Pure eVil
Nu stiu de cate ori ati avut nefericita ocazie in viata de a va intalni cu persoane care sa imprastie in jurul lor rautate in stare pura. Eu una am fost destul de fericita in acest sens, ca nu prea m-am intalnit cu aceasta oportunitate.
Mergeam spre Buftea cu masina, unde Andrei avea ceva treaba. Traficul nu era reprezentativ, cat pentru o zi de weekend cu un sfert din rezidenti plecati in vacanta. In fata noastra, un individ cu numere de Dambovita, intr-o duba alba fara geamuri. In spate un alt participant la trafic. Totul era ok. Se mergea bine pe drum, afara era o zi frumoasa si incepuse sa se incalzeasca, iar noi eram deja cu gandul la o portie de curcan cu pere caramelizate, o minunatie culinara de care auzisem in povestile lui Dragos si ne doream sa o incercam pe propria piele.
Drumul parea sa treaca printr-o localitate continua si nesfarsita, astfel incat am mers constant cu viteza mica.
Nu stiu cand soferul dubei din fata l-a lovit pe caine. Intentionat.
Se mergea foarte incet, astfel incat si daca ai fi avut probleme cu franele, tot ai fi reusit sa opresti in timp util. Cainele il vazusem de departe, cum eram noi in spatele dubei, mergea cuminte si agale si tocmai incepuse sa traverseze strada. Apoi nu l-am mai vazut si asteptam sa-l vad trecand pe sensul celalalt de mers, iar in fata noastra sa se iveasca intarziatele stopuri rosii din spate ale dubei. Ma mirasem ca nu intrasera inca in functiune si chiar ma pregateam sa-i zic lui Andrei ca ia uite inca unu caruia nu-i merg stopurile.
Apoi am vazut cainele rotindu-se prin aer, in laterala masinii. Andrei a vazut ca avea cel putin un picior rupt.
Iar stopurile rosii nu s-au aprins nici macar o secunda.
:(
Drumul parea sa treaca printr-o localitate continua si nesfarsita, astfel incat am mers constant cu viteza mica.
Nu stiu cand soferul dubei din fata l-a lovit pe caine. Intentionat.
Se mergea foarte incet, astfel incat si daca ai fi avut probleme cu franele, tot ai fi reusit sa opresti in timp util. Cainele il vazusem de departe, cum eram noi in spatele dubei, mergea cuminte si agale si tocmai incepuse sa traverseze strada. Apoi nu l-am mai vazut si asteptam sa-l vad trecand pe sensul celalalt de mers, iar in fata noastra sa se iveasca intarziatele stopuri rosii din spate ale dubei. Ma mirasem ca nu intrasera inca in functiune si chiar ma pregateam sa-i zic lui Andrei ca ia uite inca unu caruia nu-i merg stopurile.
Apoi am vazut cainele rotindu-se prin aer, in laterala masinii. Andrei a vazut ca avea cel putin un picior rupt.
Iar stopurile rosii nu s-au aprins nici macar o secunda.
:(
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atentie! Ma dau cu parerea: