Tura 8 - Prima tura de cursiera sau cum am lopatat 117km - 11 mai 2014

In naivitatea mea, cand am facut ochi dis-de-dimineata, nu ma gandeam la distanta pe care o vom parcurge in aceasta minunata tura. Nici prin gandul gandului nu mi-ar fi trecut ca o sa imi bat astazi un record personal de distanta si nici ca o sa realizez crudul adevar - cat de departe sunt de stadiul de "antrenata". Eram singura fata din pluton si teoretic nu aveam un etalon pentru comparatie, dar asta nu e niciodata o scuza.
Cu toate astea, daca ar fi fost sa fac o paralela intre gradul meu de antrenament si al celorlalti era ca si cum as fi facut o comparatie intre cineva care tocmai a inventat roata si cineva care se joaca in spatele casei cu o racheta transatlantica :)) De ce zic aceste lucruri? pentru ca baietii nu aveau nici cea mai mica problema sau tresarire in momentul cand mergeau lejer cu 40-45 la ora, in timp ce eu suflam si pufaiam mai ceva ca o morsa pe uscat.

Traseul a fost asa - plecarea din zona parcului Herastrau, Baneasa, DN1 cu un popas mic pe Aleea Privighetorilor sa ii zarim pe cei aproape 3.000 de oameni care luau startul la Prima Evadare, apoi mai departe pe DN prin Otopeni, Saftica, Tancabesti, Ciolpani, unde am facut dreapta spre Padurea Snagov si de unde ne-am intors pentru ca nu puteam ajunge la Complex Astoria pe aici. Ciolpani inapoi, Tancabesti, stanga Vladiceasca, Ciofliceni, Ghermanesti, Snagov, complex Astoria - unde am facut pauza sa ii zarim pe namolosi la sosire. Drumul spre Bucuresti a trecut de data asta prin Gruiu, pe podul peste Autostrada Bucuresti Brasov, pe langa Lipia, Gradistea, Gagu, Stefanestii de Sus, iarasi top peste autostrada, Tunari, Pipera si iata in capitala, pe bld Pipera, pana inapoi de unde am pornit, de la intrarea in Herastrau.

Dar sa incepem cu inceputul.
Cum nu am cursiera, pentru plimbarea asta am imprumutat una. (Multuuummeeeeeessssscccccc!!!! :)...)

Ca orice alta tura care se respecta, nici asta nu a fost lipsita de peripetii.
Pot spune ca a inceput chiar in forta.. Bicicleta mea a fost data prima jos de pe masina -  sa ma obisnuiesc putin cu ea, sa ma acomodez cu pozitia, frane, manete, etc, asa ca am luat-o in fata, de la masina spre locul de intalnire, reprezentat de intrarea in Herastrau. Aici, nimeni. M-am sucit eu de vreo doua ori intre cele doua bulevarde care incadreaza intrarea in parc, m-am mai zgait in dreapta si in stanga, pana intr-un final in care m-am decis sa dau un telefon. "A! pai noi nu te-am vazut acolo si am luat-o inainte. Ce sa-ti fac! Stii unde e startul pentru Prima Evadare".

Traznete si fulgere!

Sunt acele momente cand simti cum urca valul de adrenalina si-ti inunda creierul. Ei bine, asta era un astfel de moment. Partea buna a lucrurilor este ca bicicleta rezolva tot. DAR TOT! Cum incepi sa depui putin efort, endorfinele incep sa-si faca de cap in creierul tau si sa puna toate lucrurile la locul lor.

Am pedalat in viteza si am ajuns pe Aleea Privighetorilor cu zambetul pe buze :) si starea de fericire reinstalata. Aici grupa de plimbare era gata formata: Bogdan, Adi, Boogie, George si inca un tip. Zumzaiala continua. Mai era putin pana la start, astfel incat ne-am decis sa asistam si noi. Toata lumea cauta pe cineva si toata lumea se agita sau discuta despre evenimentul la care urma sa participe.
Nu am ratat momentul sa ne facem cateva poze unii altora ..


