Moara cu noroc, Ohaba - jud. Brasov
Am alergat puțin de colo colo cât a fost ziua de lungă. Plecarea cu întârziere de la Cârțișoara, vizita pe la La Vâltori, oprirea aici în Ohaba, mai apoi la Șinca Veche și multe alte popasuri mai mult sau mai puțin programate în itinerariul nostru, toate și-au spus într-un final cuvântul și au complotat până când ne-au făcut să pierdem noțiunea timpului, alături de ultimul tren de ajuns acasă. Nu am regretat nimic!!
Oprirea de la Moara cu Noroc era însă programată, doar că nu cred că ne asșteptam vreunul să găsim ce am găsit aici.
Am ajuns în Ohaba urmând traseul de la poalele munților, pe DJ104A, drum bun și lin ce te îmbie la pedalat și exact când am ajuns la convergența cu DN73A, am făcut stânga spre Ohaba. Ei bine, în localitate, să nu te aștepți la cel mai grozav drum cu putință. Dar ia aminte la panouri și indicatoare de jur împrejur pentru că locul este marcat și găsești în punctele esențiale câte un semn care să te îndrume în direcția bună.
O să ieși din drumul principal și o să intri pe un macadam cuminte, accesibil cursierei, vei trece de un pârâu subțire traversat de un pod solid și după încă vreo sută sau două sute de metri distanță de pedalat o să ajungi în sfârșit la destinație.
Locul te va surprinde de la prima vedere. Noi am ajuns în plină vară și întreaga grădină era un paradis, plin de flori și de zumzet de albine. Toate culorile, formele și aromele erau răspândite în tot locul de îți era mai mare drag să stai și să le admiri frumusețea. Cum am și stat de altfel, pierzând minute bune cu privitul și savuratul unui pahar cu apă rece, făcutul pozelor și admirat frumusețe de roată de apă. Iar gazdele sunt deosebit de primitoare.
Ziua era toridă, multe grade în termometre și un indice de confort termic teribil, ca mai toate cele anunțate de Busu vara asta. Am găsit aici o oază de răcoare și povești frumoase despre ce a fost și încă este Moara cu noroc.
Moara cu apă de la Ohaba este cea mai veche moară funcțională din Țara Făgărașului. Construită pe la 1873, aceasta a funcționat în permanență, încă din prima zi a finalizării construcției și până în vremurile noastre. Este o moștenire de familie, ce a trecut succesiv de la o generație la alta, aflându-se în prezent la cea de-a patra generație care o are în grijă.
Povestea spune că cea de-a doua generație care a administrat moara a făcut câțiva ani de închisoare la cetatea Făgăraș din pricina faptului că nu a cedat acest bun comuniștilor, clădirea păstrându-se astfel la rangul de proprietate particulară în permanență.
Cum ai pașit pragul, dai timpul înapoi. Spațiile nu sunt foarte largi, dar fiecare obiect este orânduit și pare că are locul lui bine stabilit.
Tot interiorul morii se desfășoară pe două nivele: parterul și un etaj, străbătute de tubulaturi din lemn, cordeline și curele din piele, piese mobile și tot felul de mecanisme interesante.
Jos la parter găsești tot felul de copăi din lemn în care se pune făina, coșulețe, scărițe, selectorul, sacii cu făină și o grămadă de unelte mai mult sau mai puțin complicate, folosite în procesul de măcinare.
Jos la parter găsești tot felul de copăi din lemn în care se pune făina, coșulețe, scărițe, selectorul, sacii cu făină și o grămadă de unelte mai mult sau mai puțin complicate, folosite în procesul de măcinare.
De cum intri, o să zărești pe undeva prin spatele camerei, în partea dreaptă, sub un coșuleț bine agățat de tavan, un aparat ceva mai ciudat, cu o cuvă mare deschisă în partea de sus. Acesta este Selectorul, acționat de puterea apei și care are ca unic scop curățarea grăunțelor de impurități. Dacă nu mă înșel, în tot procesul de măcinare, selectorul este aproape ultimul mecanism care intervine, după acest procedeu rezultând apoi măcinișul. Dar e totuși posibil să mă înșel..😋
Accesul la etaj se face pe o scăriță îngustă de lemn, iar aici găsești pietrele de moară tradiționale, o moară acționată electric, sistemul de punere în mișcare cu scripeți și curele și din nou tot felul de unelte folositoare morarului iscusit.
Singura sursă de energie care pune în mișcare roata morii este apa, iar roata, la rândul ei, pune în mișcare prin intermediul curelelor din piele - pietrele de moară.
Aflate sub o protecție de lemn, pietrele de moară sunt de origine franțuzească, aduse de la Lyon. Una este fixă, iar cealaltă mobilă. Prin mișcarea imprimată de roata morii, piatra mobilă prinde între ea și piatra fixă bobul de grâu sau de porumb și produce astfel măcinatul.
Ce mi se pare interesant este faptul că toata acțiunea este până la urmă una de finețe (rudimentară dar de finețe). Granulația măcinatului se poate modifica prin reglarea distanței dintre pietre.
Fiind un proces care se desfășoară "la rece", produsul rezultat nu-și pierde proprietățile, fiind astfel printre cele mai căutate din categoria sa.
Totuși, moara nu a scăpat complet neatinsa de influențele perioadei comuniste, timpuri în care se punea foarte mare preț pe productivitate, cantități și depășirea cu orice preț a normelor. Prin urmare, pentru a putea face față cererii foarte mari, în acele vremuri s-a montat la o foarte mică distanță de pietrele de moară și o moară acționată electric. Și aceasta este încă funcțională, dar folosită a rămas doar cea tradițională.Este un loc frumos de vizitat, genul de spațiu care te pune pe gânduri și te face să realizezi cât de mult luăm noi totul de-a gata - vezi pâinea de un leu de la magazinul din colțul blocului și cât munceau înaintașii noștri pentru fiecare fărâmiță de pâine.
Dacă vrei să vezi traseul zilei, încearcă aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: