Dezmorteala

Ce greu îmi vine să scriu câteodată. Am avut o perioadă de liniște în povești, chiar dacă roțile au fost extrem de neliniștite.

Au fost ceva întâmplări și câteva drumuri extraordinare, dar e așa, mai nu știu cum, atunci când vine momentul și trebuie să scriu despre ele.

Probabil pentru că-mi place să treacă vreo două-trei zile de la drumul sau evenimentul cu pricina, înainte de a mă apuca să-l întorc pe toate părțile și să ți-l povestesc așa cum s-a întâmplat. Să aibă timp să se decanteze emoția momentului și să rămână amintirile clare și detaliile pe care în primele clipe de după călătorie este foarte posibil să le pierd cu vederea.

Și nu de puține ori se întâmplă să vreau să mă apuc de scris pățania, dar să-mi aduc aminte o altă întâmplare sau un subiect interesant și să-ncep să scriu despre dânsul.

Și-uite așa mă apuc de o sută de povești și nu termin niciuna, iar gândurile se amestecă toate și le las locului până se calmează!

Dar atât!! Pun piciorul în prag.

Vreau să-ți povestesc despre drumul alături de Claudiu, Viorel, Daniel și parțial Andrei până la Ruse și împrejurimi, sau despre premierea Randonneurs de sâmbăta trecută, chiar și de tura de la Nucșoara din weekend de acum și despre accidentul ușor pe care l-am experimentat săptămâna trecută, cu final fericit te asigur.

Mai am o poveste interesantă din vacanța în Paleokastritsa, o frumoasă și foarte scurtă tură cu bicicleta pe tărâmurile grecești.

Apăi! subiecte ar fi multe și cu vremea asta friguroasă, cred că e timpul să schimb nițel prioritățile și să mai și povestim pe blog.

Așa, ca de toamnă rece spre iarnă.

Cu ceaiul de seară sau cafeaua de dimineață în brațe.

Și cu pisica luându-se la trântă cu cablurile de la laptop.