..si nu am uitat nici de selfie-urile zambarete :)

Pana una alta s-a facut si momentul de luat startul, prin urmare ne-am indreptat spre zona de inceput a concursului, pregatiti sa-i imbarbatam pe participanti.
Bineinteles ca eu eram fanul nr. 1 al tuturor fetelor inscrise in competitie. Tipete, batai din palme si tzopaituri, tot tacamul. L-am vazut si pe Victor aici, pedaland de zor si l-am imbarbatat sa prinda putere :)
Dupa ce au plecat toti cei aproape 3000 de participanti sau cati s-or fi strans ei acolo sa ia startul, am zis ca ii putem astepta pe cunoscuti la linia de finish, la complexul Astoria din Snagov.
Am luat-o astfel la pedala frumos pe DN, in pluton, 2 cate 2. Primii doi - Bogdan si Boogie, urmatorii George si tipul al carui nume imi scapa si ultimii doi - eu si Adi.
Primul meu drum cu o cursiera, primul meu drum cu orice fel de bicicleta pe o distanta mai mare de 100 de km si statul in plasa - toate trei au fost noutatile turei :) (dar incearca sa explici asta rautaciosilor care insista cu statul in plasa perfect din prima :)).. ).
Cat am mers pe DN nu am avut probleme, se mergea constant, usor si am putut sa tin pasul cu plutonul. La un moment dat, ajunsi in Ciolpani, am facut dreapta spre lac, pentru a ne da seama la capatul drumului ca sfarsitul traseului de concurs PE nu este pe partea asta a lacului, iar sa-l traversam nu aveam cum. Toata portiunea de drum inapoi in DN a fost ca un mini concurs de alergare viteza. Toti au prins cu dezinvoltura un 45km/h, iar eu ma uitam cum parca stau pe loc si nu inaintez neam! Si puteam sa jur ca dau din picioare. Schimbasem din pinioane dar nu si din foi. Oricum era o adevarata tragedie sa schimb vitezele, pentru ca la cursiera se schimba altfel decat la mtb. La mtb totul este atat de simplu! click pe manetuta si universul e al tau. La cursiera nu! hai sa facem din schimbarea foilor/pinioanelor niscaiva stiinta nucleara! Vitezele se schimba prin impingerea laterala a franelor si mai ai o manetuta pe care o apesi pentru sensul invers. Asta daca nimeresti ce trebuie din prima!
Ei! exagerez si eu acum, iti dai seama. Fiind ceva complet nou pentru mine, mi s-a parut atat de peste mana, incat la fiecare accelerare a baietilor, eu ramaneam din prima in urma fara probleme pentru ca nu stiam de care maneta sa imping pentru a schimba ce trebuia sa schimb. Sau aveam pornirea aia sa caut manetele de la mtb. Obisnuinta :)) Pentru linistea-ti sufleteasca, draga cititorule, afla ca intre timp am invatat sa schimb si sa nu merg doar pe foaia mare cu o cursiera :). Si mai sunt vreo cateva lucruri la care inca lucrez, dar timpul si perseverenta/insistenta le rezolva. La un moment dat :))
In sfarsit. Ne-am regrupat la DN si da-i inapoi spre Tancabesti, stanga Vladiceasca, Ciofliceni, Ghermanesti, Snagov, complex Astoria. Mers lin si fara incidente, cu ceva viteza prinsa pe o coborare intr-una din localitatile tranzitate.

In complexul Astoria, ne-am parcat cu totii strategic, chiar la finalul traseului, unde era poarta. Cascat ochii cat cuprinde, alimentat cu apa, aplaudat in dreapta si-n stanga. Sa nu uitam si de micile beneficii care vin cu participarea (chiar si ca aplaudac) la un astfel de concurs - sticksuri, redbull si alte bunatati, imprastiate de catre sponsorii binevoitori.

Nu am ratat momentul sa ne facem selfie-uri, evident. Daca-i la moda, cu placere :) (plus ca mie mi se par foarte amuzante pozele de tipul asta )

Si nu i-am uitat nici pe cei pe care ii stiam si erau la arat pe traseu :)
Nu am mai stat mult si am zis sa pornim inapoi spre Bucuresti. Dar nu ar fi fost interesant deloc sa alegem aceeasi ruta, tot pe DN dar in sens invers. Prin urmare s-a decis de comun acord sa luam o cale mai ocolita, prin Gruiu.
Pe partea asta mi-am dat eu seama cat mai am sa trag de mine si sa ma antrenez. Viteza crestea din ce in ce iar eu nu prea mai puteam sa tin pasul. Asa ca la un moment dat, nu l-am mai tinut.

