașului. Ai găsit pasajul, ai găsit și desenele :)
Aici este un loc de belvedere, un podeț scurt ușor suspendat deasupra văii Yantrei. Imediat lângă, un salon de tatuaje. Sau cel puțin asta îmi aduc eu aminte că era. Claudiu îmi zice că era un salon pentru street-art.. Ceva era acolo cu siguranță. :)
Love is everywhere :)

*

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: