Primul brevet de Randonneur - 200km

Se facea ca era o frumoasa dimineata de sambata, 16 aprilie. Soarele nu se ivise inca pe cer, pasarelele ciripeau de zor in blocul in constructie din fata cashii, iar eu si Claudiu ne pregateam sa plecam intr-o tura de 200 de kilometri, primul brevet de Randonneuring.. Nu era prima tura pe o astfel de distanta. Avusesem cu o saptamana in urma o excursie de recunoastere a traseului, foarte interesanta si educativa, unde am experimentat cu succes trei anotimpuri intr-o singura zi - inceput de iarna, toamna tarzie si vara perfecta. Dar si asta este o poveste in sine pe care sper sa apuc sa o povestesc, pana sa apara alte si alte intamplari amuzante.
Ne-am strecurat usor prin traficul lejer de la ora 5:30 dimineata si am ajuns la Arcul de Triumf cat ai zice "Neata!".
Se facuse 6 cand am ajuns noi si cand au inceput sa se stranga pe una din bancutele de la marginea parcului cate unul cate doi biciclisti, fiecare pregatit in felul lui pentru drumul ce avea sa-l parcurga.

Initial, eu si Claudiu ne gandiseram sa mergem singuri. Nu voiam sa ne grabim. Planul era sa stam sa mancam si un pranz consistent la Seciu la crama (ca e si pacat sa treci pe acolo si sa nu te opresti pentru o portie gustoasa de rontaneli) si sa ne oprim ori de cate ori simtim nevoia, cand ne omoara umerii sau fundul de la statul prea mult in sa. Numai ca unul este planul de acasa si alta socoteala din targ. Ne-am nimerit pana la urma intr-o frumoasa trupa de 6 persoane initial, la care s-au tot lipit si altii sau au plecat pe parcurs.
Secretul nostru? Un frumos GPS, proaspat scos din cutia iepurasului, care-ti arata harta traseului si directia in care urma sa te indrepti, fara a fi nevoie sa te opresti mereu, sa scoti de 1000 de ori telefonul din buzunar si sa te orientezi.

Traseul a fost exclusiv pe sosea, cat s-a putut prin sate si localitati unde circulatia era mai redusa, dar am avut si portiuni cu trafic intens pe DN1, de la start pana imediat dupa Puchenii Mari, unde era primul punct de control, sau pe centura Ploiestiului, sau sa nu uitam ultima sectiune din traseu, de pe DN1A din Catunu pana in Bucuresti.

Nu o sa stau de data asta sa-ti spun toate localitatile prin care am trecut in tura asta, pentru ca sunt fara numar. In schimb iti pot lasa aici harta traseului, pentru inspiratie, daca ai nevoie. Suficient de spus ca am pedalat timp de vreo sapte ore si un sfert asa, cu o viteza medie de vreo 25-27km/ora, iar inca vreo 5 ore le-am pierdut pe ici, pe colo, la pauza de masa de la Seciu, sau pe la diferite pauze de hidratare sau opriri la punctele de control.

Cam mult timp pierdut ai putea spune. Adevarat. Singurul meu argument impotriva acestui lucru este faptul ca brevetele astea nu sunt concursuri. Nu este deloc vorba despre care ajunge primul. Ca ajungi in 5 ore sau in 15 ore, primesti aceeasi recunoastere, aceeasi medalie. Sunt ture de anduranta. Prin urmare, atata timp cat ma incadrez in timpul limita, pot sa pierd cat timp vreau pe traseu, pot sa pedalez in ritmul pe care mi-l doresc si ma pot opri sa fac poze daca asa mi se nazare. Sau sa stau la poza. Sau sa ma stramb :P

Pe centura Ploiestiului, am avut parte de un punct de control secret, semnalizat din timp :)) chiar m-am amuzat copios pe tema punctului secret semnalizat :))) super secret :))). Aici am fost asteptati cu diverse bunatati - mere, banane, glucoza, apa din belsug si diverse alte gustari bune pentru drumuri indelungate, puse la dispozitie de sponsorul turei.
Evident ca, probabil in singura poza de aici, m-am surprins cu gura plina, infulecand de zor. Ca na! Haplea!
Poza luata de pe FB Randonneurs Romania
Am avut parte si de cateva poze pe traseu, intrucat masina oficiala a orbitat mai mereu pe langa grupul nostru. Una din ele ma surprinde la finalul urcarii de la Seciu, care a avut darul si de data aceasta sa scoata untul din mine si toate vorbele de duh de care am fost in stare.
Poza luata de pe FB Randonneurs Romania
Scapata de naduf, am reusit chiar sa si zambesc spre camera, pana sa ma opresc si sa am parte de o criza de tuse sanatoasa de vreo 10 minute, ultimele sfortari ale racelii anului, care mi-a marcat existenta pentru o luna intreaga. Ne-am oprit la casa Seciu pentru masa de pranz, intotdeauna un deliciu si o placere. Nu am uitat de lipia facuta in casa, delicioasa :D
Poza luata de pe FB Randonneurs Romania
"Spartacus" zambind la camera :)
Poza luata de pe FB Randonneurs Romania
A fost chiar o zi grozava. Multe intamplari amuzante. Am ras mult. Bine, mai putin spre final cand fundul si umerii ma dureau deja ingrozitor, dar am gasit totusi ceva resurse sa alerg din Mogosoaia pana la punctul de finish, sa termin tura si sa ma mai misc putin si altfel in afara de pedalat.
Tura a fost incununata de o diploma de merit si un cidru grozav, care mi-a ametit vederea. :)

Weekendurile se termina prea repede :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 1

Povestea brevetului de 600 de kilometri - ziua 2