Excursia de inceput de an - Deva - Hunedoara - Simeria - ziua 2

A două zi m-am trezit croită, dis-de-dimineață, să alerg vreo 5 km. Cu sau fără voie, l-am tras și pe Claudiu jos din pat. Hai cu mine!
După vreo câteva ture de stadion (avea dimensiuni reduse, prin urmare turele puteau fi nenumărate până la atingerea obiectivului propus pentru ziua respectivă), presărate cu incursiuni pe diverse străduțe și ieșiri lăturalnice, doar doar s-o mai lungi tura, să nu văd mereu același lucru, iată zăresc la un moment dat o rută care nu-mi sărise în ochi până atunci, cu câteva scări în capăt. Super! La fix mi-am zis! 2 în 1, fac și scări.
Țopăi eu frumos pe drumeagul neasfaltat (nu că de jur împrejurul stadionului ar fi fost întreprinsă vreo acțiune pentru scăparea de gropi, noroaie și denivelări, dar hai!), țup, țup pe scări în sus, ma întorc, fac o poză si apoi pun telefonul la loc, cuminte.
Primul pas? Ei bine o frumusețe de sucitură de gleznă de mi s-au bulbucat ochii în cap și am început să eman cu dezinvoltură o serie de cuvinte frumoase și încântătoare, care nu se regăsesc adesea pe buzele unei femei. Durea a naibii chestie că nu știam ce să fac prima dată: să râd că-s căscată, să plâng de durere sau să blagoslovesc întâmplarea cu amândouă mâinile. Dacă m-ai fi văzut, probabil ai fi râs puțin și ti-ar fi trecut pe undeva gândul că săraca, nu prea le are pe toate la ea. Totul a durat sub un minut, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Am început să pun ușor, ușor, piciorul jos în pământ, să-l întind încet în toate direcțiile să văd ce doare, am văzut că încă merge treaba, așa ca i-am dat înainte alergat. Întâi mai timid, apoi ritmul meu normal (nu cu cine știe ce viteză, stai liniștit) :). Între timp m-am intalnit și cu Claudiu care venea molcom spre stadion (cazarea noastră era la câteva zeci de metri distanță).

Am mai făcut vreo două ture pe acolo, m-am mai învârtit, am mai făcut vreo două poze și gata. Am sunat adunarea la cazare.
După un mic dejun copios, care s-a întins bine spre mijlocul zilei, am purces repejor spre autogară să luăm primul maxi taxi spre Cinciș, zonă ce fusese menționată de mulți dintre cunoscuții mei ca musai de vizitat și plimbat, că este de o frumusețe răpitoare. Dacă-i musai, cu plăcere. Numai că n-am mai găsit mașină la oră rezonabilă.. Nu-i nimic, alternativa bătea la ușă, sub forma unui taxi, care ne-a dus aproape în partea opusă (față de Hunedoara) a lacului și ne-a lăsat acolo, cu gând bun să avem un loc unde să bem un suc și să ronțăim câte ceva. Doar că numai gândul fu bun, pentru că în zona unde ne lăsase, nu se mai găsea nici țipenie de om de ceva timp - restaurantul cu pricina (Casa Alba, lângă camping Ledo) era bine închis cu lacăt, cam ca toate construcțiile existente de jur împrejur.
Nu ne-am panicat. Aveam de toate la noi, mai puțin apă. Și dacă tot ne aflam aici, ne-am pus planul în aplicare - să ne întoarcem pe jos în Hunedoara.
Drumul a fost de vreo 16-17 kilometri, presărați cu numeroase peisaje extraordinare și tot felul de locuri care te chemau să explorezi, să le vezi și să le pozezi. Am făcut vreo 3-4 ore pe drum, mers normal și cu căscat gura și ochii în stânga și în dreapta. Și iată ce am tot văzut..

 

Întinsul apei era de un fumos albastru și nu ne-am zgârcit în ceea ce privește cantitatea sau calitatea pozelor. Mai mult sau mai puțin artistice, am avut grijă să documentăm ceea ce ni s-a părut fiecăruia mai frumos, o undă, o bivalvă (:P ) sau o buruiană în mijlocul câmpului.

Drumul este destul de bun și potrivit pentru cursieră. La vară cu siguranță o să mai trecem pe aici și chiar o să dăm roată lacului, să vedem tot ce e frumos în împrejurimi.
În perioada în care am fost noi, traficul este aproape inexistent. Doar câte un cățel răzleț pe ici sau colo.
Am făcut o mică oprire la baraj, în speranța că o să putem merge pe el până în mijlocul lacului să ne încântăm ochii cu priveliști frumoase. Nu am reușit din păcate. Calea de acces era bine ferecată cu plasă, iar locul era păzit de trei cuțulaineni simpatici și cam gălăgioși.
Claudiu s-a împrietenit imediat cu doi dintre cei trei pufoși, care au început să se împingă unul pe celalalt pentru momentul de atenție și scărpinat.
 Grăsani..
După ce am trecut de lac, mai tot timpul am avut Cerna lângă noi. Eram în apropiere de Teliucul Inferior când am traversat-o prima dată.
 
Aici a fost prima localitate de la începutul scurtei noastre excursii și unicul nostru popas (în afară de cele clasice, în orice moment, pentru poze). Am observat biserica locală,
  ne-am făcut poză cu țeava,
și ne-am abătut câteva zeci de metri de la drum, să vedem Tăul Teliucului, un lac de acumulare tânăr.
În zona lacului se efectuau tot felul de lucrări de reparații și întreținere drumuri și alte diverse treburi administrative. Era deja spre seară, soarele era foarte aproape de apus, iar cei câțiva oameni care lucrau, păreau că se cam apropiau de final. Nu mai știu cum am intrat în vorbă cu un paznic de acolo. Nu știu dacă ai observat, dar paznicii sunt cei mai guralivi și cu chef de poveste oameni din câte cunosc, cred că natura meseriei îi face să fie foarte sociabili, să-și dorească să interacționeze mai mult cu alți oameni, să le treacă timpul mai repede. În sfârșit. Am început să schimbăm câteva cuvinte cu nenea în cauză și așa am aflat de lacul ăsta că este artificial și format pe locul unei foste cariere, acum închisă. Tot el ne-a spus ca în punctul cel mai adânc, în stânga cum ne uitam noi (capătul dinspre Hunedoara), lacul este de peste 50m adâncime. Multișor am zis noi. Da da, păi când era în exploatare, aici coborau mașini din alea mari (pentru excavații și debarasare). Și nici nu ai voie să faci baie, dar vara.. vin toți, n-ai ce le face. Și se și pescuiește.
I-am mulțumit pentru toate câte ni le spusese, ne-am luat rămas bun și am plecat mai departe. Soarele apusese deja și mai aveam vreo câțiva kilometri buni de bătut până în Hunedoara. Bine că aveam lumini.
Mi-au plăcut mult oamenii din locurile astea.. Să-ți zic. Ne-a prins noaptea pe drum și da, aveam o frontală puternică cu noi, bine încărcată, ce lumina ca un soare. Ne vedeau toți, chit că veneau din față sau din spate. Vreau să-ți zic că au oprit două mașini separate, fără legatură una cu alta, să ne întrebe daca vrem să ne ia până în oraș - un cuplu de tineri și două persoane ceva mai în vârstă. Sinceră să fiu nu m-am așteptat. Am rămas plăcut surprinsă de gestul acestora și chiar daca i-am refuzat pe amândoi, pentru că voiam să mergem până în Hunedoara pe jos, asta era ziua pentru plimbări lungi, ei bine, tot mi-a rămas surpriza purtării lor.


Cred că era 6-7 seara când am ajuns la cazare și oprirea ne-a fost direct la masă. Trebuia să ne facem rezervele pentru a doua zi, când o luam de la capăt.



Poate vrei să vezi și episoadele anterioare sau viitoare:

Ziua 1

În curând:
Ziua 3
Ziua 4

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Prima de 150 din an!

Brevetul de 200 de kilometri