Go west!

Dacă 1 septembrie pică într-o sâmbătă, este cald, iar soarele rotund și vesel e sus pe cer, atunci ziua respectivă sigur se petrece pe bicicletă, pe un traseu proaspăt spre zona de vest a Bucureștiului, areal mai puțin bătut de roțile noastre. Sau ale mele cel puțin. 😁
Am făcut adunarea ceva mai târzie, în jur de vreo nouă și jumătate sau chiar zece fără un sfert să fi fost ceasul când am început să ne strângem cu toții la Gara de Nord, unde era punctul de întâlnire. Ne-am găsit repede și nu a trecut mult timp până când ne-am pus în mișcare pe DN 7, înspre Tărtășești. Ne acompaniau buna dispoziție și un ușor și mai degrabă molcom vânticel din față. Clasic.

Pot spune că evit să merg în zona asta a urbei noastre dintr-un singur motiv – la ieșirea din București îmi pare mult mai aglomerat și mai neprietenos DN7 față de orice altă șosea arhi-bătută de roți în turele noastre. Știu că nu e așa, dar asta e impresia pe care mi-o lasă, alături de un simțământ nu foarte plăcut, dar pe care nu aș putea să pun degetul efectiv și să zic: "Ăsta!". Nu-mi place și gata. Dacă aș avea de ales între acesta și DN1, aș alege DN 1 pentru că are porțiunea aceea laterală de asfalt bun sau relativ bun, din afara benzii, care-ți permite să te deplasezi cu grijă, dar nu chiar atât de stresat. Pe drumul ăsta spre vest în schimb, porțiunea aceea suplimentară de asfalt lipsește cu desăvârșire, iar tu, ca un ciclist cuminte, te deplasezi pe prima bandă, cât mai aproape de acostament, cu speranța în suflet și morcovul acolo unde nu bate soarele că nu te va agăța niciun nebun ieșit la numărat bicicliști cu mașina la drumul mare. Bine, vorbesc în numele meu și e strict o chestiune de preferințe.

În fine. Porțiunea asta durează vreo șaisprezece kilometri, fix până când drumul se lovește de pădurea Râioasa. Când ai făcut stânga spre pădure, lucrurile se calmează dintr-o dată, răcoarea te împresoară și liniștea începe să-și facă simțită prezența pe măsură ce te îndepărtezi de drumul național.

Mare parte din drum este marginit de localități, așa că dacă apare momentul acela absolut în care trebuie să bei sau să mănânci ceva ACUM, ai posibilitatea să faci un popas imediat la birtul local sau la magazinul universal din sat.
Ne-am strâns câțiva în ziua asta! 😃



A fost o plimbare de relaxare în adevăratul sens al cuvântului, pentru că în afară de un #^%@& (dex-ul îmi spune că mă refer la un adjectiv care scoate în evidență o persoană care suferă de debilitate mintală, care este total lipsită de inteligență, cuvânt provenit din franțuzescul idiot) care a trecut extraordinar de aproape de noi toți pe drumul de întoarcere, dinspre Mihăilești spre București, niciun incident notabil nu a marcat această călătorie. Nu tu pene, nu tu nervi, nu tu haită îndestulătoare de câini care să ne urmărească prin păduri, nu tu șoferi cu răngi de fier, jumătate ieșiți din mașină și care să urle sudalme fără număr la adresa noastră, nu tu căzături, nu nimic negativ! Mai că nu-i posibil așa ceva. Mai trebuia doar să avem asfalt ca-n palmă pe tot traseul (da, a fost nițel cam nasol pe porțiunea Buturugeni – Mihailești), vânt din spate pe tot drumul și eventual masaj la picioare când ajungeam la final.

Bine, am făcut și câteva popasuri pentru că fiind extraordinar de cald, nevoia de hidratare intensă și-a spus cuvântul.
Dar în rest am mers bine, s-a vorbit mult, am mâncat niște pizze uriașe în Bolintin Deal la Alexinu și ne-am simțit super bine. Ah! Îți dai seama, sper, cum am mai mers noi imediat după  pizzele astea, da? Ne-am rostogolit! 😳

Păi să tot fie ture d-astea așa!
Let the games begin!
Linkul spre traseu e disponibil aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Buzau - Lopatari si retur