Bucharest International Half Marathon - 18.05.2014

O noua aventura - Semimaraton Bucuresti! :D de data asta alergat in intregime, fara portiuni in care sa merg, cu opriri atat de scurte cat sa am ragaz sa beau repede apa sau isostar. Si ce am mai alergat eu dupa isostarul ala pe ultimii 6 km :))

Imi propusesem ca week-endul asta sa dau tot ce-i mai bun in mine si sa-mi bat singura toate recordurile. Si bineinteles ca mi-a iesit. :) Semimaraton Bucuresti a fost finalizat intr-un timp minunat de 2:12:52 timp oficial si 2:11:24 timp efectiv, record personal absolut pe alergare pe distante lungi.
Initial, imi doream termin in 2:15, odata cu Roxana care se inscrisese ca pacemaker :), dar iata ca pe intreaga distanta am avut grija doar sa fug de ea. Cat mai tare si cat mai departe :D. Vroiam sa ma autodepasesc. Si da, a fost un pacemaker excelent! Cum o vedeam de departe cu balonasele de timp, cu atat parca imi crestea energia si impingeam picioarele mai tare si mai departe pe traseu.

Planul meu era simplu - Sa fac orice doar sa nu ma prinda din urma!

Dar sa-ti zic povestea. Pentru ca bineinteles, fiecare concurs are o poveste frumoasa iar mie oricum imi pare ca de fiecare data traiesc o adevarata aventura. De multe ori si asa e :)

M-am trezit de dimineata de tot. O a doua noapte cu doar 5 ore de somn si cu un pui de febra musculara de la Road Grand Prix, ce avusese loc cu mai putin de 24 de ore inainte. Am avut un gand care ma iscodea sfredelitor - "de ce imi chinui eu corpul alergand azi". L-am alungat de la mine repede si dupa un mic dejun copios - miere, paine si branza cu smantana :)) eram mai pornita ca oricand sa plec la alergare. Astazi avea sa fie o zi buna.. chiar foarte buna!
M-am echipat rapid si am avut grija sa iau cu mine doar strictul necesar astfel incat sa nu am nevoie de rucsac sau alt bagaj pe care ar fi trebuit sa il las la cortul dedicat. Nu de alta dar ma gandeam doar la cat aveam sa stau la coada apoi sa-l recuperez si cum lenea invinge intotdeauna, am decis sa nu car nimic dupa mine. Preparata astfel, cu adidasii verzi in picioare, ciufulita ca proaspat trezita din somn si cu ganduri mari, am iesit val vartej pe usa afara. In scara blocului, ce sa vezi - un vecin se pregatise la fel ca mine, sa-si petreaca jumatate de zi pe asfalturile patriei, in plin soare, alaturi de alte cateva mii de oameni. Schimb de amabilitati, urari de sanatate si picioare usoare si dusi am fost fiecare in directia lui.
Mi-am zambit in sinea mea cand am vazut pe strada altii si altii care, la fel ca mine, se indreptau spre centru, gata echipati, cu rucsacul in spate si adidasii de alergat. In metrou? bineinteles puzderie. Numai noi eram la ora aia.

Am ajuns repede in zona de start.
I-am gasit gata pregatiti sa porneasca in aventura de 21 de km pe Dragos si Andrei, George, care ca si mine vroia sa scoata cursa in vreo 2:15, Roxana in rol de pacemaker de 2:15, cu balonase cu heliu agatate :)), Andreea care din nou avea sa iasa in primele 100 de femei. Multi cunoscuti, vreme frumoasa, energie buna.

Se daduse deja startul de vreo 20 de secunde pana cand mi-am dat eu seama ca se intampla ceva. Tipic. Nu ma incalzisem, doar facusem niste intinderi si tzopairi cu George inainte de start si pe urma ma indreptasem spre zona de pornire. Asa ca "pierderea" startului nu era mare lucru. Nu-mi pornisem nici Runtasticul (aplicatia prin intermediul careia imi monitorizez eu antrenamentele) si eram usor picata din luna."Ce? S-a dat startul?" Asta sa fie problema mi-am zis. Mi-am luat picioarele la spinare, am pornit din alergare aplicatia, am inchis datele sa imi tina bateria si m-am dus tare, tot inainte, unde am vazut cu ochii. Cat mai departe de Roxana :)) - stiu ca pare cea mai ciudata metoda de a motiva pe cineva, dar crede-ma cititorule cand iti zic ca a fost cu folos si a dat roade! :) "Whatever works" spune vorba si asta worked for me.