Aveam ceva distanta intre mine si ei cand s-au decis sa se opreasca si sa ne regrupam, inainte de a intra pe portiunea de drum care te ducea direct spre Bucuresti, fara putinta de a gresi calea.
Eu mergeam deja destul de molcom si o foame grozava ma cam chinuia. Plus ca nu mai aveam nici apa. Astfel incat am oprit la primul butic ce mi-a iesit in cale de unde mi-am comandat fericita o apa plata si un snickers. Nu-ti zic cum m-a uns pe suflet snickers-ul ala. Si apa parca a mers mai bine :)
Cu forte proaspete m-am pus din nou pe drum, cand, la un moment dat, ii vad pe baietii zglobii cum ies tipand si dand din maini de la alt butic, vreo 200m mai incolo de oprirea mea, unde probabil au facut si ei o realimentare, exact ca mine ceva mai devreme.
Am zburat pe langa ei arborand un zambet larg si dand din mana ca regina Angliei, cu dezinvoltura, cunoscandu-se faptul ca aveau sa ma prinda din urma fara greutate ceva mai incolo.
Bineinteles ca m-am oprit dupa alti 100m, pentru ca am vazut eu o taraba cu mere verzi si mai ce-mi mai faceau cu ochiul. Mi-am achizitionat bucuroasa una bucata de mar si l-am rugat pe individul care le distribuia sa mi-l si spele. All inclusive. Nu-ti zic cu cata pofta si nesat am muscat din el :). Si in timp ce savuram eu mestecatura dupa mestecatura, au venit si ceilalti galagiosi si dusi am fost mai departe pe traseu.

Ultimii 20-25 de km i-am facut singura. Tipenie de om si de masini, iar cerul albastru si cu iarba verde crud ofereau o priveliste grozava. Asa ca m-am oprit la un moment dat si am facut poze. Multe! sa-mi scot eu parleala ca nu mai aveam cu cine sa schimb o vorba. Dar adevarul este ca mi-a placut sa merg si singura. :) sa casc ochii in dreapta si in stanga, sa am parte de o viteza mai molcoma si sa fac poze cand gaseam ceva interesant si frumos :)



I-am facut si ei o poza, sa nu uite ca s-a plimbat pe aici. :)

Dupa trecerea peste autostrada, spre Tunari, prinsesem ceva viteza la coborarea de pe pasaj. Chiar ma bucuram de soarele puternic si de vantul care-mi batea prin plete cand, ia-ta măre, cum ditamai albina se izbeste cu fundul de fruntea mea si pleaca in plata ei apoi mai departe. Nu-ti zic ce durere si usturime am experimentat in secundele celea. Ce durere, dar ce de vorbe de duh la adresa gazei enervante puteau sa curga valuri valuri. Am pus frana si m-am oprit. Nenorocitul de bondar mi-a spart capul! :))) Ma gandeam ca voi ajunge in Bucuresti cu frumusete de guguloi in frunte, lucru ce nu s-a intamplat evident, dar in momentele alea numai la asta ma gandeam. Sa vezi ca si-a lasat acul acolo si o sa se umfle, o sa merg cu bazdagania in frunte pana acasa.
Nimic de genul.
Am stat vreo 5 minute sa treaca usturimea, am dat cu apa, cu mana, in speranta ca poate o sa scot acul de acolo. Inca durea. M-am ofticat, m-am urcat pe bicicleta si am plecat mai departe. Fie ce-o fi.

Bineinteles ca pana am ajuns in Bucuresti am si uitat ca ma intepase vreodata ceva pe traseul asta. Totul era bine din nou.

Tura s-a incheiat tot in apropiere de intrarea in parcul Herastrau, de unde pornise de dimineata. Cand m-am dat jos din sa parca nu mai stiam sa merg. Am traversat spatiul verde mergand impleticit putin si m-am asezat sa-mi revin. Apa. Multa apa! Vorba si moment de relaxare in iarba.


Iar la final de tura ce merge cel mai bine? Ei bine iti zic eu - o supa crema de linte la cel mai Dristor fast-food din oras :) Cu crutoane! Si o lipie la farfurie. Cu cartofi prajiti!
Si un ayran.

Delicios :P

Next?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri