Tura 11 - Bucuresti - Mogosoaia - retur, 9 iunie 2014

De multe ori simt nevoia sa ies cu bicicleta si singura, nu numai in grupuri mai mult sau mai putin organizate, cu prieteni si cu oameni frumosi pe care abia i-am cunoscut, manati toti de aceeasi bucurie - cele doua roti.
Una din destinatiile mele preferate pentru astfel de momente, in care nu tin neaparat sa vad sau sa aud pe cineva, este Mogosoaia. Ziua trebuie sa intruneasca, evident, cateva conditii obligatorii - sa fie un week-end sau chiar si o zi din timpul saptamanii, dar sa ma mobilizez astfel incat sa ajung in timp util acolo in parc, sa fie soare si cerul sa aiba albastrul ala frumos care-mi place mie, norii sa fie cu zgarcenie, vantul prietenos, kindle-ul musai in spate si vreo doua mere mari si spalate, sa fie, sa se gaseasca, decat sa lipseasca :)
Daca se gasesc toate astea, atunci, cum e vorba, imi sta bine cu drumul :))

Si asa m-am dus eu, in ziua libera de Rusalii oferita cu marinimie de stat, drum intins din Dristor, pe Stefan cel Mare pana la Victoriei, dreapta pe Ion Mihalache si apoi tot inainte pana in Mogosoaia.


Am ajuns foarte repede, drum lin si fara patanii. Am intrat in parc si dupa ce m-am zgait imprejur, m-am tolanit pe banca nu foarte prietenoasa, am schimbat o vorba doua pe messenger (tehnologia bat-o vina!), am savurat putin soare si m-am bucurat de kindle cu o carte buna pe malul lacului.


Si pentru ca este mult mai confortabil pe iarba....

...am zis sa ne mutam amandoua (bicla si cu mine, cu tot cu urma mea de bronz de la pantalonii de sport ceva mai lungi :))) )......

.....sa ne facem selfie-uri si sa ne intindem nasul dupa umbra copacului. Ciripit de vrabii in surdina, oameni imprastiati pe pajiste, care mai de care cu burta la bronzat, copii si catei zglobii - cam asta era atmosfera.

Si daca tot am ajuns aici, momentul a fost propice exercitarii calitatilor de fotograf......

......cu cateva panorame din toate directiile......

......din curtea palatului, din exterior spre palat.......

......sau din exterior spre parcul de la intrare.

Nimic iesit din comun pana aici, doar peisaje frumoase, liniste si relaxare.
In schimb, drumul inapoi spre casa a fost presarat atat cu cateva intalniri dragute, cat si cu un eveniment deloc amuzant, pentru ca na! asa se intampla de fiecare data cand iesi cu bicicleta: dai la tot pasul de o gramada de lucruri si intamplari pe care nu le-ai putea vedea sau experimenta daca ai fi cocotat in masina si ai sta in trafic la semafor cu orele.

Prima intalnire a fost cu o supercow gata de actiune, cu pelerina in vant, al carei zbor vroiam sa-l surprind de ceva timp cu telefonul din dotare. Statuia, daca nu ma inseala memoria, cred ca este o reminiscenta de la "cow parade", care a avut loc la noi acum ceva timp si in timpul caruia o multitudine de vaci colorate si in diferite ipostaze erau imprastiate prin Bucuresti si le puteai intalni la orice pas.


A doua intalnire a fost cu o doamna draguta de pe marginea drumului care hranea o cireada considerabila de porumbei :))). Imaginea in sine poate nu exprima foarte multe lucruri, dar cadrul in care se desfasura actiunea era grozav. Eram pe Grivitei cand am vazut-o pe partea stanga a soselei. Pe strada circulatia era mai mult decat intensa - claxoane peste claxoane, depasiri, viteza, nervi si sudalme aruncate gratuit.
Si intr-un colt de alee era si tanti asta, cu porumbei in brate si in jurul ei. Zambind :)

Putin mai incolo, la Gara de Nord, am dat de Hotel Dunarea, cotropit de copacei si anunturi publicitare. Ce-mi doresc sa-l vizitez pe interior :D (pentru ca da, imi plac cladirile vechi, imi place sa le explorez si sa vad picaturi din ceea ce erau odata).

