55 de km - Bucuresti - Palatul Mogosoaia - Domeniul Stirbey si retur

As vrea sa pot spune ca m-am trezit dis-de-dimineata sa ma pregatesc sa plec in mini-excursia mea cu bicicleta, dar nu o pot face. M-am trezit destul de devreme, dar pana m-am urnit din pat, pana m-am imbracat, pana mi-am pregatit bicicleta, pana am mancat, pana.., pana... - s-a tot facut 9:10 iar soarele era deja sus pe cer, rotund si arzator. Niciun strop de nor, nicio urma de umbra.

Ne-am intalnit la Hotel Horoscop, jumatatea distantei intre mine si Bro. Am luat-o usor pe sosea, Unirii, Universitate, Romana, apoi stanga pe Calea Grivitei si mai departe pe tot felul de strazi pe care nu le cunosc, spre Targoviste. Pe drumul meu, nu am lasat sa-mi scape ocazia de a imortaliza si niscaiva arta stradala. (abia plecasem de la semafor si m-am si oprit sa ii fac poza. Cred ca au zburat cateva vorbe de dulce dinspre directia lui frati-miu :))..)

*

Am ajuns relativ repede la Mogosoaia. O ora intreaga am biciclit relaxant, pe marginea drumului, cand eu prima, cand Cosmin, cu iz usor de sunet de claxoane, sau cate un zambet cu inteles de pe la vreun tembel din masinile care ne depaseau. Timpul a zburat pur si simplu pe langa noi incat nici nu mi-am dat seama cand, la un moment dat, am facut stanga de pe soseaua principala si am intrat in zona complexului.

Si de ce dai prima data? Gard cu poarta si paznic.
Coboram noi cuminti de pe bicla, ne zgaim pe gard si vedem ca pretul de acces este de 5 lei si daca vrei sa faci poze -100 lei. 
Inainte sa trec mai departe trebui sa-ti spun ca nu prea am inteles vreodata treaba cu taxa de fotografie. Cred ca suntem printre singurii din Europa si probabil pe lista restransa in lumea larga, cu taxa pentru a face poze. Adica sincer! Am fost cu Andrei in tot felul de locuri, in muzee mari, recunoscute Van Gogh, Guggenheim, American Museum of National History, etc, etc. Absolut tot timpul am putut sa fac poze. In muzeu! La cea mai de pret opera de arta a umanitatii! Nu mi-a zis nimeni nimic. In multe locuri intr-adevar era interdictia de a face poza cu flash din cauza faptului ca in timp se puteau degrada exponatele. Nicio problema. Am scos flashul. Dar am putut sa fac o poza la o statuie care mi-a placut, o pictura care m-a impresionat, o cladire cu arhitectura frumoasa. Dar hei! ce stiu eu. :) Lasa ca punem taxa pe poza, ca daca se raspandesc pozele pe internet si lumea nu o sa mai vina vreodata la complexul muzeal pentru ca s-au saturat doar cu imaginile sterse facute cu un aparat de 2 lei sau poate cu pozele facute cu DSLR-ul care au in prim plan tipa draguta cu palarie care s-a plimbat pe acolo prin 2000 toamna...
Aberez.
Revenind. Am vazut noi preturile de acces, ne indreptam agale catre paznic sa-l intrebam daca la dansul se plateste biletul. Foarte amabil, omul ne spune ca pretul se plateste doar la intrarea in palatul propriu-zis si ca accesul in curtea interioara si in parc este gratuit. Cu tot cu biciclete. 
Si am luat-o tot inainte. Ne-am imortalizat nitel pe poarta de la intrare


I-am facut o poza Palatului Brancovenesc

Chiar ne-am delectat si putin mai de aproape cu cateva detalii laterale ale palatului.

Imortalizarea proprie la fata dinspre lac a palatului
Ca orice om care viziteaza pentru prima data un loc, am zis ca daca tot am ajuns pana aici, sa nu scap momentul sa vizitez si interiorul Palatului. Ceea ce nu am facut, evident! De ce evident? Ei bine pentru ca m-a enervat un individ. Mi-a stricat momentul sensibil pe care il traiam de cand plecasem de acasa. Dar sa-ti povestesc.
Ne-am dus catre ceea ce parea a fi o intrare cat se poate de principala in cladire sa intreb pe cineva de pe acolo daca am cum, in schimbul unui bilet platit suplimentar (la 5 lei imi permiteam), sa las bicicleta cu un el sau o ea care lucreaza pe acolo, in speranta ca nu va fi pentru totdeauna pierduta in mainile unui furau de ocazie. M-am indreptat spre perete si nici nu mi-am dezlipit bine mana de pe ghidon cand in usa grea se iteste intai un cap. M-am si speriat asa a fost de vijelios. Mana mea era inca pe ghidon. Cand l-am vazut am dat sa imi deschid mana sa ma duc spre el sa ii zic ce aveam de zis. Si incepe..
"aaaa DECI! (cu glas gros si rastit, de parca toate lucrurile proaste din lume i se intamplasera in ultimii 50 de ani), sa va luati alea de acolo si sa le duceti in spate. Nu le puteti lasa acolo. Va rog sa le duceti in spate, aveti acolo un gard de fier si le legati acolo. Luati-le de acolo, nu vedeti ca este intrarea in muzeu?"
Nu stiam ce sa fac mai intai, pentru ca si eu si Bro ramaseseram cu gura cascata. Si din starea de super relaxare care ma incercase de dis-de-dimineata, acum am simtit vrie in ganduri! si i-am zis (cu glas mai putin gros ci mai degraba aproape pitigaiat, dar tot la fel de rastit ) "aaaaa DECI va multumim pentru amabilitate! (&$%#-ti ce stiu eu de prost! am vrut sa intram dar ne lipsim! sa fii sanatos cu gardu tau!) 
Nu era ca si cum oamenii se imbulzeau la intrare. Si nu era ca si cum as fi sprijinit afurisitele de biciclete de intrare sau exact in intrare. Cale era suficienta, de un metru jumate cel putin, cat sa mearga un intreg familion: mama, tata si cu doi plozi de mana si cu carut, sa coboare impreuna scarile ce duceau in muzeu.
Asa ca i-am multumit pentru amabilitate si ne-am intors frumosu-ne fund catre dansul. Doar nu o sa las un tampit sa-mi strice dispozitia.
Asa ca am mai facut niste poze :D

