Primul meu semimaraton - Bucharest International Marathon 2013

Experimentez zilele astea o noua dimensiune a durerii. Sfredelitoare si persistenta inclusiv in momentele mele de relaxare, pe canapea, in pat, pe perne, sub perne, in cada, pe toaleta, in fund, in picioare.. cred ca daca as putea sta in cap si atunci m-ar durea. Ce ma doare? aproape tot, de la brau in jos, muschi pe care ii aveam, altii care se dezvolta acuma, unii sunt facuti piftie, altii inca nu s-au detensionat.
Sursa durerii? Semimaraton Bucuresti - Raiffeisen Bank. Primul meu semimaraton si categoric NU ultimul. :)

Cand ne-am urcat in masina, pe la vreo 8 si un sfert dimineata, nu credeam sa fie atat de frig afara. Ataat de frig. Dardaiam cu Andrei in masina la o minunata temperatura de 4 grade celsius. Dar ne-am incalzit repede.
Am ajuns imediat la locul nostru preferat de parcare, ne-am pregatit, am luat cu noi strictul necesar si dusi am fost spre piata Constitutiei, unde chiar ne gandeam sa participam la incalzirea World Class (e aproape traditie, cei de la World Class au facut mereu incalzirea si pot spune ca fac treaba buna, poate chiar un pic mai intensa decat imi convine). Dar uite ca lucrurile asa s-au brodit ca nu am ajuns la timp. Incalzirea s-a facut de la 8 la 8:30, urmand ca de la 9 sa se ia startul pentru categoriile maraton, semimaraton si stafeta. Am inceput prin urmare sa ne urnim catre zona dedicata noua.
Am facut si o poza in care i-am prins pe toti zambitori si inocenti, proaspat treziti de dimineata, nestiind ce avea sa ii astepte in urmatoarele cateva ore.

Pentru ca fotograful sa nu ramana nepozat, mi-am imortalizat propria burta cu numar rosu de semimaratonist :)
Nu am mai participat pana in prezent la un semimaraton... prin urmare am avut numar in cel mai din spate pluton, dupa noi mai erau inca vreo 20-30 de oameni maxim, lucru care, bineinteles, nu avea sa ne opreasca. Am asteptat cu nerabdare startul, chiar si dupa ce acesta se daduse deja, dar noi fiind asa de in spate am pornit mai greu, cu vreo 4 minute mai greu. Dar si cand am pornit.


Pe traseu, unii se duceau, altii se intorceau dinspre Stadion, i-am intalnit pe toti - pe Andrei alergand in pas cu Dragos si pe Victor cu Andreea. Ne uram unii altora sa o ducem tot asa, ne faceam cu mana, zambeam larg.
A fost o adevarata placere sa intalnesc pe traseu si atatia cunoscuti: Ana Zaharia, care mi-a facut cele mai grozave poze, Roxana Lupu, care mi-a dat o urare de pe bicicleta de pe contrasens exact in momentul in care incepusem sa ma sfarsesc asa usor si multi altii. Nu m-am plictisit :)
O intamplare nefericita a fost ca dupa km 10, pe undeva, amortisem in pozitia in care alergam si tot am incercat sa ma intind, sa respir cu mainile desfacute, sa pot sa prind cat mai mult aer. Am respirat o data, dar a doua oara, a venit un baiat din spate si asa s-a izbit de tare in mana mea, ca i s-a intors capul intr-o parte. Mi-a parut atat de rau, sper ca nu s-a invinetit. Oricum nu s-a oprit, i-am strigat ca-mi pare rau si sper sa ma fi auzit. Daca nu, macar o sa aiba de povestit mai departe cum l-a caftit una la semimaraton :)
*
Am reusit sa depasesc cateva persoane, iar cu multe altele alergam in acelasi pas, cu muzica multa in fundal. M-am auto-surprins cand mi-am dat seama unde sunt pe la km 16.


Obosisem putin in primii 5 km, dar apoi usor usor, alergand constant si concentrandu-ma pe muzica si pe gandurile mele, nu mi-am mai dat seama cand am ajuns atat de departe. Si daca tot am ajuns acolo, mi-am dat seama ca nu mai are ce sa ma opreasca acum. Fie ce-o fi, eu voi alerga tot semimaratonul. Cu toate astea am facut o pauza de cateva secunde sa beau 4 pahare de isostar la primul punct de alimentare, intrucat ma cam clatinam pe picioare si mintea parca mi se detasase de corp. Senzatie foarte ciudata.. Asa ca am dat paharele pe gat dintr-o suflare si am plecat mai departe cu viteza pe care o puteam sustine in starea in care ma aflam. Pe calea Victoriei la urcare, a fost foarte dragut, era un tip care alerga pe mijlocul soselei, exact intre sensurile de mers, cu un clopot in mana si care batea cupa cu toti cei care treceau pe acolo.
Plus ca incepusera sa apara si cativa oameni in carucioare, care se chinuiau care mai de care sa traga mai tare sa urce dealul. Mi-a atras atentia o tipa draguta, intr-un scaun cu rotile care s-a opintit sa urce. O lasasem in urma dar m-a prins pe coborare :) avea viteza :)
Ultimii 3-4 km au fost cei mai grei. Chestiile care alergau sub mine nu le mai percepeam ca pe picioarele mele, parca mergeam pe butuci dar mi-am tot zis ca trebuie sa asez talpile cate una in fata celeilalte. Incercam sa ma auto-pacalesc sa nu ma mai uit in fata sau in lateral sa vad cat mai e, ci sa ma uit in jos, sa-mi urmaresc picioarele cum merg frumos unul dupa altul. A functionat :)

Am reusit sa si sprintez putin pe ultima portiune. Nu stiu de unde prinsesem energia dar am profitat la maxim de ea. Am alergat cu toata puterea de care mai eram in stare, sa trec prin poarta mandra si zambitoare ca am reusit sa o fac si pe asta.
*

Mandra de mine si de Andrei si de treaba buna pe care am facut-o. Zambetele noastre largi spuneau cam totul :)

La final, Victor sfarsit, dupa primul lui maraton, 42 de km de chin si suferinta :), incheiati cu succes si cu multe felicitari si admiratie din partea noastra.

6 octombrie a fost o zi grozava :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Prima de 150 din an!