Apoi, drumul pana in zona Piata Iancului a decurs fara intamplari. Dar si cand am ajuns in zona..
Mergeam cu ceva viteza pe marginea drumului, cu grija la trafic ca de obicei. M-am invatat sa ma uit tot timpul in spate peste umar la absolut orice manevra pe care as putea sa o fac pe sosea. De obicei ma uit pe directia mea de mers, pe toate benzile, prevazatoare, "sa fie bine ca sa nu fie rau". Nu stiu de ce de data asta m-am uitat si pe cealalta directie de mers, dinspre Piata Muncii spre Piata Iancului unde am vazut un tip intins pe jos in mijlocul soselei. Este uimitor cate amanunte se intiparesc in minte cand un lucru iesit din comun ti se intampla. Asa a fost si in cazul asta si chiar daca intamplarea a avut loc cu mai bine de o luna in urma, inca tin minte destul de multe detalii cat sa iti povestesc si tie draga cititorule, cu ceva lux de amanunte. Tabloul era urat. Barbatul statea intins pe jos, pe o parte, chiar in mijlocul drumului si nu se misca deloc. O bicicleta era ceva mai intr-o parte, aruncata pe jos, iar mai spre linia de tramvai era o pereche de ochelari de soare sparta, careia ii lipsea o lentila. Cuprinderea cu privirea a tuturor detaliilor s-a intamplat foarte repede. Nu am stat mult pe ganduri si dupa ce mi-am aruncat din nou ochii in spate sa ma asigur ca nu patesc acelasi lucru ca nefericitul de pe caldaram, am tras de ghidon stanga, traversand toate benzile de pe sensul meu, linia de tramvai si inca vreo trei benzi pe sensul celalalt, cu mana intinsa si oprind cateva masini care veneau cu oarece viteza spre locul accidentului.
Abia se intamplase.
Masinile au oprit la semnele mele, l-au vazut probabil si pe tipul care statea intins pe jos si usor, usor, au inceput sa depaseasca zona. M-am oprit foarte aproape de el, am coborat si pana sa ajung langa el, deja se intorsese cu fata in sus. E ok mi-am zis. (ca o paranteza, eu nu am participat pana acum la un curs de prim ajutor.. din pacate nu stiu cum sa acord primul ajutor dar chiar ma gandesc serios sa ma interesez si sa investesc in participarea la o astfel de instruire. Dar chiar daca nu stiu care sunt procedurile de lucru in astfel de situatii, asta nu inseamna ca nu pot sa dau o mana de ajutor unei persoane care are nevoie intr-un moment critic. Asta am considerat ca era un moment critic). M-am asezat intr-un genunchi langa el si cu o mana l-am mangaiat pe par in timp ce l-am intrebat daca este ok. Da stiu, probabil te intrebi de ce am mangaiat un necunoscut accidentat pe par.. pai asta am simtit ca trebuie sa fac in momentul respectiv. Logica mea (poate ilogica) mi-a spus ca omul nu are mai mult de cateva zgarieturi, de vreme ce s-a intors singur de pe o parte cu fata in sus. Nu scotea vaiete, nu se tinea de nimic, nu avea semne de fracturi si nici nu sangera pe niciunde, prin urmare cel mai rau lucru pe care probabil il experimenta era frica. Panica. Iar eu cred ca nimic nu te calmeaza mai repede ca o mangaiere si o vorba buna. Chiar si din partea unui necunoscut.
L-am intrebat daca este ok, daca vrea sa chem o salvare sau pe cineva. Mi-a zis sa nu chem ca este ok. Ca i s-a mai intamplat asta si ca este a treia oara cand experimenteaza o astfel de intamplare. Statea inca intins si l-am intrebat daca nu vrea sa ii dau ceva, poate niste apa sa-si revina. Da, apa ar fi buna mi-a zis. L-am lasat pret de cateva secunde si m-am dus la bicicleta sa-mi scot bidonul. Bine ca il umplusem cu apa rece cu ceva minute in urma si am putut sa ii dau. Cand m-am intors cu bidonul la el, tipul statea deja in fund. Era zgariat peste tot si vanataile pareau sa promita ca vor fi grozave peste vreo 2 zile. Ce m-a impresionat in momentul respectiv a fost modul in care tremura omul asta. Tremura pur si simplu din toate incheieturile, din tot corpul. Din cauza sperieturii evident. A baut apa si a inceput usor usor sa isi mai revina. Tot zicea ca nu ii vine sa creada, ca e a treia oara cand i se intampla asta. S-a ridicat, timp in care i-am zis sa mai stea putin, sa nu se ridice brusc, l-am intrebat daca il doare ceva, daca este totul ok. Mi-a zis ca da. In timpul asta, isi face aparitia dintr-o parte un al doilea tip. Si au inceput sa se certe. Bine, impropriu spus, pentru ca biciclistul cam tremura si-l tot intreba pe cel de-al doilea, care era sofer, ca ok, a dat peste el, ce a rezolvat cu asta. Soferul, cu tremur evident in glas ii tot zicea biciclistului ca el a fost de vina, ca de ce i-a dat cu pumnul in capota. Biciclistul ii replica, pai da si ai dat peste mine, ai rezolvat ceva? La care soferul ca pai nu trebuia sa dai. Si sa nu mai dai data viitoare. (un fel de tu esti de vina, daca nu dadeai cu pumnul in masina, nu dadeam nici eu cu masina peste tine).
In foarte scurt timp de la sosirea mea acolo, se stransesera ceva oameni in jurul nostru si chiar era un al treilea sofer, martor la cele intamplate care vroia sa il bata pe cel care il lovise pe biciclist. Mai ca erau sa dea peste tipul care fusese lovit.
Si-a dat cu parerea si un al patrulea, tot sofer si care incepuse sa-mi dea mie indicatii speciale si sa-mi reproseze ca de ce merg pe carosabil. Ca locul meu e pe trotuar. Pot sa recunosc ca nu mult mi-a lipsit sa nu-l fac tampit pe insul cu pricina.
Apoi iar ceva imbranceli, spectacol sinistru. Si cum o situatie este vazuta mereu diferit de mai multi indivizi, intr-un schimb de replici intre cel care il lovise pe biciclist si unul din martorii care vroia sa il bata, soferul ii replica martorului ca eu si cu biciclistul lovit mergeam in aceeasi directie si ca ne-a vazut pe dreapta. (eu fiind venita de pe sensul opus.. "gen!")
Eh, in sfarsit. Spectacol tragi-comic.
Am vazut ca lucrurile se strica, moment in care l-am mai intrebat o ultima data pe biciclist daca este ok. Mi-a zis ca este ok si mi-a multumit. Mi-am luat bidonul, m-am urcat in sa si am traversat pe sensul meu de mers sa ma duc spre casa. Cand am ajuns pe partea cealalta am vazut ca exact in momentul ala aparuse si politia. Nu stiu ce s-a mai intamplat mai departe si care au fost urmarile. Ideea este ca spectacolele de genul asta sunt atat de dese si este atat de trist, pentru ca avem cu totii loc in trafic. Ne trebuie doar putina atentie si ceva mai multa rabdare, toleranta si ceva bun simt.

Am incalecat pe-o sa si am lasat intamplarea urata in urma.

*
Sa nu inchei totusi intr-o nota posomorata, tot in mini-excursia asta de una singura, am dat la un moment dat de o inscriptie. Si pentru ca pana si zidurile au sa-ti spuna cate o poveste sau sa-ti dea un sfat de viata...


"Traieste viata! Viata e scurta!"

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Buzau - Lopatari si retur