Poza cu maimu..leul care strajuieste cuhnia
Si cuhnia din departare :)

Cuhnia e folosita in prezent ca si galerie de arta. Chiar am avut posibilitatea sa o vizitam - era o mica expozitie a artistului Stefan Radu Cretu - "Regnum coeli et terrae". Nu o sa stau sa-ti expun interpretarea mea asupra artei abstracte. Fiecare intelege si simte arta dupa bunul sau plac, in functie de simbolistica proprie si experienta de viata. O sa-ti zic in schimb ca exponatele au fost foarte dragute si neasteptate, in primul rand pentru ca sunt mobile si pentru prima data - interactive :). Prin simpla apasare a unui buton, animai obiectul respectiv. 
Expozitia este deschisa pana la 1 septembrie si accesul este gratuit. Nu te astepta la ceva grandios. Este ceva mic dar placut.

Mai departe am luat-o frumos spre domeniul Stirbey, care tot asa, era pe lista noastra cu locuri de vazut. Daca vreti sa vizitati, este bine de stiut ca nu mai exista bilet de acces. Este gratuit si la fel ca la palatul Mogosoaia, te poti plimba cu bicicleta fara probleme. Iar pozele pot fi fara numar.

Asa ca am inceput cu poarta de intrare (si mi-as fi dorit sa pot urca sus acolo sa vad ce ascund geamurile alea frumoase).

Palatul Stirbey in sine, in care am intrat putin doar pana in holul central sa vad ce si cum se intampla pe acolo. In prezent, locul are ca destinatie desfasurarea evenimentelor si este foarte bine intretinut.

Turnul de apa - care din exterior parea o cladire compacta

pana cand ne-am dat seama ca este aproape ca un fagure

Capela Sfanta Treime care era, bineinteles, inchisa publicului larg. Lacate minunate atarnau pe poarta iar singurele detalii care te faceau sa visezi in legatura cu ceea ce s-ar fi putut gasi inauntru erau arhitectura constructiei in sine,


pictura de deasupra intrarii de la etaj

si una din portile dantelate.

In rest totul era bine inchis si sigilat. Cand s-a apropiat Bro de una din usi, a luat lacatul in mana si s-a uitat pe o pseudo-gaura a cheii, s-a auzit subit din spate - "vezi ca nu e voie sa tragi de lant".
Nu e voie, nu e voie.

Si iar mintea mea nu a inteles motivul pentru care sa inchizi astfel de locuri, cand poti, ca administrator de domeniu, sa scoti bani de pe urma lor. As fi fost dispusa sa platesc o taxa modica pentru vizitarea capelei. Parea promitatoare. Probabil toti oamenii din parc in momentul respectiv ar fi dat cativa lei sa-si clateasca ochii. Sau macar sa se bucure de racoarea si linistea ce emanau de acolo. Banii pentru femeia de serviciu si tot si-i scoteau. Sau pentru lumanari. Dar aparent este mai profitabil sa o tii inchisa si sa nu castigi nimic de pe urma ei.

Ne-am mai invartit putin prin parc, am mai admirat cate un copac, o zburatoare galagioasa si lacul, pentru ca apoi sa pornim agale intai spre o masa delicioasa si apoi usor spre casa. Iar drumul a zburat cu viteza super-luminica pe langa noi.

Inapoi in Bucuresti mi-am mai clatit putin ochii cu o priveliste draguta cand m-am intalnit cu dansii :)) care mi-au adus aminte de vorba aceea - It`s all about attitude :D


Iar fetele cateilor? Priceless!

Comentarii

  1. Cat de tari sunt cainii cu casca de protectie, maaaa :))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. is tari rau! :D si cat m-am scotocit sa gasesc telefonul sa ii prind in poza inainte sa plece de la semafor!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Impresii:

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2