Comana Bike Fest 2012 - sau amintire pe un cod galben de canicula despre un cod galben de ploaie


A trecut ceva timp de la acest concurs, dar povestea este scurta, draguta si de mentionat printre iesirile avute cu mijlocul meu de transport preferat.
Astfel, in urma cu 2 luni, pe 19 mai, pe cel mai galben cod de ploaie pus cu ingaduinta de meteorologi si avand parte de o rapaiala abundenta din partea norilor adunati sa ne vada, am luat startul la traseul lung - Lacul Comana.

Comana este primul concurs la care mi-am luat minunatia de camera pe care am primit-o de ziua mea si cu care m-am filmat in toata splendoarea de biciclista amatoare de senzatii tari pe dealurile patriei. (tot ma tin sa-mi fac un filmulet de prezentare, pacat ca eu nu prea sunt in el pentru ca eu filmez, but that can be arranged :D ... eventually )

Startul a fost foarte rapid si cei de la tura lunga au plecat in fata, eu printre ei bineinteles.
Organizatorii au estimat aproximativ 300 de persoane care au pornit pe traseu in ziua aia si niciunul nu s-a lasat convins de ploaie sa nu plece in aventura.
Toata tura mi-a parut a se desfasura foarte rapid. Nu este un concurs greu dar nici foarte usor pe vreme rea. Este solicitant ca orice teren namolos atunci cand nu ai cauciucuri pentru noroi. Padurea este superba iar faptul ca a fost urat afara cred ca a fost cu atat mai bine pentru noi, pentru ca nu a trebuit sa ne ferim de alte persoane, venite ca si noi pentru distractie si relaxare.

Punctul de alimentare: nu m-am oprit pentru ca nu am simtit nevoia, tin minte ca l-am vazut acolo intr-un colt si am trecut pe langa el ca vantul si ca gandul. Parea bine aprovizionat.

Stavilar: mi-a ramas distinct in minte, poate si datorita faptului ca am o oarecare teama de inaltime asa de felul meu. Cand este vorba sa trec peste zone de acces dintr-o parte in alta, incropite parca la repezeala de cateva maini dibace, incep sa-mi tremure nitel genunchii si sa ma cam lase dorintele de a traversa. Bineinteles ca in timpul concursului am avut de trecut peste o astfel de portiune, de vreun metru si jumatate lungime, cu o latime nu prea mare, cat sa incapa un om cu o bicicleta in brate. Dupa cum se poate admira si in poza alaturata, din loc in loc, piloni de lemn mentineau integritatea constructiei. Cu picioarele mele tremurande si cu dorinta de a termina concursul, m-am apucat sa traversez, tinandu-ma bine de bicicleta si sprijinindu-mi partea dorsala de cate un pilon pe rand. Pasii nu se puteau face foarte mari si nici foarte rapizi, gratie noroiului care scalda in abundenta totul imprejur - pod, bicicleta, picioare, pedale.
Trebuie sa-i multumesc si acum baiatului care m-a ajutat aici, pentru ca ma priponisem bine la un moment dat si nu stiu zau cand as fi plecat de acolo.

La finish! Victor a ajuns primul, apoi eu bineinteles (sic :)..), Alin si apoi Andrei.
Noroiul a facut bine la ten, dar nu pot spune acelasi lucru si despre butucii bicicletei. Am avut minunata inspiratie de a-mi arunca bicicleta in lac dupa ce am finalizat cursa si am spalat-o, in acelasi timp inecandu-mi si telefonul si ciclocomputerul (care a rezistat eroic). La 2 zile dupa aceasta actiune venita din strafundurile mintii mele crete, butucii au cedat nervos si nicio roata nu s-a mai miscat in voie.
A trebuit sa-i schimb :|


Premierea: He! La asta nu prea ma asteptam.
Codul galben de vreme rea si-a zis cuvantul in dupa amiaza aceea si trebuie sa mentionez ca am inghetat ca un *****, ud si rece. But all is well when it ends well si it ended very well for me.


Concluzie
Cine se mai uita la codurile meteorologilor? Canicula (ca acum) sau ploaie abundenta (ca atunci), sunt parte din viata noastra, perioade care pot fi foarte bune sau foarte proaste si pe care trebuie sa le traim si sa le experimentam cum putem mai bine.

Wdid :) si maine la vom experimenta din nou, de data aceasta pe un cod galben de canicula la azuga, Surmont MTB Challenge.

photo bomber :P

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2