Gerar

Luna ianuarie s-a încheiat cu prima alergare organizată a anului, pe întuneric și de-a-ndoaselea ceasului, pe bătătoritele pământuri ale Politehnicii, la binecunoscutul Gerar.
Cei 21 de kilometri s-au simțit excelent! De când am pus botoșii de alergare și până când i-am scos noaptea cand am ajuns într-un sfârșit acasă, totul s-a simțit cum nu se poate mai bine. Sau am făcut eu ca lucrurile să se simtă excelent 😋. Anyway!

Încălțătorii au avut parte de cea mai lungă activitate de până acum și s-au comportat cum nu se poate mai bine. Nu m-au strâns, nu m-au ros, modul în care-mi prind acum șireturile face ca vârfurile degetelor de la picioare să nu se mai bată de capătul pantofului, de unde rezultă că nu mă mai dor (sau nu mă mai dor așa tare) degețelele după o alergare lungă și, sper eu, ca nici unghiile mele frumoase să nu se mai înnegrească și să plece în rai.

De îmbrăcat, m-am îmbrăcat bine. Temperatura ridicată de afară (relativ la faptul că suntem totuși în plin sezon hibernal) mi-a permis să am ceva mai puține straturi pe mine - o bluză termică, un bluzon cu glugă ce a fluturat în vânt, pantalonii cu fleece pe interior, mănuși, fes, buff, șosetele mele trei sferturi și adidașii de mai sus. Nu am avut probleme nici cu căldura și nici cu frigul.

Traseul a fost cel clasic din parcul Politehnicii, pe o distanță de vreo trei kilometri și un pic, astfel încât după ce te învârți de șase ori fix, să fi făcut deja douăzeci și unu de kilometri pe muchie. Alergi împotriva acelor de ceasornic, dar asta nu te influențează cu nimic. Cum teoretic nu te influențează nici faptul că alergi noaptea. Mie personal îmi place să ies la alergare ziua, văd în jur, nu am nevoie de bec pe porțiunile ceva mai întunecate, se văd culorile așa cum trebuie și parcă și în poze ies mai bine 😊.

A fost a doua mea participare la Gerar și pot spune că spre deosebire de data trecută, când am alergat invers, îmi place mult mai mult traseul așa. Singura denivelare de pe rută (pentru că deal nu prea-l poți numi) se urcă repede, iar apoi ai parte de o coborâre ceva mai pronunțată, unde prinzi viteză, urmează un plat de câteva zeci de metri și încă o coborâre molcoma, cât să prinzi curaj.

În rest, tot drumul este plat ca-n palmă și asfaltat, fără gropi importante, în afară de vreo trei, situate pe partea întunecată a lunii, um... a traseului, care au fost acoperite din timp cu suficient pietriș cât să-ți poți pierde cu ușurință un pantof pe acolo.

Voluntarii au fost grozavi, mai zgribuliți sau mai pătrunși de frenezia cursei, mai tăcuți sau foarte gălăgioși, si-au facut treaba cu sârguință. Ba chiar am bătut și cupa cu Veverix de fiecare dată când am avut ocazia și ne-am luat la revedere de la toți la ultima tură făcută. Strigăte, pancarte colorate înfipte în tot locul și oameni veseli. That`s how I like it.

Ce apreciez eu la Gerar, pe lângă evidenta bună organizare, traseu impecabil și kituri bune, este faptul că militează pentru protecția mediului și iau tot felul de măsuri menite să facă din concurs unul cu o amprentă de carbon cât mai redusă.
Nu au fost printate declarațiile pe proprie răspundere pentru participanți, ci ai avut posibilitatea să le completezi electronic.
Au fost reciclate pancartele de la edițiile precedente, astfel încât s-a redus și numărul de deșeuri și cheltuieli. (da, de cele mai multe ori este mai ieftin să reciclezi 😋)
Diplomele de finisher au fost și ele electronice. Vorba aceea - dacă vrei musai să ți le printezi, n-ai decât, dar cei mai mulți nu o fac și decât să ajungă la gunoi, mai bine în format electronic. Finally.
Ca și data trecută pot caracteriza concursul într-un singur cuvânt - impecabil.

Șiii pentru că tot am ajuns la final - și anul ăsta am participat la semimaraton feminin. Am fost trei mândre alergătoare și cu stea în frunte + încă una de noroc. Am alergat, ne-am mai hăhăit, am mai alergat un pic și am închis toată treaba în vreo două ore și vreo douăzeci de minute bătute cu pasul.
Sursa: Miscarea face Bine
Mi-am făcut damblaua, iar acum prima medalie de participare a lui 2018 se află la loc de cinste, după ce a fost purtată și arătată tuturor celor care au avut un minut să asculte.

Claudiu și cu safety-bike-ul pentru alergăcioși a fost și el prezent și m-a însoțit cale de douăzeci și unu de kilometri, bine înfofolit.

Dacă vrei traseul, îl poți descărca de aici, dar nu e chiar rocket-science. Bălăureală pe aleile Politehnicii. Musai pe noapte și musai cu puțină zăpadă de jur împrejur, dacă pe traseu nu se poate.

V-am pupat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri