Cu Bicicleta La Mare - Ziua 2 - Whats done in rapiță, stays in rapiță!

Înainte de toate îți zic atât: rapiță!
*
Cu primele triluri ale telefonului am deschis cei mai bulbucați ochi ai săptămânii. Dormisem puțin și cu hopuri. Nu știu de ce, nu mă simțisem foarte obosită după drumul de cu o zi în urmă, mai ales că vântul lucrase pentru noi și ne transformase în pânze. M-am trezit de câteva ori peste noapte. Am dormit puțin și abia am făcut ochi dimineața. În condițiile astea, dă-i și strânge repede bagajul! Vise. Echipează-te, mergi la micul dejun că acuși imediat se face ora de plecare și e destul de racoare azi. Evident că m-am mișcat în reluare!
Duminică în ziua a doua s-a plecat destul de devreme, parcă pe la 8 și un sfert dacă nu mă înșeală memoria amorțită de somn. Planul era același: stăm cu grupul mare până la prima oprire, apoi pe-aci ți-e drumul! Poate scăpăm de ploaia preconizată de Busu cel neprietenos. 😊
Zis și făcut.
Ne-am strâns toți în fața hotelului și după câteva poze de grup mai mult sau mai puțin reușite cu telefonu-mi obosit din dotare și-ntr-o parte...
..și în cealaltă, cât să-i surprind pe toți proaspeți de dimineață..
... am reușit și ne-am urnit din loc. Am purces ușor spre Slobozia, de încălzire. Chiar era mai răcoare în dimineața asta. Nu-i bai. Urma să ne încălzim bine după prima pauză, cu puțină viteză.
Și așa de bine ne-am încălzit că nu ne-am mai oprit până departe, după Țăndărei, aproape de Dunăre, la Orașul de Floci. Nu-ți cenzura privirea și înainte să tragi concluzia pripită că folosesc un limbaj trivial, aruncă o privire aici și află ceva mai multe despre acest loc, vechi oraș dispărut din Țara Românească.
Ne-am oprit din nou aici pentru un zâmbet și o poză și după un selfie rapid ne-am promis că data viitoare când vom face un scurt popas în zonă, să și vizităm acest loc.

După o scurtă ședere la Orașul de Floci, ne-am mai urcat puțin pe biciclete și după vreo două trei pedale, am ajuns deja la fluviu.
Dunărea cea mare și frumoasă ne aștepta. Ne-am oprit să ne pozăm, câțiva metri mai încolo erau alții ca noi, toți presărați pe pod dintr-o parte în alta, în timp ce următoarele grupuri de bicicliști se vedeau cum încep să urce cătinel.
Dar cum călătorului îi șade bine cu drumul, nu am pierdut foarte mult timp aici, mai ales că în scurt timp urma să luăm prânzul.
Iar oprirea pentru satisfacerea poftelor pantagruelice a fost chiar la intrarea în Hârșova, la restaurantul pensiune Emrin, o surpriză mai mult decât plăcută - loc bun de popas situat chiar pe traseul nostru, în partea stângă a drumului, genul de loc pe lângă care treci și nu-l bagi în seamă.
Dar înăuntru te așteaptă o servire amabilă și rapidă, porții generoase și foarte gustoase. Iar dacă tot am pus piciorul pe pământ hârșovean, cum să plec fără o porție de pește, asezonată cu lămâie și mujdei de usturoi vârtos și iute! Cu garnitură de cartofi prăjiți. Mâncându-i atât de rar, îi consider aproape o delicatesă. 😋
Am mulțumit pentru masa gustoasă și ne-am luat curând tălpășița!
Am găsit cicliști care poposeau aici când am ajuns și am lăsat cicliști opriți la o masă bună când am plecat.

Vremea a fost surprinzător de prietenoasă toată ziua. Parcă puțin mai răcoare ca în urmă cu o zi și de la un moment dat, după ce am trecut de Hârșova, chiar a început să se acopere soarele din loc în loc. Întâi mai timid, apoi cu nor din ce în ce mai dens, până când, în apropiere de Năvodari, se mai simțea și câte un strop de ploaie pe ici, pe colo.
Ne-am oprit des să facem poze, să ne hidratăm sau pur și simplu să căscăm ochii la eoliene sau la vreun câmp frumos de rapiță. Am avut parte și de o sesiune foto cuprinzătoare, unde erbaceea n-a mai scăpat doar cu holbatul meu a încântare și s-a tras în poză cu mine. Într-un picior sau cu gura până la urechi, m-am bucurat sincer de culoarea puternică, mirosul îmbătător și bondarii prietenoși.

Tot drumul am prins din urmă punctele de alimentare ale turei și drept să-ți spun - gustarea mea preferata a fost de departe iaurtul. Urmată îndeaproape de banane, cola și câțiva biscuiței rotunzi și ușor crocanți. Dar iaurtul acela de băut cu aromă de fructe de pădure dispărea ca prin farmec, cum puneam mâna pe el. 😋
Puf!
Dacă din Hârșova și până pe la Crucea, unde am avut penultima pauză, traseul a avut o succesiune de urcări și coborâri molcome, unde ne-am folosit de sfânta inerție în cea mai mare parte a timpului, ei bine, din acel punct, relieful s-a potolit bine și nu a trecut mult până când am ajuns la intersecția spre Lumina. Stânga în intersecție, iar la Lumina am făcut imediat dreapta spre Năvodari, unde se afla finalul cursei noastre.
În Năvodari ne-am mai oprit o dată pentru întinderea oscioarelor obosite, iar de-acolo a mai fost o aruncătură de băț până pe plaja Leon din Năvodari.
Iar aici...
Să spunem că niciun colțișor de plajă nu a rămas nepozat, nicio scoică grăsană neculeasă, niciun fir de nisip neurnit de la locul lui.
Iar în timp ce unii mai curajoși își răcoreau degetele în marea cea rece...
... alții preferau să-și imagineze că-și iau zborul de pe plajă, cu briza mării alături.
Am stat o oră întreagă pe plajă, de pe la 4:30 și până în jur de 5:30 când a început ploaia. O ploaie deasă și sănătoasă, care a durat suficient cât să-i ude ciuciulete pe cei care veneau în urma noastra și acum ajungeau în Năvodari.
Ne-am retras ușor la singura terasă deschisă de pe plajă, unde ne aștepta Ana, o bere rece și o felie gustoasă de pizza.
It was a fine weekend for science! 😁

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Prima de 150 din an!