Daca e weekend e drumetie - cabana Curmatura

Am plecat duminică dimineață din București, încă dinainte să răsară soarele. Planul pentru ziua asta era simplu. Un traseu lejer de iarnă până la cabana Curmătura și înapoi, cu plecare ceva mai sus de Zărnești, până unde ne putea duce autocarul somnoros.
Sunt multe de spus si despre drumul ăsta, doar că simți câteodată nevoia să stai, să rumegi și să întorci pe toate părțile un moment, o întâmplare, un drum sau o priveliște dintr-o zi frumoasă și să-ți pui deoparte acolo doar pentru tine toate cele pe care le descoperi, iar din când în când, să mai scoți câte un strop din frumusețea aia și să o oferi și altora să se bucure.
*
Abia când am ajuns pe la vreo zece metri de cabană mi-am dat seama că eu am mai fost pe acolo, acum mult timp, într-o altă viață, urcând pe Valea Crăpăturii din Zărnești. Aceea fusese prima mea ascensiune ceva mai prăpăstioasă și cred că era chiar prima drumeție din viața mea de adult, neplimbat foarte mult pe cărări de munte.

Drumul pe care l-am urmat duminica trecută a fost pe dungă galbenă, de la intrarea pe cheile Zărneștilor, până sus la cabană, cu întoarcere pe Valea Curmăturii, prin prăpăstii, până la ieșirea din defileu unde ne aștepta autocarul.

Pentru prima oara de când port urechi, am folosit un fel de nepoți ai colțarilor, un fel de ciupici dantelați, cu guguloaie proeminente în talpă, care să te ferească de căzături subite și vânătai nedorite pe toată perioada existenței ghețușului. Cei de la Ted Adventure, căci alături de ei am mers în expediția asta, au venit gata pregătiți cu vreo douăzeci de astfel de perechi de șoșoni, numai buni de tras peste bocanci.
Așa echipați, am lăsat curând autocarul în urmă și am început să urcăm. Întâi mai pieptiș, apoi din ce în ce mai lejer. Panta s-a ostoit repede iar daca la început cărarea era cam prea alunecoasă pentru gustul meu, pe măsură ce am înaintat, drumul s-a deschis și peisajul a devenit din ce în ce mai hoț cu privirea.

Am rămas printre ultimii în ideea că nu are rost să alergăm. Oricum s-a mers foarte încet, cu pas măsurat, potrivit pentru toată varietatea de omenire din grup, dar tocmai datorită acestui lucru, am putut să ne oprim oricând voiam să ne uitam mai lung la ceva sau să facem o poză-două. Cele una-două poze s-au transformat în sute și ca de fiecare dată când e vorba să-ți povestesc despre întâmplări, pierd minim o jumătate din timp pe sortarea pozelor. Și sortarea e temeinică! Azi au rămas doar câteva. 😊
Gândește-te că am stat la fiecare copăcel, fiecare crenguță plină ochi de chiciură în diverse forme, pentru că-mi plăcea cum este ea așezată și cum aranjează cadrul din poză.

Iar unele frumuseți de copaci erau ceva mai înalți și mai făloși, dar tot i-am prins și pe ei într-o formă sau alta. Cel de aici de exemplu semăna cu o ciupercă grasă. (lui nu i-am spus, să nu-i rănesc sentimentele. Vorba aceea - if you can`t say something nice, don`t say nothing at all.)
Claudiu era o pată de culoare în tot tabloul alb-negru. Îl puteai vedea de la o poștă și nu-l puteai confunda cu vreun caprior sau mistreț 😁 exact cum trebuie sa fie hainele de drumeție.
 "Pselphie"-ul de control. Nu plecăm nicăieri fără el.
Și lungul șir de oameni, până la ieșirea din pădure.
Cât am urcat prin pădure, atmosfera a fost limpede și puteai să vezi detaliile și de la câteva zeci de metri depărtare. Cum am ieșit din pădure în schimb, lucrurile s-au schimbat și o ceață deasă a luat locul clarității, îmbrăcând totul în jur în văluri fantomatice. Perfect pentru pozat evident.
Ba un copac singuratic...
 .... ba o alunecare de pietre cu ceva vegetație înghețată...
 .. sau iarăși șirul de oameni de pe cărare.
Eram la o aruncătură de băț de cabană. Ce bine! Știu că aici foamea deja începea să-mi dea târcoale și adevărul e că o ciorbă bună avea să-mi încânte simțurile suficient.
 He!
Dar și când am ajuns la cabană. De pe platou, pe drumul nostru am mai intrat într-o pădurice și când în sfârșit am scos nasul și de aici, eram deja la cabană, unde cel mai strașnic câine și cea mai pufoasă pisică ne așteptau. Ne-am pozat, să nu-i lăsăm să ne aștepte.
Nu știu dacă mâței i-a făcut plăcere în mod deosebit, dar na! De voie, de nevoie, a stat.
Nu m-am oprit la o simplă ciorbă și pentru că știam din timp ce se poate comanda la cabană și am făcut o precomandă încă de dinainte să plecăm din București, o plăcintă cu urdă dulce ne-a așteptat pe toți doritorii.  (sau cu măr, după preferințe) Delicioasă! Și surpriza a fost că era și cu răvaș în interior.
Bine, bine - poate răvașul meu nu a avut mare sens, dar toți ceilalți au primit câteva vorbe frumoase despre munte. Oricum, ideea răvașului a fost suficientă să mai descrețească și picul de frunte încrețită, dacă se mai găsea pe undeva.
Nu am stat mult la masă, cum mi-e obiceiul. Am venit, am mâncat, am învins, știi cum e vorba. Dar după masă, cât timp ceilalți încă mai aveau de luptat cu bucatele glorioase, am ieșit să ne uitam prin împrejurimi. Era cam totul acoperit de ceață, sau pe cale să se acopere. Cu toate astea, frumusețea locului se poate vedea și prin pătura asta deasă.

Cred că era vreo două ceasul când am început să coborâm. Vii, mănânci, stai să te odihnești, dar mai și pleci acasă!
Și cum Claudiu pe zăpadă este ca peștele în apă, ne-am mai jucat nițel cu omăt, să ne ajungă și pentru peste săptămână.

Coborârea a fost lină. Mai puțin o porțiune de vreo 100 de metri să fi fost în total, unde poteca era tare îngustă și plină ochi de gheață. Ei bine aici, ciupicii cu guguloaie s-au dovedit a fi extrem de utili. Cu o mână de ajutor fermă, ciupicii în picioare, inima strânsă să nu mă prăvălesc în jos la vale și ochii mari, am trecut cu bine peste hopurile cu pricina. Ba pe fund, ba în patru labe, ba pe vârfurile picioarelor - cum s-a putut mai bine.
Traseul ne-a dus la intrarea pe cheile Zărneștilor, o frumusețe de loc unde ne facem deja planuri să revenim cu bicicleta cât să aruncăm un ochi mai temeinic asupra pereților frumoși de stâncă. Dar pentru asta trebuie să mai treacă ceva timp pe calendar și câteva grade în termometre.
Poți să găsești traseul nostru aici.
Zile cu soare și drumuri bune să avem!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Nucsoara