Toulouse (1)

Prima data in oras, prima data in tara, prin urmare ochii sunt cat se poate de bulbucati, iar degetele - mai degraba nerabdatoare sa faca poze peste tot pe unde se poate.

Sa-ti spun cate ceva despre regiunea unde ma aflu. Zona metropolitana Toulouse este a patra ca dimensiune in Franta, cu peste 1 milion si vreo 200.000 de locuitori, conform recensamantului realizat in 2011, clasandu-se imediat dupa Paris, Lyon si Marseille. Nu stiu daca stiai sau nu (eu nu stiam, dar am aflat de curand si ma dau mare ca stiu acum), dar orasul este centrul european al industriei aerospatiale, aici avandu-si sediile unele din cele mai importante companii in domeniu: Airbus, Galileo Positioning System, SPOT satellite system, ATR si Aerospace Valley (unde abia astept sa ajung). Plus sa nu uitam de Intel si CNES Toulouse Space Center (cel mai mare din Europa).

Toulouse este supranumit Orasul Roz (la Ville Rose, the "Pink City") si asta din cauza arhitecturii unice, construita din caramizi rozalii. Aici se gasesc doua situri incluse in patrimoniul Unesco - Canal du Midi si Basilica St. Sernin, pe care am de gand sa le zaresc cu ochii mei cum timpul va permite.

Pana atunci insa...
Am vazut un carusel grozav intr-una din piatete si am de gand sa identific exact unde :D

Am vazut pe exterior Capitoliul, care gazduieste Primaria, Hotel de Ville si Teatrul Capitoliului. Aparent se viziteaza salile istorice zilnic, de dimineata pana seara, iar intrarea este gratuita, prin urmare cred ca o sa profit putin de pe urma acestei informatii.

Hotel d`Assezat - Hotel cum bine sugereaza numele (chiar de prin 1555) si centru de arta, aici desfasurandu-se o serie de evenimente culturale. Vedere din curtea interioara.

Vedere spre intrarea in hotel, dinspre curtea interioara.

Detaliu - imi place sa ma uit la o cladire in ansamblul ei, dar si mai mult imi place sa observ acele mici detalii care o fac atat de interesanta, cum este de exemplu manerul usii de acces in curtea interioara, in forma de dragon. In aceeasi nota era si garguiul care strajuia intrarea, dar lumina putina nu permite intotdeauna fotografierea decenta, prin urmare acesta a ramas doar in amintirea mea. Dar crede-ma pe cuvant ca era si frumos si fioros deopotriva.

Pont Neuf - cel mai vechi pod din Toulouse. Don`t hate me. Nu am ramas foarte impresionata.. :p Pot sa presupun ca primavara/vara, totul se vede mult mai bine, dar ieri, intr-o zi cu extrem de mult vant si vreme schimbatoare, podul si Garonne nu s-au aratat in adevarata lor splendoare.



City feeling :) - peste tot numai stradute care te imbie sa o iei la dreapta, la stanga, iar dreapta, iar stanga, acolo o cladire interesanta, acolo strada face un cot frumos care ar merita imortalizat, dincolo pare sa fie altceva interesant.

Astfel, daca nu bagi de seama si nici nu ai o harta la tine sau un telefon dotat cu multa baterie si eventual cu google maps, risti sa te pierzi putin. Dar daca nu ai o problema cu asta, atunci orasul este tot al tau sa-l descoperi.

Si la fiecare pas este ceva nou si pitoresc de vazut.



Comentarii

  1. Cu siguranta ai zarit caruselul din Place Wilson chiar daca in momentul actual mai este unul pe langa Place Jean d'Arc. Zilele astea mai poti vizita expozitia de lumini de la hidrocentrala Bazacle de langa pont Saint Pierre. Vizitare placuta in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da era chiar caruselul din Place Wilson. Merci mult de indrumare, l-am gasit a doua zi :) tare dragut.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Atentie! Ma dau cu parerea:

Postări populare de pe acest blog

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Traseu Brasov - Sf. Gheorghe - Baile Tusnad

Trasee ciclism in Baia Mare