Totul a mers ca uns pana cand am ajuns pe la Piata Muncii. Starea de bine si energia incepusera sa ma paraseasa; vezi tu, ajunsesem la momentul acela cand stai de vorba cu tine in gand si te intrebi cat poti de sincer "dar tu de ce faci asta?". Incepusem sa apelez la un mic truc pe care il mai folosesc la concursuri - sa ma uit in jurul meu sa gasesc persoane care alearga cam in acelasi ritm sau chiar putin mai alert. De fiecare data cand ii zaream, ma lipeam de ei si alergam asa impreuna un timp. Simplul fapt ca stiam ca mai e cineva acolo langa mine, un necunoscut desigur, dar cineva alaturi de care sa trec si peste experienta asta, ma facea sa ma simt mult mai bine.

Am iesit putin din moleseala care ma cuprinsese cand am ajuns la stadion. Acolo statea semet, langa bicicleta-i credincioasa, Adi. O cupa batuta din zbor, un zambet si o vorba de imbarbatare au fost exact ingredientele de care aveam nevoie, acel cocktail motivant. M-am uitat in spate, Roxana nu se zarea, mi-am zis ca sunt in grafic. Da-i inainte!

Am facut rotocolul stadionului, care parea sa aiba numai el singur vreo 3-4 km, apoi ne-am intors pe sosea spre Piata Muncii. Aici l-am vazut pe Boogie pe bicicleta. Iarasi incantarea cand vezi cunoscuti, dat din maini, incurajari din mers si voie buna.

De aici incolo si Adi si Boogie au facut ture intre mine si George, care alerga alaturi de Roxana, ritm constant si sustinut. Ei au fost cei care m-au motivat si adevarate puncte de alimentare mobile, calare pe biciclete si dotati cu multe sticle de apa. :) De asemenea au fost si fotografi profesionisti, intrucat toate pozele pe care le am de pe traseu sunt de la ei :))
Ce mi-a placut foarte mult la organizarea de anul asta a fost faptul ca in a doua jumatate a traseului, se gaseau cam la 3-4km distanta, hai sa le zicem - trupe de cantareti. Datatori din gura cu tobe, darabane, tamburine si orice alte instrumente ce ar putea scoate un sunet in momentul in care cineva bate ritmul in ele. Astfel muzica ne-a insotit aproape la fiecare pas :) Sa nu mai zic de costumele super nostime.  :)) Alergai tu ce alergai si la un moment dat vedeai ca te intrece o veverita, sau o albina, sau o pisica, sau poate o lady cu tutu. :))) Toti colorati si cu gura pana la urechi, cum ii sade bine unui alergator care se respecta :)

Cei mai mari galagiosi cantareti au fost chiar pe ultimul km inainte de finish, foarte foarte multi in trupa si scoteau un zgomot infernal. Bine exagerez evident, pentru ca oamenii chiar cantau bine la instrumentele pe care le aveau in dotare si ritmurile lor faceau chiar bine picioarelor obosite :) Am trecut pe langa ei alergand si aplaudand, pentru ca indivizii se pricepeau la ceea ce faceau acolo; plus ca ma faceau sa ma simt super bine si sa uit de durerea pricinuita de adidasi.
Mesajele motivationale erau la tot pasul. Mai ales cele cu veverita.. Nu m-am prins multa vreme care e spilul. Dar si cand l-am zarit, totul a fost la fel de clar ca o zi de primavara ..

Dupa ce am dat coltul si am intrat pe ultima suta de metri a cursei, vedeam linia de sosire cum se apropie si in momentele astea m-am surprins pe mine, pentru ca picioarele  au inceput sa gandeasca singure si sa sprinteze. Dar sa sprinteze nu gluma si parca pe masura ce ma apropiam de final, din ce in ce alergam mai tare, astfel incat am trecut linia de sosire in viteza maxima si sufland bine. M-am clatinat usor catre cei care scoteau cipurile cand i-am zarit si pe cei cu medalii. Mi-am luat  prin urmare minunatia pentru care am depus atata efort si naduf, pentru ca sa-i zaresc mai apoi pe Adi si Boogie la finish. O poza cu castigatorul :D
Si cum orice concurs trebuie incheiat cu un selfie, un zambet larg si o freza de invidiat :)))) atunci ne-am si tras in poza, alergator si biciclisti :D

si sa fie treaba treaba pana la capat, mi-am facut poza si cu veverita :)
 
Si am primit si un pupic :)))))
Am infrant! :)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri